Votul bate dosarul. Harta primarilor penali care au câștigat alegerile locale

Votul bate dosarul. Harta primarilor penali care au câștigat alegerile locale
Publicat: 07/06/2016, 08:23
Actualizat: 05/07/2016, 19:09

1. București, Sectorul 3 – Robert Negoiță (PSD) – cel mai mare datornic persoană fizică la stat a câștigat din nou primăria, cu peste 60%. ANAF arată că Negoiță are datorii la bugetul de stat și la cele de asigurări de 232 de milioane de lei (peste 51 milioane de euro). Din aprilie 2016, Negoiță este urmărit penal de DNA pentru evaziune fiscală, el fiind acuzat că nu a plătit TVA în valoare de peste 77 de milioane de lei, în perioada 2005-2009, timp în care a vândut în nume propriu 1.250 de apartamente și locurile de parcare aferente, fără să se înregistreze ca persoană impozabilă în scopuri de TVA. Negoiță nu ar fi declarat TVA în valoare de 77.148.021 lei.

2. Sectorul 6 – Gabriel Mutu (PSD) – Senatorul PSD a câștigat primăria cu aproape 40%. Este urmărit penal de DIICOT pentru evaziune fiscală și implicare într-o rețea de spălare de bani.

3. Baia Mare – Cătălin Cherecheș. Aflat în arest preventiv, primarul liberal exclus din partid a câștigat al doilea mandat cu un procent covârșitor, plasat în rezultatele parțiale în jurul a 70%.

Cherecheș este acuzat de DNA de luare de mită, fiind prins în flagrant cu suma de 30.000 de lei, chiar în Primăria Baia Mare. Banii făceau parte dintr-o mită totală de 70.000 de lei, pe care primarul i-ar fi primit pentru a numi o persoană într-o funcție de conducere al clubului de fotbal FCM Baia Mare, controlat de municipalitate. Cherecheș i-ar fi promis, pe lângă funcție, și achitarea datoriilor clubului și finanțarea acestuia în continuare, banii de mită provenind chiar din această finanțare.

Cherecheș i-a cerut persoanei respective bani și dintr-o sponsorizare pe care clubul de fotbal o primise de la o firmă – 400.000 de lei.

Primarul l-a amenințat cu moartea pe cel care l-a denunțat procurorilor DNA, conform interceptărilor telefonice depuse la dosar.

4. Craiova – Lia Olguța Vasilescu (PSD): urmărită penal pentru luare de mită, spălare de bani și folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, a câștigat un nou mandat de primar cu aproape 40%.

Procurorii DNA arată că în 2012, în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale, mai mulți oameni de afaceri ar fi fost determinați personal sau prin intermediari de Olguța Vasilescu, care candida la Primărie din partea PSD, să facă diferite sponsorizări.

„Donațiile” respective, estimate la 135.907 euro, au fost făcute sub formă de materiale electorale sau plăți pentru organizarea unor spectacole de campanie pentru Vasilescu, mai arată DNA.

În 2014, Olguța Vasilescu ar fi primit de la mai mulți oameni de afaceri, pentru și printr-o asociație non-profit, suma totală de 544.209 lei, mai arată procurorii. Banii ar fi fost solicitați oamenilor de afaceri care aveau contracte în derulare cu Primăria Craiova, sub formă de sponsorizări pentru asociația respectivă, reprezentată de Elena Daniela Popescu, pentru reabilitarea fațadelor unor clădiri din Craiova.

5. Brașov – George Scripcaru: exclus din PNL, primarul în funcție al Brașovului a câștigat ca independent primăria cu peste 50% din voturi. Scripcaru a fost trimis în judecată în februarie 2016 și este acuzat de abuz în serviciu, instigare la tentativă la abuz în serviciu și luare de mită.

În același dosar, este trimisă în judecată și Alexandrina Durbacă, viceprimar al municipiului Brașov, pentru infracțiunea de instigare la tentativă la abuz în serviciu, dar și patru angajați ai primăriei Brașov, printre care directorul și directorul adjunct al Direcției Tehnice și șeful Serviciului achiziții publice. Acuzațiile în cazul acestora sunt de abuz în serviciu și uz de fals.

Totodată, în dosar mai sunt anchetați și trei administratori de societăți comerciale, pentru dare de mită sau instigare la abuz în serviciu.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2011-2012, „inculpatul Scripcaru George, în calitate de primar al municipiului Brașov, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpații David Mihai Ciprian și Pop Călin Silviu, a acționat și a determinat funcționari din cadrul Primăriei Brașov/ Consiliului Local Brașov și angajați din cadrul SC Cet SA și SC Tetkron SRL să-și exercite defectuos atribuțiile de serviciu, cu ocazia încheierii unor contracte cu firma acestuia din urmă, urmărind obținerea, atât pentru sine, cât și pentru această societate și persoanele care o administrau, a unor foloase necuvenite”.

Scripcaru este acuzat că ar fi primit mită în valoare de 400.000 de lei, constând în materiale electorale pentru campania la alegerile locale din 2012. Bugetul Brașovului a fost prejudiciat cu peste 1,9 milioane de lei prin supraevaluarea costurilor contractelor oferite firmelor respective, bani din care a provenit de altfel și mita pentru primar, arată DNA.

6. Râmnicu Vâlcea – Mircia Gutău (PER). Fostul PDL-ist a câștigat primăria din partea Partidului Ecologist Român, cu peste 40%, revenind în funcție după un mandat 2004-2008. Gutău a câștigat alegerile și în 2008, deși era trimis în judecată pentru luare de mită, fiind acuzat că a primit 50.000 de euro pentru eliberarea unui certificat de urbanism. Gutău a fost condamnat în 2010 la 3 ani și 6 luni de închisoare, părăsind astfel Primăria. În locul său a venit liberalul Emilian Frâncu, care a fost și el condamnat pentru corupție.

Gutău a fost condamnat și într-un al doilea dosar de corupție, fiind acuzat în 2009 de DNA de abuz în serviciu. El a fost condamnat tot la 3 ani și 6 luni de închisoare, pentru că a atribuit un contract pentru construcția unor locuri de joacă în Râmnicu Vâlcea de la o firmă care le-a umflat prețul de aproape 3 ori, cumpărându-le din Bulgaria. Contractul a fost atribuit ilegal, au arătat procurorii DNA.

7. Botoșani – Cătălin Flutur (PNL). Flutur a mai deținut două mandate de primar al Botoșaniului, în 2004-2008 și 2008-2012. Flutur este urmărit penal de DNA din 2015, fiind acuzat de abuz în serviciu. Procurorii îl acuză că a concesionat unei firme 130 de metri pătrați în centrul Botoșaniului, pe o perioadă de doi ani – 2009-2011, șantierului hotelului Belvedere. Suprafața de teren deservea o alee pietonală, care a fost astfel desființată.

Concesionarea a contravenit hotărârii Consiliului Local, care a a stabilit că parcarea hotelului nu trebuie să afecteze aleea, arată DNA. În 2012, același Flutur a decis să dea teren pentru refacerea aleii, luând din terenul de sport al unui liceu, acțiune de asemenea ilegală, conform DNA.

8. Deva – Mircia Muntean (PSRO). Fost primar în perioada 2006-2012 din partea PDL, el a fost ales deputat în mandatul 2012-2016, trecând în 2014 la PSD. Acum, a câștigat primăria Deva, conform rezultatelor parțiale, din partea PSRO, partidul înființat de Mircea Geoană.

Muntean a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare în 2013, pentru abuz în serviciu, după ce fusese trimis în judecată tocmai din 2004. Muntean a fost condamnat pentru că a împroprietărit ilegal doi foști revoluționari cu peste 5.000 de metri pătrați în zona gării din Deva, pe care ulterior aceștia i-au vândut companiei Shell, pentru construcția unei benzinării. Terenul respectiv se afla în proprietatea Armatei.

Mircia Muntean este de asemenea trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, după ce în 2014 acesta a fost surprins de presă și de poliție conducând în stare de ebrietate. Edilul a fugit din mașină și s-a refugiat în boscheți, fiind urmărit de presă și de poliție. Alcoolemia lui Muntean a fost stabilită la 1,3 grame la mie în sânge.

9. Urziceni – Constantin Sava (PNL). A câștigat un nou mandat de primar. Sava este urmărit penal de DNA pentru instigare la abuz în serviciu, din 2016. El este acuzat că a determinat o subordonată să ridice poprirea pe conturile unei firme care avea datorii totale de peste 150.000 de lei la bugetul local.

10. Miercurea Ciuc – Raduly Robert (UDMR). A fost primar până în 2015, când și-a dat demisia, după ce a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu și instigare la fals în înscrisuri oficiale.

Raduly este acuzat că în 2014 a semnat ilegal acte care autorizau modernizarea Universității Sapientia din Miercurea Ciuc, el fiind și cadru didactic al universității. Primarul a mai fost acuzat și că a autorizat plăți ilegale către o firmă, fără ca primăria să facă recepția lucrărilor realizate de aceasta.

11. Sfântu Gheorghe – Antal Arpad (UDMR). A câștigat al treilea mandat de primar, cu peste 70% din voturi. El este urmărit penal de DNA din 2016, pentru utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.

Antal este acuzat că în 2009 a aprobat contractarea unei finanțări de la BERD de 12 milioane de euro, care trebuia rambursată în 10 ani. Banii urmau să fie folosiți pentru modernizarea orașului, modernizarea unor străzi, trotuare, reabilitarea iluminatului public, amenajarea unor piste de bicicliști, amenajare parcări.

Ulterior, primăria lui Antal Arpad a angajat o firmă de consultanță, Tractebel Engineering, urmărită și ea penal în acest dosar, care a întocmit un caiet de sarcini prin care a fost avantajată asocierea a trei firme care să execute lucrările pentru care fusese luat creditul.
Apoi, tot prin semnătura sa, a fost schimbată destinația a peste 4,2 milioane de euro din creditul respectiv, provocându-se și un prejudiciu bugetului local estimat de DNA a aproape 550.000 de euro.

Firmele respective au primit de asemenea și un avans de peste 1,7 milioane de euro la contractul semnat cu primăria lui Antal Arpad.

12. Târgu Mureș – Dorin Florea. Florea a candidat independent și a câștigat al cincilea mandat de primar, fiind susținut de PNL și UNPR. Fostul democrat-liberal Dorin Florea are două dosare penale de corupție. În 2015, el a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că a finanțat ilegal echipa de fotbal FCM Târgu Mureș cu 7,5 milioane de lei în sezonul 2013-2014. Clubul nu putea fi finanțat de primărie în condițiile în care avea peste 3 milioane de lei datorii la stat.

În 2016, Dorin Florea este urmărit penal de DNA pentru luare de mită, alături de fiul său. Florea este acuzat că a contribuit la emiterea a 9 hotărâri de Consiliu Local, prin care omul de afaceri Mircea Musgociu urma să facă un schimb de terenuri cu primăria, pentru realizarea proiectului prelungirii Căii Sighișoarei, din oraș. În 2011, după emiterea deciziilor, o firmă a omului de afaceri i-a vândut fiului lui Dorin Florea un apartament de 160 mp în Târgu Mureș, pe 74.000 de euro plus TVA. În 2015, Dan Aurel Florea a vândut apartamentul respectiv cu 130.000 de euro.

13. Târgu Jiu – Florin Cârciumaru (PSD). Se află la al cincilea mandat, după ce a câștigat alegerile cu peste 40%. În 2016, ANI a sesizat DNA cu privire la un posibil conflict de interese penal, pentru că a semnat documente în favoarea firmei Pres Sanitas din Târgu Jiu. De la această firmă, fiica sa Eugenia Florinela Călinoiu (Cârciumaru) a cumpărat în 2010 o vilă la Rânca, contra 70.200 de lei. Firma respectivă plătise pe vilă, în 2007, un preț mult mai mare, de 270.000 de lei, conform ANI.

Firma a primit contracte cu primăria Târgu Jiu pentru canalizare și alte lucrări, de pe urma cărora firma a câștigat aproape 30.000 de euro. Anterior, în perioada 2005-2010, firma respectivă a încheiat contracte cu Primăria condusă de Cârciumaru de peste 7,7 milioane de euro, conform ANI.

14. Tulcea – Constantin Hogea. Fost democrat-liberal, Hogea a câștigat al patrulea mandat de primar ca independent. În 2015, el a fost trimis în judecată pentru luare de mită și operațiuni financiare incompatibile cu funcția. În dosar sunt judecați și fiica și soția lui Hogea.

Hogea este acuzat că în 2007 a eliberat o autorizație de construire a unui bloc de locuințe lângă un penitenciar și unitate militară, fără aprobările necesare de la MApN și Ministerul Justiției. În 2009, primarul a primit un apartament de trei camere în blocul respectiv, în care locuiește fiica acestuia, arată DNA.

DNA susține că pentru a ascunde mita, fiica și soția primarului ar fi semnat un contract fictiv cu firma respectivă, prin care atestă că ar fi plătit bani pentru apartament.

Începând din 2015, primarul Hogea s-a implicat și într-o firmă care avea un panou de publicitate stradală în Tulcea, de pe urma căruia a câștigat bani, conform DNA.

15. Pașcani – Dumitru Pantazi (PSD). A fost reales primar la o diferență de aproximativ 3 procente față de competitorul său din PNL. Pantazi este trimis în judecată de DNA din 2015, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu, pentru fapte de pe vremea când era viceprimar, sub primarul Neculai Rățoi.

Pantazi este acuzat alături de mai mulți angajați ai primăriei Pașcani că în 1997 au închiriat unei firme 60 de hectare de teren, pe mai mulți ani. Ulterior, prin decizii succesive la care a participat și Pantazi, firma a fost scutită de datorii la bugetul local, în cuantum de peste 2 milioane de lei.

16. Sinaia – Vlad Oprea (PNL). Liberalul a câștigat un nou mandat de primar la Sinaia. În 2016, el a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat de abuz în serviciu. Oprea este acuzat că a renunțat în instanță la mai multe terenuri ale municipalității, în favoarea unor concesionari, urmarea fiind că Sinaia a plătit peste 200.000 de euro pe cele 3 terenuri date în concesiune.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor avea închis
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Care este cel mai mare regret al Marianei Ionescu Căpitănescu: ”Dacă aș da timpul înapoi,...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?