Prima pagină » Știri » Trupurile celor cinci persoane decedate într-o mină dezafectată din Baia Mare, scoase la suprafață

Trupurile celor cinci persoane decedate într-o mină dezafectată din Baia Mare, scoase la suprafață

Trupurile celor cinci persoane care au fost găsite moarte într-o mină dezafectată din Baia Mare, unde au mers să caute fier vechi, au fost scoase din subteran, sâmbătă la prânz, după o intervenție care a durat mai bine de cinci ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trupurile celor cinci persoane care au fost găsite moarte într-o mină dezafectată din Baia Mare, unde au mers să caute fier vechi, au fost scoase din subteran, sâmbătă la prânz, după o intervenție care a durat mai bine de cinci ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a afirmat că, inițial, au fost scoase din mină trupurile a două dintre persoanele decedate.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Maramureș, Cecilia Grozavu, a precizat că și celelalte trei cadavre au fost scoase din mină și toate vor fi transportate la morga Spitalului Județean din Baia Mare pentru efectuarea necropsiei.

Trupurile celor cinci persoane decedate în mina dezafectată din cartierul Valea Borcuțului din Baia Mare se aflau la o adâncime de 200 de metri, echipele de salvare afirmând că operațiunea de scoatere la suprafață a acestora a fost una dificilă, zona fiind greu accesibilă.

Purtătorul de cuvânt al Comitetului pentru Situații de Urgență Maramureș, Dan Buca, declara că este vorba despre cinci bărbați care, cel mai probabil, au murit din cauza lipsei oxigenului, în condițiile în care în zona în care se aflau aceștia concentrația de oxigen este de 17 la sută, sub limita de supraviețuire.

Potrivit acestuia, în total în mină intraseră nouă persoane, patru dintre ele reușind să iasă.

La operațiunea de căutare a persoanelor date dispărute în mina dezafectată Gura Neamțului din cartierul băimărean Valea Borcuțului au participat echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș și ale Poliției, dar și salvatori minieri de la Petroșani.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Maramureș, Ioan Mureșan, declara, vineri seară, că persoanele respective au intrat în mina dezafectată în cursul zilelor de joi și vineri, dispariția lor fiind anunțată vineri seară la 112, de căte familii.

Galeria în care au intrat căutătorii de fier vechi este o fostă mină de cupru, iar oamenii au mers pe un perete orizontal, care are 150 de metri, apoi ar fi intrat într-un puț.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Execuție transmisă în direct, anunțată de Pentagon. Cine este Nidal Hasan, fostul psihiatru militar condamnat la moarte
Digi24
Misterul celor trei surori care s-au sinucis împreună în UK. Ultima vizită pe care au făcut-o înainte de a se arunca în mare
Cancan.ro
Manelista Roxana, regină pe yachtul milionarului TINMAR care a dus-o acasă cu avion privat!
Ce se întâmplă doctore
Sosul de roșii pentru iarnă, secretul unui chef italian. Greșeala pe care trebuie să o eviți: „Nu folosiți…”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
La câți ani te poți pensiona ca șofer? Cum se calculează, ce venituri se iau în considerare în 2026 și cum te ajută „Grupa”
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ