Prima pagină » Video » Dezvoltarea infrastructurii de colectare, soluție pentru diminuarea costurilor. În curând, insule de colectare separată inteligente

Dezvoltarea infrastructurii de colectare, soluție pentru diminuarea costurilor. În curând, insule de colectare separată inteligente

În scurt timp vor apărea insulele de colectare separată inteligentă care vor evidenția rolul și aportul fiecăruia dintre noi, dar vor duce și la diminuarea costurilor, după principiul plătești cât arunci.

“Infrastructura de colectare la care faceti referire cu siguranță este un element, unul din elementele cheie. Dacă această infrastructură – s-a demonstrat – este cât mai aproape, cât mai accesibilă fiecăruia dintre noi, în general cetățeanul își îndeplinește până la urmă și rolul, dar și obligația de a colecta separat. Această infrastructură în România începe totuși să fie din ce în ce mai aproape de cetățean, sunt sisteme care funcționează și care au făcut accesibil accesul cetățeanului la această infrastructură. Ele sunt într-o continuă dezvoltare, vor apărea și la noi insule de colectare separată inteligente, cu cartelă, astfel încât fiecare dintre noi să știe rolul pe care l-a avut și aportul pe care l-a avut și, bineînțeles, aceasta va influența, sperăm noi, prin principiul plătești cât arunci, inclusiv o diminuare a costurilor pentru cei care vor și se vor implica activ în colectarea separată măcar a deșeurilor de ambalaj”, a declarat Geanin Șerban, președinte Asociația OIREP Ambalaje, în cadrul ediției speciale “Un’. Doi. Trei. Gândul Green”.

Asociația OIREP Ambalaje, cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a derulat campania Un’ Doi Trei, care și-a propus să informeze corect românii în legătură cu problema deșeurilor de ambalaje, să atragă atenția, dar și să diminueze impactul pe care deșeurile de ambalaje colectate necorespunzător îl au asupra mediului înconjurător, asupra calității vieților noastre și ale copiilor noștri. Mai mult, campania a urmărit să creeze un nou obicei sănătos, care să intre în rutina românilor, acela de a colecta separat deșeurile de ambalaje generate în fiecare zi.

Un’ Doi Trei este o campanie inițiată de Asociația OIREP Ambalaje – prin Clean Recycle, Eco-Rom Ambalaje, Ecologic 3R Ambalaje, Eco Synergy, Financiar Recycling, GreenPoint Management și Green Resources Management – în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli