Prima pagină » Știri » Vânzătorii și transportatorii de substanțe periculoase, verificați de polițiști

Vânzătorii și transportatorii de substanțe periculoase, verificați de polițiști

Vânzătorii și transportatorii de substanțe periculoase, verificați de polițiști
Pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și prevenirea situațiilor de risc, Poliția Română a intensificat acțiunile pentru combaterea activităților ilicite în activitatea operatorilor economici care utilizează produse pentru deratizare, dezinfecție și dezinsecție.

Pentru prevenirea, identificarea și sancționarea faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție a plantelor și a substanțelor utilizate în igiena și sănătatea publică, la dezinfecție, dezinsecție și deratizare, Poliția Română a intensificat verificările persoanelor fizice și juridice care efectuează operațiuni cu produse de protecție a plantelor și substanțe utilizate în igiena și sănătatea publică la dezinfecție, dezinsecție și deratizare.

Acțiunea are ca scop creșterea siguranței cetățenilor, a protejării vieții și sănătății populației și combaterea infracționalității în domeniu, prin verificarea stării de legalitate, a modului de efectuare a operațiunilor cu produse de protecție a plantelor și substanțe utilizate în igiena și sănătatea publică, precum și a condițiilor în care se desfășoară aceste operațiuni de către agenții economici.

Pentru verificarea tuturor aspectelor prevăzute și sancționate de legislația incidentă în aceste domenii, polițiștii structurilor de arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul Poliției Române cooperează nemijlocit și acționează împreună cu specialiști ai celorlalte instituții care au competență în domeniu (oficii fitosanitare județene, direcțiile județene sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, direcțiile județene pentru sănătate publică, inspectorate teritoriale de muncă).

Pe parcursul derulării acțiunilor din domeniul substanțelor periculoase din ultima perioadă au fost identificate mai multe persoane care dețineau ilegal produse ce conțin ca substanță activă fosfura de aluminiu.

Utilizarea și aplicarea acestor substanțe chimice, fără respectarea normelor tehnice și a instalațiilor aferente este deosebit de periculoasă deoarece degajă în contact cu aerul gaze toxice cu efect letal pentru oameni și animale, acestea fiind și extrem de inflamabile.

Pe parcursul lunii aprilie 2019, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Teleorman au efectuat verificări la punctul de lucru al unei societăți comerciale, unde au identificat mai multe produse pentru protecția plantelor având termenul de valabilitate expirat și două flacoane a câte 20 de tablete fiecare, ce conțineau ca substanță activă fosfura de aluminiu, deținute ilegal.

Din cercetări a rezultat că administratorul societății ar fi procurat ilegal produsele de la o altă persoană, care a fost surprinsă în flagrant delict de polițiști, în cursul aceleiași luni, în timp ce încerca să comercializeze 10 recipiente a câte 20 tablete fiecare, ce conțineau produs ce avea ca substanță activă fosfura de aluminiu.

Cercetările au arătat că persoana în cauză ar fi procurat ilegal produsele de la societatea unde era angajat, iar în urma verificărilor efectuate la aceasta au fost identificate 13 recipiente a câte 333 tablete fiecare cu substanță activă fosfura de aluminiu (total 4.329 tablete), deținute ilegal.

De asemenea, s-a stabilit că societatea nu deținea spațiu special amenajat pentru depozitarea produselor toxice și foarte toxice și nici personal de specialitate în utilizarea  acestor produse.

În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de produse sau substanțe toxice (3 fapte).
 
                                                  *   *   *
În cursul lunii septembrie a acestui an, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Galați au efectuat verificări la o societate din județ constatatând că aceasta deținea ilegal și comercializa, fără a deține autorizație, 175 de tablete de produs ce conțineau fosfură de aluminiu.

Au fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de produse ori substanțe toxice.
                                                 *   *   *

În luna aprilie a anului trecut, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Galați au efectuat verificări la punctul de lucru al unei societăți din Galați, unde au identificat într-o magazie, 208 tablete de insecticid ce conțineau fosfură de aluminiu. Tabletele erau deținute ilegal, având termenul de valabilitate expirat.

De asemenea, au fost depistate 45.000 de kilograme de îngrășăminte chimice care era depozitate în condiții improprii pe sol.
Au fost întocmit dosar penal pentru trafic de produse sau substanțe toxice, neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase, care au devenit deșeuri și nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și a produselor de protecția plantelor numai ambalate și în locuri protejate.

În luna mai 2018, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Galați au efectuat verificări la punctul de lucru al unei societăți comerciale din județ, fiind identificate  32 de tablete de insecticid ce conțineau fosfură de aluminiu, deținute fără autorizație pentru produse de protecție a plantelor clasificate toxice sau foarte toxice.

Totodată, în urma verificărilor s-a constatat că societatea deținea 33 de litri de produse de protecție a plantelor, expirate, față de care administratorul nu a luat măsura neutralizării printr-o societate autorizată.

Au fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea  infracțiunilor de trafic de produse sau substanțe toxice și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri.
     
Tot în cursul lunii mai 2018, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat verificări la punctul de lucru al unei societăți comerciale unde au identificat 3 kilograme de produse ce conțineau fosfură de aluminiu, deținute ilegal, având termenul de valabilitate expirat. Societatea în cauză nu deținea autorizație pentru produse de protecție a plantelor clasificate toxice sau foarte toxice.
          
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de produse sau substanțe toxice și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri.

În cursul lunii iunie 2018, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Călărași au depistat două persoane care transportau cu un autoturism 44 de kilograme de produse cu o concentrație de 56% de fosfură de aluminiu (produs foarte toxic).

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de produse sau substanțe toxice și contrabandă calificată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!