Prima pagină » Video » „Cel mai înălțător zbor”. Moment inedit într-un avion în zbor către Oradea, surprins de Daniel Buzdugan. Corala Cantus Domini, rugăciune la 8.000 de m

„Cel mai înălțător zbor”. Moment inedit într-un avion în zbor către Oradea, surprins de Daniel Buzdugan. Corala Cantus Domini, rugăciune la 8.000 de m

Omul de radio Daniel Buzdugan a postat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, o filmare cu membrii corului Cantus Domini, care interpretează o rugăciune în timpul unui zbor spre Oradea. „Cel mai înălțător zbor”, spune Daniel Buzdugan.

„Cel mai înălțător zbor.  Corul Cantus Domini cântând în avion, în drum spre Oradea, Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește ne pre noi, Cantus Domini. Băieții au astăzi de susținut concertul de pricesne al artistei Georgiana Lobonț. Dumnezeu să le dea harul de a mângâia inimi”, a scris Daniel Buzdugan.

Cantus Domini, cor de bărbați

„Corul bărbătesc CANTUS DOMINI a apărut din inițiativa unor iubitori de muzică. Tineri de formație teologică și/sau muzicală. Astfel, membrii acestui cor sunt doctoranzi, masteranzi şi studenţi (teologi sau alte specializări). Majoritatea sunt absolvenţi ai Sminarului Teologic din București dar şi actuali elevi seminarişti. Încă de la înființare, corul este dirijat de către Arhid. prof. Răzvan-Constantin ŞTEFAN, profesor de muzică la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti”, transmite Asociația Națională Corală din România.

Potrivit sursei citate, caracterul muzicii interpretate este în mare parte sacru. Însă repertoriul corului este unul variat, cuprinzând atât muzica de tradiție folclorică românească precum şi muzică din repertoriul coral internaţional (muzică sacră şi profană).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Record de ploaie în Tokyo. De cât timp nu se închid norii?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!