Prima pagină » Turism » EXCLUSIV | Unde își petrec românii vacanța de Crăciun? Cele mai scumpe pachete turistice și cele mai căutate destinații

EXCLUSIV | Unde își petrec românii vacanța de Crăciun? Cele mai scumpe pachete turistice și cele mai căutate destinații

EXCLUSIV | Unde își petrec românii vacanța de Crăciun? Cele mai scumpe pachete turistice și cele mai căutate destinații

Cu ocazia primului Crăciun după ridicarea totală a restricțiilor cauzate de pandemia de COVID-19, mai mulți români au decis să își cumpere vacanțe pentru a petrece aceste sărbători fie în țară, în pensiuni agroturistice sau în hoteluri pe Valea Prahovei, fie în străinătate, în orașele unde s-au organizat piețe dedicate, sau în țara lui Moș Crăciun, Laponia.

Crăciunul nu este foarte scump, comparativ cu Revelionul, dar ceea ce specialiștii remarcă, în comparație cu anul 2021, este creșterea numărului de turiști, mai mare chiar și față de Revelion.

Motivul este, spune consultantul în turism Traian Bădulescu, pentru Gândul că, anul trecut, erau încă în vigoare restricții cauzate de pandemia de COVID-19, inclusiv în piețele de Crăciun, și vizitatorii aveau nevoie de certificat pentru a călători în marile orașe europene, dar și în interiorul României.

„Pentru Crăciun, cred că este o creștere de 40-45% față de anul trecut, de Revelion este cam de 35%, că s-a călătorit și de Anul Nou în 2021, dar de Crăciun se călătorește mai mult decât în 2021. Crăciunul este sub Revelion, dar cu o creștere mai mare față de anul precedent”, explică Traian Bădulescu.

În ceea ce privește prețurile, acestea s-au mărit cu 10 – 25%, față de Crăciunul trecut, ceea ce este realist și reprezintă o creștere mai mică decât la alte produse și servicii, apreciază consultantul în turism.

„Utilitățile s-au dublat, triplat la prețuri, la fel și produsele de larg consum. În turism, nu-și permit să crească mai mult de 25%, pentru că vorbim de sume un pic mai mari decât cât dai pe un lapte”, a explicat Traian Bădulescu.

Vacanță în Țara lui Moș Crăciun

Cel mai scump pachet de Crăciun, dar care prinde bine la clienții români, este Laponia.

„Pentru copii, pachetul este undeva la 1.800 – 2.000 de euro, iar pentru părinți, 2.200 – 2.300 de euro de persoană, cu tot cu zbor, pentru cinci zile, în Țara lui Moș Crăciun. Cred că este cel mai scump, dar este cerut, pentru cei care își permit, de Crăciun. Sunt incluse și circuite în Țara lui Moș Crăciun. Așa cum noi suntem «Țara lui Dracula», Finlanda – Laponia – este «Țara lui Moș Crăciun», așa s-au pus pe hartă de mulți ani”, a spus Traian Bădulescu.

Consultantul în turism Răzvan Pascu este cel care organizează, din 2020, în calitate de antreprenor, vacanțe speciale în „Țara lui Moș Crăciun”.

„Organizăm un zbor charter direct în Laponia de Crăciun, pentru familii cu copii, și deja 70% din capacitatea avionului este rezervată, deci oamenii își doresc în continuare să călătorească”, spunea Răzvan Pascu în 2020, în perioada când restricțiile epidemiologice erau destul de severe. Atunci era vorba ce aproximativ 120 de locuri.

La acea dată, un sejur de cinci zile, cu zbor charter direct, cazare cu demipensiune la hoteluri de 4 stele cu facilități precum saună cu priveliște panoramică sau SPA pentru copii, transferuri, asigurare de călătorie și storno cu clauză COVID, cină festivă de Crăciun și însoțitori de grup din partea agenției Eturia, cu care era organizat circuitul, pornea de la 2.150 de euro pentru un adult și de la 1.590 de euro pentru un copil.

Răzvan Pascu este și în aceste zile în Laponia și publică pe rețelele sociale imagini și detalii din „sediul central” al lui Moș Crăciun, „Santa Klaus Village”, de lângă localitatea finlandeză Rovaniemi, aproape de Polul Nord.

Zilele acestea, turiștii noștri au trăit alături de noi magia Crăciunului în Țara lui Moș Crăciun, în Laponia. Am fost împreună să ne plimbăm cu sania trasă de câini husky, cu sania trasă de reni, ne-am plimbat cu snowmobilul, am fost să vedem Aurora Boreală, am vizitat casa lui Moș Crăciun din pădure și am fost la Oficiul Poștal al lui Moș Crăciun. Atât pentru copii, cât și pentru adulți, a fost extraordinar”, a povestit Răzvan Pascu, pentru Gândul.

Antreprenorul a confirmat că cererea pentru aceste pachete a fost foarte mare de acest Crăciun.

„Am avut două avioane charter pline. Și dacă mai aveam încă două, se vindeau și acelea”, spune Răzvan Pascu.

În fiecare avion au fost 170 de turiști, dintre care aproximativ 60 de copii, iar pentru ei a fost angajat un animator în timpul zborului.

Sărbători în pensiuni pe Valea Prahovei sau stațiuni balneare

Sunt și români care aleg destinații exotice în această perioadă, dar este doar o vacanță, nu Crăciun, crede Traian Bădulescu. Pentru a simți atmosfera de sărbătoare mai mult decât doar în hoteluri sau mall-uri, așa cum este, de exemplu, în Dubai, românii aleg pachete în marile orașe europene unde s-a muncit pentru organizarea piețelor de Crăciun.

Preponderente rămân clasicele sejururi în pensiuni rurale din țară, în stațiunile de pe Valea Prahovei, Poiana Brașov, stațiunile balneare Băile Felix, Băile Herculane.

De Crăciun, o cameră – pentru o familie, eventual cu un copil – poate să coste undeva de la 1.500 – 2.000 de lei, cu o masă festivă inclusă.

„De obicei se stă cam două, trei nopți. Pachetul cu totul, camera, pornește de la 1.500 de lei până undeva la 4.000 de lei. Pot fi anumite hoteluri unde să coste mai mult, dar cam asta e media”, a explicat Traian Bădulescu.

Se poate ajunge și la 1.500 de euro, pentru hoteluri scumpe de pe Valea Prahovei, Poiana Brașov, unde sunt multe servicii incluse, spune specialistul în turism.

Ca o comparație, în Austria – nu că o mai promovăm noi neapărat – înainte de Crăciun am văzut prețuri la trei și patru stele de la 8.000 de lei, pentru cinci nopți, o familie cu copii, unu sau doi, până la 25.000 de lei, pentru perioada de dinainte de Crăciun. Și Austria oferă frig, noi nu. Acolo nu se mai bagă căldură la niște hoteluri, la noi mai bine le închid decât să nu bage încălzire. Turistic, nu o boicotez, că e o destinație foarte frumoasă, dar și România merită”, consideră Traian Bădulescu.

Consultantul în turism spune că, trecând peste decizia politicienilor, oamenii din domeniu voiau ca România să intre în Schengen și chiar au primit semnale în acest sens.

În România, turiștii aleg mai ales pensiunile rurale pentru că vor să se simtă într-o atmosferă frumoasă, în familie, în Bran, Moeciu, Fundata, Maramureș, Bucovina, Mărginimea Sibiului, Neamț, Oltenia de sub munte, completează Traian Bădulescu, iar prețurile de Crăciun, la ofertă, mai scumpe, pot fi între 300 – 400 de lei pe noapte camera, cu o cină specială.

Cei care aleg o vacanță în străinătate, un city-break, preferă orașele cu piețe de Crăciun, de la 300 de euro pe persoană, cu tot cu zbor, în Istanbul, la 500 – 600 de euro de persoană.

Românii vor să meargă și în marile orașe europene – Praga, Budapesta, Strasbourg, în Franța, în Germania – Dusseldorf, Berlin, la Barcelona.

Pentru doritorii de Crăciun în Dubai, cu tot cu zborul cu avionul, un pachet poate să coste în jur de 600 – 700 de euro de persoană, cu tot cu cazare la hotel.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!