Prima pagină » Video » Andrei Corlan, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, la Gândul Recycle Now:”Statul român trebuie să facă din cetățean un partener”

Andrei Corlan, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, la Gândul Recycle Now:”Statul român trebuie să facă din cetățean un partener”

Oana Zvobodă

Deschiderea piețelor de desfacere pentru produsele și materialele rezultate din reciclarea deșeurilor reprezintă un pas foarte important în dezvoltarea lor, a spus Andrei Corlan, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, în cadrul celei de-a VII-a ediții „Gândul Recycle Now United – Stronger united, greener tomorrow” .

Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu a punctat cât de folositoare sunt astfel de reuniuni cu oameni orientați spre același obiectiv.

„Discuțiile sunt extrem de utile, mai ales că aceste convenții reunesc oameni care sunt orientați către același obiectiv, creșterea ratei de reciclare, pentru că acesta este subiectul cheie. Suntem în 2026 și noi vorbim în continuare de colectare și reciclare. De fapt, noi ar trebui să vorbim de colectare pentru reciclare și să ne stabilim politicile naționale, să ne stabilim legislația pentru a fi stimulativă astfel încât să încurajăm reciclarea și colectarea va urma.

Deschiderea piețelor de desfacere pentru produsele și materialele rezultate din reciclarea deșeurilor reprezintă un pas extrem, extrem de important în dezvoltarea pieței. Cu siguranță, Garda Națională de Mediu își va continua activitatea coercitivă, numărul impresionant de controale și vom împinge lucrurile spre o legalitate, dar pentru a închide cercul, este nevoie ca din partea cealaltă să vină și o legislație stimulativă care să-i recompenseze pe cei care chiar își îndeplinesc atibuțiile”, a declarat Andrei Corlan.

Conferința Gândul Recycle Now United, editia a VII-a – „Stronger united, greener tomorrow”
FOTO: Alexandru Dobre, Mediafax

„SGR a făcut din cetățean un partener. Asta trebuie să facă statul român”

Corlan este de părere că principiile SGR ar trebui să existe și pe alte categorii de deșeuri.

„Este public raportul Gărzii Naționale de Mediu. 88% din deșeurile generate nu se reciclează, deci rezultatul este dezastruos. Avem un exemplu pozitiv și anume Sistemul de Garanție-Returnare, dar care, cantitativ, reprezintă cam 4% din totalul deșeurilor generate, sunt 210.000 de tone pentru că 9 miliarde de ambalaje cam atâta cântăresc.

Exemplul pe care l-a setat Sistemul de Garanție-Returnare ar trebui extins și pe alte categorii de deșeuri. Principiile SGR ar trebui să existe și pe alte categorii de deșeuri, pentru că am văzut cu toții ce înseamnă 0,50 bani și SGR a făcut din cetățean un partener. Asta trebuie să facă statul român, să adune cetățenii în spatele acestor principii de mediu curat, de responsabilitate socială și o oportunitate economică în respectarea mediului”, a precizat comisarul general al Garzii Naționale de Mediu.

Partenerii Conferinței Gândul „Recycle Now United, editia a VII-a – Stronger united, greener tomorrow” au fost: Greenpoint, Erbașu, Redpoint, Returo, Bilbor.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Diana Buzoianu, la Gândul Recycle Now: „Deșeurile nu sunt o problemă, ci o resursă pentru viitorul economic al României”

Mihaela Frăsineanu, la Gândul Recycle Now, ediția a VII-a: Implementares economiei circulare trebuie accelerată, cu reguli clare și digitalizare!

Geanin Șerban, Asociația OIREP Ambalaje, la Gândul Recycle Now, ediția a VII-a:”Ministerul Mediului va analiza propunerea noastră de clearing house”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Premieră. Un satelit american a fotografiat avionul spațial ULTRASECRET al Chinei
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
O spioană a Chinei ar fi ajuns în patul șefului Nvidia! Scandalul a ajuns până la Donald Trump
Click
„Cancer?” Tudor de la Fly Project, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 40 de kilograme
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat pe întuneric între Prințul Marco și Gabriella, de fapt. Am editat imaginile și le-am 'aprins lumina'
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!