TOTUL DESPRE BAC-UL PROFESIONAL. Cu o diplomă de bacalaureat obținută MAI UȘOR, te vei angaja mai ușor?

TOTUL DESPRE BAC-UL PROFESIONAL. Cu o diplomă de bacalaureat obținută MAI UȘOR, te vei angaja mai ușor?
Absolvenții de liceu vor putea alege să dea Bacalaureatul profesional din 2013. Senatorii au aprobat astăzi în unanimitate că măsura prin care de la anul elevii pot alege noul tip de examen. Elevii care aleg acest tip de examen vor primi o diplomă cu ajutorul căreia se vor putea angaja pe piața muncii, dar nu vor mai avea acces la facultate.

Absolvenții de liceu vor putea alege să dea bacalaureatul profesional din 2013. Senatorii au aprobat astăzi în unanimitate măsura care le dă dreptul elevilor, începând cu anul viitor, să aleagă noul tip de examen. Cei care vor urma ruta noului tip de bac vor primi o diplomă cu ajutorul căreia se vor putea angaja pe piața muncii, dar nu vor mai avea acces la facultate.

Pentru BAC-ul profesional, elevii vor susține două probe: un proiect și o probă practică, precum și o lucrare scrisă la educația antreprenorială. Ministrul Educației a spus că legea dă dreptul oricărui elev de a susține acest examen, din orice liceu, oricare ar fi filiera sau profilul acestuia, pentru că disciplina de educație antreprenorială o parcurg toți liceenii.

Oficialii de la Ministerul Educației estimează că, pentru anul școlar 2012-2013, vor fi 187.000 de elevi de clasa a XII-a. La aceștia se adaugă cei peste 64.000 de candidați respinși la examenul de anul acesta.

Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, a declarat pentru gândul că elevii de clasa a XII-a pot alege săsusțină în același an și bacalaureatul profesional și pe cel național, pentru că se vor da pe rând. „Vor fi două sesiuni de examen – întâi se va da examenul profesional și apoi examenul național, astfel încât cei care vor să dea ambele tipuri de examene să poată face acest lucru”, a spus Ecaterina Andronescu. Ministrul a mai spus că nu poate estima câți elevi vor opta pentru noul tip de bacalaureat. „Estimările le putem face după ce diriginții le vor explica elevilor ce înseamnă bacalaureatul profesional și după ce elevii vor alege”, a explicat Andronescu.

Ce este educația antreprenorială

Educația antreprenorială se predă în clasa a X-a, iar, după caz, poate să facă parte din modulul cu economia.  Elevii învață într-o  oră pe săptămână cum să-și construiască planul unei afaceri sau cum să-ți construiască o firmă.

Potrivit listei de manuale aprobate de ministerul Educației pentru anul școlar 2012-2012 profesorii pot alege să  predea  după patru manuale, editate de patru edituri.

„La noi la liceu, educația antreprenorială este integrată în modulul de economie, se îmbină foarte bine cu economia și predau profesorii de economie. Din punctul nostru de vedere este o materie ușoară pentru că noi îi formăm oricum pentru afaceri. Elevii învață  virtual cum să-și construiască o firmă, cum să-și facă un plan de afaceri „, a declarat Roxana Ionescu, director la Colegiul Virgil Madgearu din Capitală.

Reprezentanții patronatelor și ai firmelor de recrutare, precum și cei ai școlilor de meserii au comentat, pentru gândul, care vor fi efectele noului tip de BAC pentru piața muncii și cât de ușor se vor putea angaja absolvenții care obțin o astfel de diplomă.

Florin Costache: „Eu nu cred că elevii vor avea alte competențe”

Florin Costache, președintele Patronatului Național Român, este sceptic în privința efectelor pe care le va avea bacalaureatul profesional pe piața muncii. „Ei sunt atât de slabi încât nu sunt în stare să treacă un examen normal și atunci cum pot să devină antreprenori?”, a comentat, pentru gândul, Florin Costache. El a precizat că patronii nu se vor uita la diploma pe care o vor obține viitorii absolvenți, ci la ceea ce știu ei să facă

„La fiecare doi ani mai experimentăm câte un nou tip de examen. Fiecare ministru mai vine cu câte o idee. Eu nu cred că, dacă absolvenții de liceu dau un examen mai ușor, vor avea și alte competențe. Tot nimic nu vor ști ca și până acum, iar patronii tot vor trebui să-i formeze. Absolvenții vor merge în continuare la cursuri de calificare”, a mai spus Florin Costache.

Zaharia Ciucu: „Nu se vor angaja mai ușor”

Zaharia Ciucu, directorul Școlii de Afaceri și Meserii din Timișoara, arată că prin bacalaureatul profesional elevii vor da un examen mai ușor, dar patronii nu-i vor angaja mai ușor.

„Condițiile de la angajare nu se vor schimba, patronii își vor păstra pretențiile atunci când vor recruta. Cu o diplomă de bac profesional absolvenții nu se vor angaja mai ușor. Dar cred că va crește gradul de promovabilitate la examen”, a declarat Zaharia Ciucu, pentru gândul.

El a mai spus că absolvenții de liceu se puteau angaja și până acum fără să aibă diplomă de BAC, dar foarte puțini făceau asta. „Nici la cursuri profesionale nu merg sau foarte puțini vin de unii singuri. În schimb, ei merg la șomaj și de aici merg la cursurile de formare profesională”, a explicat Zaharia Ciucu.

Florin Godean: „Nu contează câte diplome ai obținut, ci ceea ce poți să faci”

Reprezentanții firmelor de recrutare susțin că o diplomă obținută în urma bacalaureatului profesional le va da elevilor o iluzie că se vor angaja mai ușor. „Cel puțin în mediul privat contează foarte mult ceea ce știi să faci, nu câte diplome ai obținut. Faptul că Ministerul Educației le facilitează accesul la o diplomă nu știu cât îi ajută. Nu știu în ce măsură le va da competențele pentru un loc de muncă”, a declarat Florin Godean, country manager la Adecco România.

El mai spune că cea mai mare problemă pe piața muncii este că există multe locuri de muncă pentru persoane necalificate, dar nu există oamenii dornici care să le ocupe.

„Examenul propus de Ministerul Educației va avea un impact nesemnificativ piața muncii. Efectul pe care îl produce este mai mult la nivel psihologic și anume că vor intra pe piață mai mulți absolvenți cu aptitudini practice doar evaluate diferit. Oricum, exista o falie între ceea ce se întâmplă practic pe piața muncii și curricula pe care ministerul o impune elevilor și studenților. Piața muncii are propriile reguli și nu va fi influențată prea mult de două diplome diferite de bacalaureat”, a mai spus Florin Godean, pentru gândul.

El a mai spus că dacă aceste competențe, evaluate prin bacul profesional, nu sunt ancorate în realitățile pieței muncii, angajatorii vor trata amândouă categoriile de absolvenți la fel. „În concluzie, nu cred într-un efect semnificativ al acestui nou tip de bacalaureat și nu cred ca absolvenții se vor angaja mai ușor”, a mai precizat Godean.

În schimb, Maria Grapini, președintele Federației Naționale a Textilelor, a declarat, pentru gândul, că măsura privind introducerea BAC-ului profesional este una bună și îi va ajuta pe angajatori.

„Acum se va face o triere a oamenilor care știu meserie și a celor care au învățat mai mult. Până acum era un amestec total pe piața muncii. Nu știai care știe meserie și care nu, pentru că toată lumea dădea același timp de examen”, a spus Maria Grapini.

„Acești tineri care nu pot să treacă un examen normal și care aleg bacalaureatul profesional pot fi și intregrați. Pentru mine importantă este îndemânarea de care dau dovadă și dorința de a învăța și de a se intrega la un loc de muncă”, a mai spus Maria Grapini.

Elevii care vor alege să dea examen profesional nu vor avea acces la facultate, dar dacă vor dori să-și continue studiile vor trebui să dea examen din nou anul următor și să susțină BAC-ul de tip național.

Inchide