Prima pagină » Știri » Un ONG cere reanalizarea doctoratului lui Kovesi, în care ar fi găsit ”11 situații de plagiat”

Un ONG cere reanalizarea doctoratului lui Kovesi, în care ar fi găsit ”11 situații de plagiat”

Un ONG cere reanalizarea doctoratului lui Kovesi, în care ar fi găsit ''11 situații de plagiat''
Asociația Grupul pentru Reformă și Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca a anunțat că a transmis către instituțiile abilitate o solicitare de realizare a unei anchete în cazul Codruței Kovesi, ONG-ul susținând că în urma analizei tezei s-au descoperit 11 situații de plagiat.

„Prin prezenta vă solicităm să dispuneți realizarea unei anchete cu privire la condițiile pe care noi le apreciem, în mod argumentat, drept neconforme cu privire la modul de elaborare și redactare a tezei de doctorat depusă și susținută în instituția ce conduceți identificată prin descrierea: KÖVESI, Laura Codruța Combaterea crimei organizate prin dispoziții de drept penal. Teză de doctorat. Conducător științific: Prof.univ.dr.Viorel Pașca. Timișoara: Universitatea de vest. 2011”, se arată în adresa transmisă Universității de Vest din Timișoara și Ministerului Educației de către Asociația Grupul pentru Reformă și Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca.

Reprezentanții asociației cer ca în cazul în care „circumstanțele neconformităților sesizate se vor dovedi în întregime sau în mod parțial veridice”, să se dispună retragerea titlului de doctor.

„În concluzia analizei noastre, rezultă că teza menționată cuprinde un număr semnificativ de incidențe de plagiat, adică cel puțin 11, astfel încât lucrarea are caracterul unei lucrări plagiate. Este și rațiunea pentru care vă solicităm să dispuneți inițierea procedurii de retragere a titlului științific acordat autoarei”, se precizează în cerere.

GRAUR precizează că solicitarea este întemeiată pe o analiză făcută de asociație.

„În analiză se mai ține seama de faptul că autorul operei incriminate a spus tot ce a avut de spus în momentul în care a depus teza. Orice relații sau explicații justificatoare asupra stării de fapt trebuie să se regăsească în teza depusă. Intrucât niciunul din pasajele preluate de autoarea tezei nu poartă semne de identificare, pare a fi rațional că niciodată autorul nu a avut vreo intenție de a separa contribuția sa reală de preluările realizate pe care a ținut să pară a fi ale sale”, se precizează în cerere.

Solicitarea vine după ce, săptămâna trecută, deputatul Sebastian Ghiță a depus la Parchetul General un autodenunț în care susține că a participat, alături de alți demnitari ai statului român, la măsluirea raportului comisiei tehnice privind teza de doctorat a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. În urma autodenunțului a fost deschis un dosar de instigare la fals intelectual, prima persoana audiată fiind chiar parlamentarul, acesta precizând că ar fi ajutat-o pe Kovesi pentru că erau prieteni. În replică, Codruța Kovesi a precizat : „Nu doresc să intru în dialog cu inculpatul Ghiță Sebastian. Nu am fost, nu sunt și nu voi fi prietenă cu inculpatul Ghiță Sebastian”.

Procurorul șef al DNA a precizat că nu va cere CNATDCU să-i reanalizeze lucrarea, susținând că cine o contestă poate face sesizare.

„Eu am fost verificată în anul 2012 de Comisia Naționață de Etică, am fost audiată într-o comisie din care au făcut parte mai mulți profesori, m-am prezentat la audieri și am adus probe și s-a dat verdict definitiv acum patru ani. Teza mea este corectă și am toate probele. Una dintre probe este certificatul de căsătorie. Mi se reproșează că Laura Codruța Kovesi a copiat-o pe Codruța Lascu. Teza mea este corectă, o teză pe care am muncit-o. am lucrat șapte ani, am multe articole publicate și o sa le vedeti în acestă teza. Eu, care am o teză corectă, să mă duc să spun „Verificați aceasta teză!”, când eu știu că este corectă. Cine contestă să vină să facă sesizare”, a declarat procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, la Europa Fm.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!