Prima pagină » Știri » Tribunalul București a decis arestarea preventivă în lipsă a fiului lui Dan Adamescu

Tribunalul București a decis arestarea preventivă în lipsă a fiului lui Dan Adamescu

Tribunalul București a decis arestarea preventivă în lipsă a fiului lui Dan Adamescu
Tribunalul București a decis arestarea preventivă în lipsă a fiului lui Dan Adamescu

În luna martie, procurorii DNA au cerut arestarea în lipsă a lui Bogdan Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, acesta fiind acuzat de două infracțiuni de dare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că „în cursul lunilor iunie și decembrie 2013, inculpatul Adamescu Bogdan Alexander împreună cu tatăl său a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei magistraților Stanciu Ion și Rovența Elena, judecători la Tribunalul București – Secția VII Civilă pentru ca în schimb, aceștia să dispună, în dosare privind procedura insolvenței, soluții favorabile unora dintre societățile la care acționar era Adamescu Grigore Dan”.

Procurorii au anunțat că au fost făcute numeroase demersuri pentru a asigura prezența acestuia în fața organelor judiciare, „însă a urmărit tergiversarea cercetărilor față de el și în final sustragerea de la urmărirea penală”.

La data la care DNA a înaintat cererea de arestare preventivă a lui Bogdan Alexander Adamescu Tribunalului București, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, declara că procurorii l-au localizat însă nu pot face public locul în care se află.

Decizia instanței nu este definitivă însă este executorie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Europa merge ca un somnambul către o capcană chineză
Digi24
În ce condiții ar putea deveni Georgescu premier într-un „guvern de reconciliere națională”. Anunțul lui Simion
Cancan.ro
Tânără de 27 de ani, împușcată MORTAL de propria soacră 😲 Motivul halucinant al crimei
Prosport.ro
Eugenie Bouchard nu are deloc inhibiții. Sesiunea foto cu care i-a zăpăcit pe fani
Adevarul
Cât de posibilă e o candidatură a Maiei Sandu la președinția României? Expert în leadership european: „E o proiecție politică ce merită explorată”
Mediafax
Heroină pe post de turmeric și scorțișoară, adusă din Iran în Constanța pentru livrare în Amsterdam
Click
Secretele alimentației Reginei Elisabeta. Ce mânca la micul dejun pentru a se menține în formă
Digi24
Ce va face Bolojan dacă moțiunea de cenzură PSD-AUR împotriva Guvernului va trece
Cancan.ro
Alina avea doar 16 ani și a murit pe loc. Ce postase adolescenta înainte de tragedia din Giurgiu
Ce se întâmplă doctore
Cel mai bun probiotic natural. Recomandarea făcută de Mihaela Bilic: un adevărat „elixir” pentru organism
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Ce tip de dubă poți conduce în 2026 dacă ai permis Categoria B. Este legal să faci distribuție sau curierat?
Descopera.ro
Previziunea unui mare diplomat despre România în 1952
Râzi cu lacrimi
Banc cu femei. – Cât să vă bag? – Toatăăă!
Descopera.ro
Află totul despre tipurile de alergii, care sunt simptomele și cum se pot trata (P)