Prima pagină » Știri » Un deținut condamnat pentru omor a protestat pe acoperișul închisorii

Un deținut condamnat pentru omor a protestat pe acoperișul închisorii

Un deținut condamnat pentru omor a protestat pe acoperișul închisorii
Un bărbat condamnat pentru omor și care își ispășește pedeapsa la Penitenciarul din Drobeta Turnu Severin a protestat, duminică, timp de o oră și jumătate, pe acoperișul clădirii, nemulțumit că va fi transferat la regim închis, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un bărbat condamnat pentru omor și care își ispășește pedeapsa la Penitenciarul din Drobeta Turnu Severin a protestat, duminică, timp de o oră și jumătate, pe acoperișul clădirii, nemulțumit că va fi transferat la regim închis, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Deținutul, în vârstă de 33 de ani, s-a urcat duminică, în jurul prânzului, pe acoperișul Penitenciarului din Drobeta Turnu Severin, reclamând că îi sunt încălcate drepturile.

După aproximativ o oră, timp în care a țipat pe acoperișul penitenciarului, cadrele unității l-au convins să coboare, iar individul a renunțat la protest.

Potrivit directorului adjunct al Penitenciarului din Drobeta Turnu Severin, Petrișor Ridiche, asupra deținutului a fost găsită o linguriță ascuțită cu care avea de gând să amenințe cadrele.

„O persoana privată de libertate, condamnată pentru infracțiunea de omor, a găsit de cuviință să protesteze față de un raport de incident și o sancțiune disciplinară pentru atitudine necuviincioasă și amenințări asupra altor deținuți. S-a negociat cu el, a coborât și regretă fapta. Este foarte greu de ajuns acolo, este sârmă ghimpată, o sârmă specială, cu lame, chiar nu-mi dau seama cum a reușit, se vede că e zgâriat, avea la el și o linguriță ascuțită pentru a amenința cadrele”, a explicat Ridiche.

Potrivit aceleiași surse, bărbatul este la a treia abatere disciplinară, de-a lungul executării pedepsei de 15 ani pentru omor. În cursul lunii martie deținutul a fost transferat de la Penitenciarul din localitatea mehedințeană Vânjuleț la Drobeta Turnu Severin, după ce amenințase mai mulți colegi de celulă, iar în perioada următoare va fi transferat la Penitenciarul din Craiova, în regim închis, acesta fiind și motivul pentru care a protestat.
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Surpare de carosabil în Capitală. Trafic restricționat pe un sens de mers
Digi24
„Administrația Trump practic imploră Iranul să vândă petrol”. Efectul paradoxal al războiului din Orientul Mijlociu
Cancan.ro
Detaliul care i-a șocat pe anchetatori în cazul fetițelor dispărute din Mureș. Ce au descoperit oamenii în zona unde au fost văzute ultima dată
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Adevarul
Generația chiriașilor de nevoie: „Nu îmi permit nici măcar o garsonieră într-un oraș mic, oricât de mult aș munci”
Mediafax
Câți soldați sunt necesari pentru a invada o țară? Lecțiile războaielor recente
Click
Afacerea cu care a dat lovitura un tânăr de 16 ani, după ce a refuzat o ofertă de 300 de mii de dolari
Digi24
Opoziția din Ungaria preia conducerea chiar și în fiefurile partidului lui Viktor Orban (sondaje)
Cancan.ro
BREAKING! 'Gata, s-a terminat'. Anunțul momentului din spital, despre Mircea Lucescu
Ce se întâmplă doctore
Secretul siluetei Corinei Caragea. Cum reușește să se mențină în formă fără diete drastice! Imagini incendiare cu vedeta tv
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Primăria Sector 4 va da 600 de lei pentru carburant sau reducere la transportul public. Cine poate beneficia de acești bani
Descopera.ro
Care este cel mai mare număr?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Pat tapițat – alege confortul în dormitor (P)