Prima pagină » Video » Șeful CNAIR știe pe câți kilometri din Autostrada Moldovei vom circula în acest an

Șeful CNAIR știe pe câți kilometri din Autostrada Moldovei vom circula în acest an

Bogdan Pavel

Patru loturi din Autostrada Moldovei vor fi finalizate cu certitudine în acest an, loturile 1 (21 km) și 2 (28,3 km) din Autostrada Ploiești-Buzău, precum și loturile 1 (4,6 km) și 4 (11 km), capetele, de pe Autostrada Buzău-Focșani. În total aproape 65 km. Însă, conform directorului CNAIR, Cristian Pistol, dacă UMB își va menține ritmul, este posibil să se circule pe autostrada pe întreg segmentul Buzău – Focșani (82 km).

Primele două loturi de pe autostrada Ploiești-Buzău, parte din Autostrada Moldovei, respectiv Dumbrava (A3) – Mizil (21 km) și Mizil – Pietroasele (28,3 km) vor fi date în trafic în acest an.

“Vor fi deschise! Cele două loturi în execuție vor fi finalizate anul acesta și îmi doresc ca de pe cealaltă secțiune, de la Buzău la Focșani, unde avem tot două loturi de finalizat anul acesta, să mai putem să le completăm cu încă alte lucrări din celelalte loturi, astfel încât Autostrada Moldovei să fie realizată poate înainte de termen”, a declarat Cristian Pistol, la Gândul Exclusiv.

„Încă un pas major în realizarea integrală a autostrăzii A7”

Autostrada Moldovei, A7, de la Dumbrava la Pașcani (13 loturi), este finanțată prin PNRR, deci trebuie finalizată până în 2026.

“Ce pot să vă spun este că se fac eforturi și sper ca UMB, constructorul loturilor de la Buzău – Pașcani, să reușească să finalizeze toate loturile, pe Buzău-Focșani”, a completat Pistol.

Autostrada Moldovei trebuie să asigure legătura rutieră cu Ucraina, la Siret.

“Acest lucru devine din ce în ce mai tangibil, pentru că anul acesta am lansat în licitație și loturile de la Pașcani până la Suceava, ceea ce înseamnă încă un pas major în realizarea integrală a autostrăzii A7. Urmează în perioada următoare, după finalizarea studiului de fezabilitate și aprobarea indicatorilor tehnico-economici, să ajungem să scoatem la licitație și ultimele loturi rămase. Mă refer aici de la Suceava până la frontiera cu Ucraina, respectiv până la Siret”, a conchis directorul general al CNAIR.

Autostrada Moldovei A7 va avea în total 427 km, de la Dumbrava (în apropiere de Ploiești) la Siret. De la Dumbrava la Pașcani (320 km) finanțarea este asigurată prin fonduri PNRR.

Urmăriți aici interviul integral:

CITEȘTE ȘI:

Cristian Pistol, despre lucrările de pe Valea Oltului: ,,Defrișările au ajuns la un stadiu de peste 72%”

Autostrada Moldova prinde contur, anunță CNAIR. Pe anumite sectoare execuția a trecut de 30%

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Manda: românii au mai puțini bani, PNL și USR numără voturi!
Digi24
Coșmar într-un avion Ryanair: 5 ore blocați în căldură, leșinuri și atacuri de panică. Poliția a intervenit
Cancan.ro
Filmul tragediei în care Luca și Valentina și-au omorât fiica, apoi s-au SINUCIS. Ce a arătat autopsia
Prosport.ro
Frații Pavăl au cumpărat integral o firmă de dezvoltări imobiliare. Vor să ridice un turn de 160 de metri, un mall și un centru de divertisment
Adevarul
Călin Georgescu, refuzat de patronul unei fabrici de mobilă pentru o vizită într-un turneu ploitic. „Nu înțelegem de ce suntem prinși în acest program”
Mediafax
Orașul european în care GRANIȚA trece chiar prin case și magazine. O simplă ușă poate despărți DOUĂ ȚĂRI
Click
A pierdut patru sarcini, apoi a mers la o mănăstire unde „se cumpără dorințe”! Ce a urmat pentru o fostă concurentă de la „MasterChef”
Digi24
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Cancan.ro
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cine este Rebecca Toma, noua ispită de la „Insula Iubirii” 2026. A mai apărut într-un show de televiziune
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Descopera.ro
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
Fenomen nemaivăzut de cercetători: sistemul GPS, perturbat cu până la 10 metri
Mediafax Italia
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Spania
DECLARAȚIA pe care un deputat spaniol A FĂCUT-O LA ADRESA ROMÂNILOR: ”Fac parte din...”