Un elev din Alexandria a murit la banchetul de absolvire

Publicat: 06/06/2018, 13:25

Un elev DE 14 ANI al unei școli din Alexandria, județul Teleorman a murit în timp ce se afla la banchetul de ABSOLVIRE a clasei a 8-a. Băiatul ar fi acuzat în ultima vreme DURERI în jurul toracelui, dar medicii au dat asigurări părinților că sunt afecțiuni normale creșterii.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Teleorman Cristian Popescu a declarat corespondentului MEDIAFAX că băiatul în vârstă de 14 ani a fost găsit de medici în stop cardio-respirator, manevrele de resuscitare fiind fără succes.

„Solicitarea a fost făcută la ora 21.57, iar ambulanța a ajuns IMEDIAT pentru că sediul nostru este foarte aproape de locația respectivă. Este vorba despreUN BANCHET cu elevi de clasa a VIII-a. La sosirea ambulanței, am găsit un băiat în vârstă de 14 ani în stop cardio-respirator. S-au început manevrele de resuscitare, chiar s-au administrat și două șocuri electrice, și a fost preluat și dus la camera de gardă pentru continuarea manevrelor de resuscitare. Acolo a fost declarat DECESUL, deci manevrele de resuscitare au fost fără succes”, a declarat reprezentantul SAJ Teleorman.

Părinții băiatului, originar din comuna Vitănești, au povestit că, în ultima perioadă, acesta acuzase dureri în jurul toracelui, însă medicii i-au asigurat că este vorba despre AFECȚIUNI NORMALE CREȘTERII.

„Din relatările celor de față, se pare că băiatul, în timp ce era la masă, a căzut de pe scaun, l-au întins, însă moartea a fost SUBITĂ. Au venit și părinții, care au spus că ar fi avut ceva probleme, fiind cu el pentru diverse investigații medicale, dar li s-a spus că nu este nimic anormal, fiind în creștere”, a mai declarat Cristian Popescu.

Un dosar de cercetare penală a fost deschis de procurorii de la Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, pentru moarte suspectă. Cazul a fost semnalat anchetatorilor de către medicii Spitalului Județean Alexandria.

„La ora 23.28, au fost anunțați lucrătorii Poliției municipiului Alexandria, de către personalul UPU al Spitalului Județean, cu privire la decesul unui minor din comuna Vitănești, care fusese transportat cu ambulanța, la ora 22.00, în stare de stop cardio-respirator, fără cunoștință. S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru MOARTE SUSPECTĂ, ancheta fiind coordonată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman”, a afirmat șeful Serviciului Cabinet din cadrul IPJ Teleorman, comisarul șef Iulian Orbeșteanu.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
Ai cumpărat mici de mangaliță din supermarketurile Lidl? Ce ingrediente conțin, de fapt
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Câți mici a cumpărat un român de 1 Mai! Oamenilor nu le-a venit să creadă:...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Se verifică BANII românilor. Statul te OBLIGĂ să anunți. Ai termen legal până pe 25...
Vopsirea ouălor de Paște. Patru tehnici simple, dar de efect
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Meteorologii anunță că vremea va fi schimbătoare în luna mai