Prima pagină » Știri » Un fost deputat UNPR, validat de Senat ca judecător la CCR

Un fost deputat UNPR, validat de Senat ca judecător la CCR

Un fost deputat UNPR, validat de Senat ca judecător la CCR
Marian Enache, validat de Senat ca judecător la CCR

37 de senatori au votat împotriva nominalizării lui Marian Enache, iar Monalisa Neagoe (susținută de PNL) a primit 34 de voturi pentru și 83 împotrivă.

Senatorul ex-UNPR Ruxandra Jipa a obținut doar 3 voturi favorabile, 114 senatori declarându-se împotriva nominalizării ei la CCR.

Jipa a luat cuvântul în plan, fiind nemulțumită de felul în care au avut loc audierea candidaților și concuzionând că lucrurile care s-au ptrecut sunt „de domeniul penalului” și promițând că vor exista consecințe.

„Audierile pentru postul de la Curtea Constituțională s-au făcut în dimineața acestei zile. Domnul din partea nu știu cui, din partea Camerei, vreau să spun că nu a fost audiat pentru că dosarul dânsului n-a fost depus în termen. Cele două candidaturi au fost a doamnei Monalisa Neagoe și a mea. (…) Este a doua oară, în decurs de mai puțin de o lună când se petrec niște lucruri ieșite din comun, care sunt de domeniul penalului și vă spun cu toată responsabilitatea că de data aceasta n-am să mai înghit aceste lucruri care sunt de domeniul penalului. Voi face ce trebuie să fac și cei care au făcut neregulile să răspundă penal”, a spus Jipa.

Deputatul independent Marian Enache (ex-UNPR) și-a depus candidatura pentru un post de judecător la CCR din partea Senatului, marți dimineața, surse politice declarând că acesta este susținut de PSD-UNPR-ALDE și, posibil, de UDMR.

Biroul Permanenent al Senatului a solicitat marți Comisiei juridice să refacă raportul cu candidaturile pentru postul de judecător CCR, după ce deputatul independent Marian Enache (ex-UNPR) a solicitat Biroului Permanent să fie audiat, considerând că s-a comis un abuz. Vicepreședintele PSD al Senatului Ioan Chelaru declarase că șeful Comisiei juridice, senatorul PNL Cătălin Boboc, ar fi refuzat audierea lui Enache. Întrebat de ce Biroul Permanent nu a fost de acord cu raportul trimis de Comisie, Cătălin Boboc a spus: „Pentru că trebuia audiat și candidatul propus de PSD (deputatul Marian Enache – n.r.)”.

Și președintele PSD, Liviu Dragnea, a calificat refuzul lui Boboc ca fiind un abuz, dar a refuzat să admită că Enache, fost membru PSD, ar fi susținut de social-democrați.

După audierea sa la Comisia juridică, candidatura lui Marian Enache a primit 6 voturi „pentru” și 5 „împotrivă”, în timp ce Monalisa Neagoe (susținută de PNL) a primit 5 voturi „pentru” și 6 „împotrivă”, iar senatorul ex-UNPR Ruxandra Jipa a adunat 10 voturi „împotrivă” și un vot „pentru”.

Potrivit CV-ului depus la Camera Deputaților, Marian Enache este de profesie avocat, absolvind Facultatea de Drept în 1977, iar din 2000 este cadru didactic universitar.

Marian Enache, ales deputat în 2012 pe listele PSD, a trecut în februarie 2016 la UNPR, iar din martie 2016 este independent. Enache a mai fost deputat în legislaturile 1990 – 1992 (FSN) și 1996 – 2000 (PDSR).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul MORT în atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Cremele de protecție solară sunt esențiale, însă unele pot fi neconforme