Prima pagină » Știri » Zi de doliu național în Republica Moldova: cel mai mare actor de peste Prut A MURIT

Zi de doliu național în Republica Moldova: cel mai mare actor de peste Prut A MURIT

Actorul Mihai Volontir (născut în 9 martie 1934 în Glinjeni, Regatul României) a murit marți, 15 septembrie, la Chișinău, la vârsta de 81 de ani, iar joi a fost decretată zi de doliu național în Republica Moldova.

Mihai Volontir a jucat, de-a lungul carierei, în peste 120 de roluri în teatru și film. Rolul țiganului Budulai, din serialul ”Țiganii” (1979), i-a adus celebritatea în întreg spațiul ex-sovietic, iar ulterior a jucat și în ”Întoarcerea lui Budulai”, primind Premiul de Stat al Uniunii Sovietice (1980), Premiul Frații Vasiliev (1980) și titlul de Artist al poporului (1984) pentru acest rol.

De asemenea, Volontir a jucat și în rolurile lui Ivan Turbincă (”Se caută un paznic”, 1967), Dimitrie Cantemir (filmul omonim, 1973) sau Păsărilă (”Povestea lui Făt-Frumos”, 1977).

Mihai Volontir a fost unul din cei 278 de delegați ai primului parlament al Republicii Moldova, care au votat Declarația de Independență a Republicii Moldova, la 27 august 1991. În anul 2000 Mihai Volontir a fost desemnat drept cel mai bun actor al secolului XX a filmului moldovenesc.

Mihai Volontir a fost bolnav de diabet și afecțiuni ale sistemului vascular. De la sfârșitul anilor ’90 până în prezent, el a suferit 10 intervenții chirurgicale care s-au realizat cu sprijinul financiar al guvernelor Republicii Moldova, ale oamenilor de afaceri, ale actorilor de teatru și ale spectatorilor săi.

S-a stins din viață la vârsta de 81 de ani, pe 15 septembrie 2015, la Spitalului Clinic Republican din Chișinău, unde se afla de mai bine de două luni, după ce a fost transferat de la spitalul din Bălți. În aceeași zi, Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat un decret prin care ziua funeraliilor lui Mihai Volontir, 17 septembrie, este declarată drept zi de doliu național, „în semn de profundă durere cauzată de trecerea în eternitate a remarcabilului actor, promotor activ al valorilor naționale și culturale, semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, regizor și interpret de muzică”.

În semn de respect față de Mihai Volontir, site-ul kankan.md afișează, joi, toate fotografiile alb-negru.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Sonia Trifan, primele imagini cu noul iubit, la cinci ani de la divorț! Cine e bărbatul care i-a furat inima?
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a descoperit în apartamentul unde românca Maria Săceanu a fost ucisă de un student fascinat de serialul „Dexter”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ