Prima pagină » Știri » VIDEO | Joe Biden gafează din nou! Cum i-a numit pe ucraineni de față cu Zelenski

VIDEO | Joe Biden gafează din nou! Cum i-a numit pe ucraineni de față cu Zelenski

Amyra Garey

Președintele Joe Biden a vorbit, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, alături de liderul ucrainean Volodimir Zelenski, la Casa Albă. Din greșeală, acesta a pronunțat greșit cuvântul ”ucrainean”, înțelegându-se cu totul altceva.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se află la Washington la invitația lui Biden.

Această vizită în Statele Unite a fost a doua de la preluarea mandatului și prima de la începutul operațiunii militare speciale a Rusiei în Ucraina, potrivit Agerpres.ro.

Ținând discursul care includea sprijinul bugetar al SUA pentru Kiev, Biden nu a putut pronunța corect expresia „poporul ucrainean”, înțelegându-se „popor uranian” sau „popor iranian”.

Serviciul de presă de la Casă albă a lansat ulterior transcrierea oficială a discursului președintelui, care indica faptul că a rostit ”uranian”, potrivit WhiteHouse.gov.

De asemenea, nu e prima gafă de genul făcută de liderul SUA.

În luna martie, în timp ce ținea un alt discurs în fața Camerei Reprezentanților și a Senatului, Biden a făcut cam aceeași greșeală.

Atunci, președintele Biden a confundat aceeași frază, spunând ”poporul iranian”.

Biden confundă și numele țărilor

Este deja cunoscut faptul că Biden este renumit și pentru nenumăratele lui greșeli de limbă, de care uneori chiar el însuși face haz de necaz.

Nici numele țărilor nu au scăpat de pronunția greșită lui Joe Biden.

De exemplu, în timpul unei călătorii la un summit cu liderii țărilor Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est în noiembrie, Biden a confundat de două ori Cambodgia cu Columbia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi