Prima pagină » Actualitate » Parcul Cișmigiu, mândria Bucureștiului, amenajat în stilul grădinilor englezești de un peisagist adus de la Viena, a ajuns o ruină. ”Niciodată nu a fost mai rău ca acum” | REPORTAJ FOTO-VIDEO

Parcul Cișmigiu, mândria Bucureștiului, amenajat în stilul grădinilor englezești de un peisagist adus de la Viena, a ajuns o ruină. ”Niciodată nu a fost mai rău ca acum” | REPORTAJ FOTO-VIDEO

Galerie Foto 41

Unul dintre cele mai frumoase parcuri din România și un adevărat simbol pentru București, Grădina Cișmigiu, care își are originea în anii 1850, este în prezent într-o stare deplorabilă. Bucureștenii care vizitează acest parc, mai ales cei care locuiesc în zonă, spun că niciodată nu au văzut Cișmigiul atât de neîngrijit.

Cândva mândria Bucureștiului, Grădina Cișmigiu, monument istoric, amenajată în stilul parcurilor englezești, care în trecut era plină de flori, cu vegetație exotică și peluze verzi, arată acum ca un loc părăsit, unde natura a fost generoasă cu plantele sălbatice.

Intrarea în parcul din centrul Bucureștiului, care se întinde pe 16 hectare, își întâmpină vizitatorii, bucureșteni sau turiști, la toate intrările cu bălării mari cât băncile și cu mobilier vechi de zeci de ani, deteriorat în multe locuri.

Și cele două poduri de peste lac au ajuns într-o stare avansată de degradare, cu balustrade rupte și care reprezintă un real pericol pentru cei care se plimbă pe aleile parcului.

Astăzi, locul nu mai amintește de frumoasa grădină pe care și-a pus amprenta grădinarul peisagist Wilhelm Mayer, fost director al Grădinilor Imperiale din Viena secolului a XIX-lea.

”Niciodată nu a fost Parcul Cișmigiu mai rău ca acum”

La locurile de joacă pentru copii, mizeria este „la ea acasă”, fiind plin de excremente ale păsărilor, iar peluza centrală, care reprezintă atracția grădinii, și locul unde se fac cele mai multe fotografii, este acum uscată, precum un câmp lăsat de izbeliște.

Bucureștenii care se plimbă frecvent prin Cișmigiu spun că parcul arată acum cel mai rău de când îl știu.

Niciodată nu am văzut parcul mai rău decât acum. Fără flori, fără curățatul ierbii, fără curățatul locurilor de odihnă. Neglijență!, spune un pensionar pe care l-am întâlnit la intrarea de lângă Monumentul eroilor americani.

„Ne mănâncă șerpii!”, spune revoltată o doamnă venită cu nepoții la joacă în Cișmigiu.

Am întrebat oficiali din Primărie de ce a ajuns Parcul Cișmigiu, cândva mândria Bucureștiului și una dintre atracțiile turistice, un peisaj sălbatic, cu buruieni care te duc mai mult cu gândul la un câmp decât la o grădină a unei capitale europene.

„Curățenia din parcurile din București stă în sarcina Companiei Municipale Parcuri și Grădini, iar investițiile sunt la ALPAB. Pe partea de curățenie, cei de la Compania Municipală au trimis niște bugete exorbitante, care sunt supraevaluate, adică de vreo șase-șapte ori mai mari. Au cerut două milioane de lei doar pentru curățenia din parcurile din București, ceea ce este foarte mult”, au spus reprezentanți ai Primăriei Capitalei.

Numai pentru ridicarea gunoaielor din coșuri au cerut 80 de mii de euro. Ei așa sunt obișnuiți să lucreze, să ceară bugete umflate”, au precizat oficiali din Primărie.

Sursele citate mai spun că Primăria Capitalei a cerut o redimensionare a sumelor solicitate de Compania Municipală.

„Din această cauză s-au produs aceste întârzieri, apoi a fost și problema bugetului, care s-a votat târziu. Zilele trecute s-au facut mai multe comenzi pentru această companie și ar trebui să se apuce de curățenie în curând”, mai spun oficiali din municipalitate.

La Piața Unirii, ciulinii au aproape doi metri

Potrivit surselor Gândul, primarul Nicușor Dan ar vrea desființarea acestei companii.

Situația este aceeași pentru tot Bucureștiul. Tot în centrul orașului, în parcul de la Piața Unirii, imaginea este la fel de dezolantă, cu bălării și ciulini care au crescut aproape de doi metri.

Foto & Video Nicolae Oprea, Gândul.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Viitorul mașinilor chinezești în Europa: UE a luat decizia momentului
Digi24
Donald Trump s-a autoproclamat „președinte interimar al Venezuelei”. Imaginea postată de liderul american pe platforma sa socială
Cancan.ro
BREAKING! Mario Iorgulescu vrut să se SINUCIDĂ. Mesajul de ADIO lăsat părinților
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Ce se află sub gheața celei mai mari insule din lume. Pământul le-a ascuns aici dintr-un motiv anume
Mediafax
Criză în America! Cât a ajuns să coste o banală pizza cu brânză
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
Maia Sandu, declarație surpriză: „Aș vota pentru reunirea cu România, dacă s-ar organiza un referendum în acest sens”
Cancan.ro
Câți bani a primit Iustin HVNDS, de la Antena 1, pentru cele doar 3 zile la Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
O mai țineți minte pe Adela Lupșe, cunoscută pentru replica „Vreau să sune telefonul”? Cum arată acum, la 10 ani de când a renunțat la tv
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Un McLaren diferit de toate: povestea INCREDIBILĂ a monopostului care a însoțit titlul lui Lando Norris
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Explică-mi și mie de ce te-ai culcat cu soră-mea?
Descopera.ro
Test de cultură generală. Cât timp ar dura să zbori în jurul lumii?