Prima pagină » Știri » Teodorovici rămâne fără diploma pe care „i-a adus-o cineva” de la Academia de Informații a SRI. Activitatea Colegiului „Mihai Viteazul”, suspendată

Teodorovici rămâne fără diploma pe care „i-a adus-o cineva” de la Academia de Informații a SRI. Activitatea Colegiului „Mihai Viteazul”, suspendată

Teodorovici rămâne fără diploma pe care „i-a adus-o cineva
Detalii pe Gândul.

„Cu privire la condițiile de absolvire a Colegiul Național de Informații (CNI), în cazul domnului Teodorovici Orlando Eugen – seria I/2013, la nivelul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” a fost instituită o comisie de specialitate care a verificat respectarea procedurilor de obținere a diplomei de absolvire. De asemenea, în urma deciziei comune a conducerii ANIMV și CNI, Comisia a demarat verificări în privința tuturor absolvenților acestor cursuri, de la înființarea CNI și până în prezent. Menționăm că pe parcursul verificărilor, activitatea Colegiului National de Informații este suspendată”, transmite Academia, printr-un comunicat de presă.

„Comisia de specialitate certifică următoarele aspecte referitoare la modul în care domnul Teodorovici Eugen Orlando a parcurs etapele aferente programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă „Colegiul National de Informații”:

– a depus cerere și dosar de înscriere la colocviul de admitere;
– a fost prezent și a susținut colocviul de admitere;
– a încheiat un contract de studii cu ANIMV;
– a plătit taxa de școlarizare aferentă programului „Colegiul National de Informații”;
– nu a susținut evaluările la cele trei discipline pentru care i-au fost acordate note;
– nu a susținut examenul de certificare a competențelor;
– nu a ridicat personal certificatul de absolvire, de la sediul ANIMV”, mai spun reprezentanții Academiei.

Consecința verificărilor este anularea diplomei. „Ținând cont de prevederile art. 144 alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011 precum și cele reliefate din lucrările Comisiei, se impune anularea certificatului de absolvire”, se precizează în comunicat.

Reprezentanții instituției de învățământ susțin că „persoanele responsabile de încălcarea procedurilor de evaluare și acordare a certificatelor de studii din cadrul ANIMV nu mai au niciun fel de relație contractuală cu Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” sau cu Serviciul Român de Informații”.

Măsurile vin după ce, în octombrie 2017, Eugen Teodorovici a declarat că a absolvit un curs al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” fără a se prezenta, primind diploma acasa. Academia a demarat anchetă după declarațiile ministrului.

„Domnul Eugen Teodorovici a absolvit Colegiul Național de Informații în 2013, un curs posuniversitar de 45 de zile dedicat civililor. Senatul actual al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV) s-a autosesizat pentru a verifica condițiile de absolvire în cazul domnului Teodorovici”, transmitea atunci Academia de Informații, printr-un comunicat de presă.

Ministrul a precizat atunci că nu a mers personal să ridice acea diplomă, ci că „i-a adus-o cineva”, o persoană pe care nu o cunoștea.

„Mi-au dat-o, a fost un master sau curs postuniversitar, nu știu ce o fi fost. (…) Nu m-am dus să o iau, mi-a adus-o cineva. (…) Nu îl cunoșteam”, a spus Teodorovici.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Ce a găsit o femeie într-un borcan cu murături. Produsul a fost retras de la vânzare după ce imaginile au devenit virale
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Modul neobișnuit în care s-a răzbunat o femeie după despărțirea de fostul partener. Bărbatul a avut parte de un șoc!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cine are grijă de părinții bolnavi sau bătrâni? Între responsabilitatea copiilor și nevoia de ajutor specializat
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!