Prima pagină » Știri » TRAGIC. Un tânăr din Iași a fost găsit mort într-un șanț, la două zile după ce a fost dat dispărut

TRAGIC. Un tânăr din Iași a fost găsit mort într-un șanț, la două zile după ce a fost dat dispărut

TRAGIC. Un tânăr din Iași a fost găsit mort într-un șanț, la două zile după ce a fost dat dispărut

Un tânăr de 31 de ani din Iași a fost găsit mort într-un șanț, la câteva zile după ce a fost dat dispărut.

Ștefan Cupeț suferea de un handicap grav și a fost dat dispărut la data de 29 iunie, potrivit Observator.

Familia a fost cea care a făcut sesizarea. A fost găsit mort în satul Pietrărie din comuna Bârnova, la o zi după ce câțiva săteni au anunțat la 112 că au văzut un bărbat pe stradă, slăbit și înfometat.

Ștefan Cupeț era plecat de acasă încă de pe 29 iunie. În acea seară, mama tânărului a sunat la 112 și a anunțat dispariția lui, însă i s-a spus să revină a doua zi cu un telefon, ceea ce a și făcut.

Din păcate, băiatul a fost găsit fără suflare.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările continuă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.

Familia care a desigilat sicriul unui mort de COVID-19

Soția bărbatului decedat de COVID-19 a fost amendată de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Suceava cu suma de 10.000 de lei. Temeiul amenzii este că femeia nu a respectat măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Circa 100 de persoane au luat parte la înmormântarea bărbatului, care a avut loc în oraşul Gura Humorului.

Familia bărbatului decedat din cauza COVID-19 a fost de acord să resigileze sicriul, la solicitarea Poliţiei, şi să îl înmormânteze luni, 30 iunie, chiar în ziua în care a fost ridicat de la morga Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Iniţial, familia anunţase că înmormântarea va avea loc pe 2 iulie, cu încălcarea reglementărilor legate de persoanele decedate în urma infecţiei cu SAR-Cov-2, scrie Adevărul.

Citește continuarea…

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DE CE este audiat Bolojan la DNA Iași? CUM a ajuns PREMIERUL în anchetă?
Digi24
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Mureșan ARUNCĂ deprecierea LEULUI în cârca AUR și PSD
Click
Ce a găsit o femeie într-un borcan cu murături. Produsul a fost retras de la vânzare după ce imaginile au devenit virale
Digi24
Mărturia pilotului înjunghiat de copilot în timpul zborului FlyDubai: „Rănit, mi-am spus să mai fac un ultim efort”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Modul neobișnuit în care s-a răzbunat o femeie după despărțirea de fostul partener. Bărbatul a avut parte de un șoc!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cine are grijă de părinții bolnavi sau bătrâni? Între responsabilitatea copiilor și nevoia de ajutor specializat
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!