Prima pagină » Știri » Ucigașul studentei japoneze a fost condamnat la închisoare pe viață

Ucigașul studentei japoneze a fost condamnat la închisoare pe viață

Catalin Lupasteanu
Ucigașul studentei japoneze a fost condamnat la închisoare pe viață

Nicolae Vlad, tânărul care a violat și a ucis o studentă japoneză venită să predea în România, a fost condamnat la închisoare pe viață de judecătorii Curții de Apel București. Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la instanța supremă.

Vlad este acuzat că a ucis-o pe japoneza Yurika Masuno și pe alte două femei, precum și că a violat alte șapte persoane. El a mai fost acuzat de furt și de sechestrare de persoane.

Un polițist care este acuzat că a falsificat acte și a dispus neînceperea urmăririi penale într-un dosar în care Nicolae Vlad era anchetat înainte ca tânăra japoneză să fie ucisă, a fost și el condamnat la 4 ani de închisoare cu executare.

Instanța a dispus condamnarea pe viață a lui Nicolae Vlad pentru cele trei fapte de omor calificat și deosebit de grav de care este acuzat.

Totodată, Nicolae Vlad a primit pedepse de 18 ani de închisoare pentru tâlhărie, 13 ani pentru lipsire de libertate, zece ani pentru viol, opt ani pentru violare de domiciliu și un an pentru ultraj.

Dacă sentința va rămâne definitivă, Nicolae Vlad va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv închisoare pe viață.

Polițistul Gică Ștefănache a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru favorizarea lui Nicolae Vlad, trei ani pentru fals, doi ani pentru uz de fals și alți doi ani pentru abuz în serviciu.

Decizia Curții de Apel București nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la instanța supremă.

În 8 noiembrie, Nicolae Vlad și Gică Ștefănache au fost trimiși în judecată de procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Vlad Nicolae este acuzat trei fapte de omor calificat și deosebit de grav, cinci fapte de tâlhărie, șapte fapte de viol și violare de domiciliu, două fapte de lipsire de libertate în mod ilegal, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, loviri și alte violențe, precum și de distrugere.

Gică Ștefănache, ofițer de poliție judiciară la Poliția Orașului Otopeni la data comiterii faptelor, este acuzat de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapte comise de acesta în instrumentarea unui dosar penal înregistrat la Parchetul Judecătoriei Buftea în care era cercetat Vlad Nicolae, fiind acuzat că l-a favorizat pe acesta.

Polițistul a avut de soluționat un dosar în care se făceau cercetări legate de faptul că, în noaptea de 19 spre 20 iulie 2012, Vlad Nicolae a intrat, prin spargerea unui geam, în locuința unei femei în vârstă de 75 de ani, imobilizată la pat, care locuia singură, în localitatea Balotești, județul Ilfov, iar prin exercitarea de violențe a întreținut acte sexuale cu aceasta. Cauza investigată de ofițerul Gică Ștefănache avea ca obiect infracțiunile de viol, violare de domiciliu și distrugere săvârșite de Nicolae.

Potrivit anchetatorilor, în perioada mai 2010 – august 2012, Nicolae Vlad a comis mai multe infracțiuni de violență în localitatea ilfoveană Balotești și în București.

Nicolae Vlad este acuzat că, în seara zilei de 15 august 2012, ar fi abordat-o pe japoneza Yurika Masuno, în vârstă de 20 de ani, în incinta Aeroportului „Henri Coandă” Otopeni-București, oferindu-și ajutorul pentru a-i găsi un taxi care să o ducă la Gara de Nord, de unde aceasta ar fi trebuit să ia un tren către Craiova. Două zile mai târziu, în 17 august, în locul respectiv a fost descoperit cadavrul studentei, acoperit cu frunze și prezentând urme de violență.

Nicolae Vlad a fost arestat preventiv în 19 august 2012, acesta negând în fața anchetatorilor că ar fi ucis-o pe japoneză.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că Nicolae Vlad, deși neșcolarizat, are cunoștințe minimale de limba engleză. În acest context, Nicolae Vlad ar fi convins-o pe tânără să urce într-un taxi parcat în afara aeroportului, în apropiere de DN1, spunându-i că o va duce la o gară, însă a cerut șoferului să meargă în direcția opusă Bucureștiului, către Balotești, iar imediat după localitatea Otopeni, în zona pădurii, i-a cerut să oprească taxi-ul, după care au coborât.

După ce au coborât din taxi, Nicolae Vlad ar fi tras-o cu forța pe Yurika Masuno în pădurea care mărginește drumul, unde prin violență a întreținut relații sexuale cu aceasta, apoi a ucis-o „prin comprimare toracică și prin strangulare”, acoperind cadavrul cu frunze uscate pentru a îngreuna descoperirea acestuia.

Totodată, la o distanță relativ mică de locul crimei, Nicolae Vlad a deschis, prin forțare, geamantanul acesteia, din care a luat un telefon mobil, o cameră foto, un laptop, precum și banii pe care tânăra îi avea la ea.

Potrivit raportului medico-legal, moartea tinerei a fost violentă, fiind cauzată de o asfixie mecanică prin comprimare buco-cervico-toracală.

De asemenea, rechizitoriul întocmit de procurori a relevat și alte fapte de mare violență săvârșite de Nicolae Vlad, fiind acuzat de uciderea altor două femei, dar și de cinci tâlhărie, șapte violuri și violări de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii și liniștii publice, loviri și alte violențe și distrugere.

Nicolae Vlad este acuzat că ar fi intrat în locuințele unor femei în vârstă, unele fiind imobilizate la pat, pe care le-a bătut, le-a violat și le-a tâlhărit.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi