Prima pagină » Știri » Un copil de 3 ani și bunicul său au fost salvați de pompieri după ce au căzut într-o fântână de 10 metri

Un copil de 3 ani și bunicul său au fost salvați de pompieri după ce au căzut într-o fântână de 10 metri

Pompierii din Dâmbovița au intervenit, marți, pentru salvarea unui copil de 3 ani și a bunicului său, căzuți într-o fântână adâncă de 10 metri, în localitatea Ulmi. Cei doi sunt conștienți și au fost transportați la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Reprezentanții ISU Dâmbovița au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că trei autospeciale, un echipaj SMURD și două ambulanțe au intervenit în localitatea Ulmi, unde două persoane, un adult și un copil, au căzut într-un puț cu diametrul de aproximativ 60 de centimetri și adânc de 10 metri.

„Ajunși la locul intervenției, salvatorii au constatat că cele două persoane sunt conștiente și se poate comunica cu acestea. În cel mai scurt timp, pompierii au reușit să scoată prima dată minorul de 3 ani și imediat după acesta și adultul, bunicul copilului, de 59 de ani”, arată sursele citate.

Cei doi au fost transportați la spital.

Copilul, în vârstă de 3 ani, s-ar fi apropiat de fântână, a dat o bucată de lemn la o parte, apoi a alunecat și a căzut în fântână, au precizat surse judiciare. Potrivit acestora, bunicul a intrat în fântână să-și salveze nepotul.

Polițiștii au demarat cercetări în acest caz.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cât mai costă o bârfă? Iată femeia care a făcut avere din secrete!
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!