Prima pagină » Știri » Un tânăr hunedorean acuzat că a încercat să violeze mai multe tinere a fost reținut

Un tânăr hunedorean acuzat că a încercat să violeze mai multe tinere a fost reținut

Un tânăr hunedorean acuzat că a încercat să violeze mai multe tinere a fost reținut
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din județul Hunedoara, acuzat că ar fi încercat să violeze mai multe tinere pe care le aștepta noaptea la intrările imobilelor în care locuiau, le lovea și încerca să le dezbrace cu scopul de a le viola, a fost reținut.

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din județul Hunedoara, acuzat că ar fi încercat să violeze mai multe tinere pe care le aștepta noaptea la intrările imobilelor în care locuiau, le lovea și încerca să le dezbrace cu scopul de a le viola, a fost reținut.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de IPJ Hunedoara, tânărul este suspectat și de comiterea mai multor furturi, în unele cazuri ajutat de un minor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Polițiștii au stabilit că, în perioada iulie-august a.c., pe timp de noapte, suspectul se ascundea în apropierea blocurilor unde locuiau victimele (tinere cu vârste cuprinse între 16 și 32 ani) și acționa prin surprindere. În momentul când acestea deschideau ușile scărilor, bărbatul le acosta din spate, le lovea și încerca să le imobilizeze, după care încerca să le dezbrace cu intenția de a întreține raporturi sexuale cu acestea. Suspectul nu a reușit să își finalizeze intenția infracțională întrucât tinerele au opus rezistență, alarmând vecinii”, se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, tânărul a reușit să fure uneia dintre fetele acostate suma de 70 de lei.

Totodată, tânărul este suspectat și de mai multe furturi de și din autoturisme, în cele mai multe cazuri acesta folosind chei potrivite sau dispozitive artizanale pentru a deschide portierele mașinilor.

Potrivit polițiștilor hunedoreni, tânărul din Hunedoara era ajutat, în unele cazuri, de un băiat în vârstă de 17 ani. La începutul lunii august, cei doi au fost surprinși în timpul unui furt de către un bărbat.

„Cei doi suspecți s-au deplasat într-o parcare unde, cu ajutorul unui dispozitiv confecționat artizanal, au deschis portierele unui autoturism, au pătruns în interior și au sustras o borsetă cu documente (certificat de înmatriculare, rovignetă, asigurare) și o legătură de chei auto, după care au pătruns în interiorul unui alt autoturism parcat în apropiere, din care au sustras certificatul de înmatriculare. Fiind observați de un martor aflat la fereastra unui apartament al blocului, au întrerupt activitatea infracțională și, pentru a-și ascunde faptele, s-au deplasat la adresa prevăzută în documentele sustrase din autoturisme, unde au luat legătura cu proprietarii, spunându-le că au găsit actele auto aruncate pe spațiul verde din apropierea parcării”, se mai arată în comunicat.

Luni, tânărul a fost reținut pe 24 de ore.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Horoscop 30 decembrie 2025: Echilibru și introspecție la final de an pentru două zodii
Digi24
Orașul unde taxa pe gunoi crește cu 70%. Revoltați, localnicii amenință că vor plăti la sfârșitul anului viitor: „Avem alte priorități”
Cancan.ro
BREAKING despre Dan Petrescu! Din păcate, e adevărat
Prosport.ro
Gigi Becali a donat sume imense pentru terminarea mănăstirii din Rwanda. Reacția din Africa a venit imediat
Adevarul
Raport cutremurător: zeci de soldați moldoveni bătuți crunt în cazarme, unii au ajuns la spital cu traumatisme grave și fracturi severe
Mediafax
Cine va plăti noua taxă de 25 lei pentru coletele extracomunitare în România
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Putin a pus ochii pe o nouă țară. Cum vrea liderul de la Kremlin să-și impună puterea
Cancan.ro
Imaginile apărute după moartea contabilei din Sibiu dau peste cap ancheta. Femeia suspectată că și-a ucis mama pentru avere ochise deja o altă moștenire
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un radar fix cu inteligență artificială a înregistrat peste 1.000 de abateri, în doar 4 zile
Descopera.ro
Este bine sau rău ca elevii să aibă teme de vacanță?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
De ce pisicile miaună mai mult la bărbați decât la femei?