Prima pagină » Știri » Vladimir Putin a ordonat revizuirea regulilor de deținere a armelor după atacul asupra școlii din Kazan

Vladimir Putin a ordonat revizuirea regulilor de deținere a armelor după atacul asupra școlii din Kazan

Radu Cristian
Vladimir Putin a ordonat revizuirea regulilor de deținere a armelor după atacul asupra școlii din Kazan

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat marţi revizuirea regulilor care autorizează portul de arme în Rusia, în urma atacului asupra unei şcoli din regiunea autonomă Tatarstan, relatează Barrons.

Preşedintele a ordonat să fie elaborat de urgenţă un nou cadru privind tipul de arme autorizat pentru circulaţie în rândul populaţiei civile, ţinând cont de tipul” de armă folosit în atacul din Kazan, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Un tânăr de 19 ani ar fi autorul atacului

Un tânăr de 19 ani arestat ca fiind autor al atacului avea „o armă înregistrată oficial pe numele lui”, după cum a declarat preşedintele Republicii autonome Tatarstan din cadrul Federaţiei Ruse, Rustam Minnihanov.

Vladimir Putin a exprimat profunde condoleanţe rudelor copiilor ucişi în timpul atacului din oraşul Kazan şi urat „însănătoşire grabnică” celor răniţi.

Atacul a fost întreprins de o singură persoană, transmite Comitetul Antiterorist al Rusiei. La orele locale 09:30, atacatorul înarmat a deschis focul în gimnaziul nr.175 din Kazan, iar în urma atacului au murit 8 persoane, majoritatea copii, iar alte 21 au fost rănite.

Cel puțin opt morți

De asemenea, la spital au fost internaţi 18 copii, dintre care 6 în stare foarte gravă. Potrivit unor informaţii pe surse difuzate de agenţia TASS, în atac ar fi fost ucise 11 persoane au fost ucise, dintre care 9 copii. De asemenea, 32 ar fi fost rănite şi transportate la spital.

De asemenea, primele informaţii despre atac vorbeau despre doi atacatori, un tânăr de 19 ani care a fost arestat şi un alt bărbat care a fost ucis de forţele de intervenţie.

Însă informaţia publicată de Comitetul Antiterorist că atacul a fost comis de o singură persoană este susţinut şi de un comunicat al preşedintelui Tatarstanului.

„Atacatorul a acţionat de unul singur, informaţiile despre doi atacatori nu corespund realităţii”, se spune într-un comunicat al biroului său de presă. Autorităţile Republicii autonome Tatarstan au declarat data de 12 mai zi de doliu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un băiat de 14 ani a pus în alertă aviația britanică
Digi24
Când s-a schimbat relația lui Zelenski cu Trump: „A fost un moment istoric”
Cancan.ro
Tragedie în muzică! A murit, după ce a suferit 3 infarcturi și a fost resuscitat de de 7 ori
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu, goală pe barcă! Imaginile au strâns sute de mii de aprecieri
Adevarul
„Sunt idioți”. Reacția furibundă a șefului Ryanair la adresa europarlamentarilor, după noile reguli pentru bagajele de mână
Mediafax
Viiturile au lovit Ankara. Urmează noi precipitații
Click
Ce a pățit Andreea Raicu la ochi. A ajuns de urgență la oftalmolog după un incident neașteptat. „Este îngrozitor”
Digi24
„Vor mai muri copii”. Avertismentul sumbru al medicului Cîrstoveanu
Cancan.ro
Video halucinant: momentul în care drona este doborâtă de un avion de luptă: 'Ce e asta, mă?'
Ce se întâmplă doctore
„Ajungeam acasă și plângeam în fiecare zi.” Drama trăită de Marc Cucurella departe de terenul de fotbal: ce diagnostic a primit fiul său
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
MApN: O nouă dronă a fost doborâtă de un F-16 românesc lângă granița cu Ucraina. Este al doilea incident în mai puțin de 24 de ore
Descopera.ro
Meta brevetează o tehnologie pentru detectarea stării de spirit prin analizarea constantă a tonului vocii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea la prima întâlnire: – Știi, eu sunt cam timid!
Descopera.ro
Din culisele diplomației române: Banatul, Marile Puteri și ruptura dintre Brătianu și Take Ionescu