Prima pagină » Vremea » Avertizare ANM: Ninsori, lapoviță și ploi, până miercuri dimineaţă!

Avertizare ANM: Ninsori, lapoviță și ploi, până miercuri dimineaţă!

Meteorologii au actualizat, luni, o informare meteo precedentă și anunţă acum precipitaţii până miercuri dimineaţă, mai ales sub formă de ninsoare, pentru Carpații Meridionali și de Curbură și pentru Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei.

Astfel, pentru intervalul luni ora 12:00 – miercuri ora 10:00, meteorologii anunță perioade în care se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării, iar în jumătatea de sud se vor acumula cantități, local de peste 10-15 l/mp.

Vor predomina ninsorile și local se va depune strat nou de zăpadă, îndeosebi în zona Carpaților Meridionali și de Curbură și local în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei.

În Bărăgan și Dobrogea vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ploaie, iar izolat se va forma polei.

Vântul va avea unele intensificări pe litoral, unde rafalele vor depăși temporar 40-50 km/h.

În a doua parte a săptămânii, vremea va deveni rece, local geroasă în cursul nopților și dimineților. Local și temporar va mai ninge îndeosebi în zona de munte și în regiunile intracarpatice, anunță Mediafax.

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat, luni, cum va fi vremea în următoarele două săptămâni.

Din data de 15 ianuarie se vor înregistra episoade de ger, cu temperaturi de minus 12-14 grade. După data de 20 ianuarie, vremea se încălzeşte şi se va ajunge la temperaturi de zero grade.

Analiză ANM: Luna ianuarie este de principiu una geroasă, dar se pot înregistra și temperaturi de 20 de grade. Care este profilul acestei luni

Luna ianuarie este luna considerată în general ca fiind cea cu cele mai scăzute valori minime ale temperaturii, ca urmare a presistenței maselor de aer polar care acoperă în această perioadă Europa de Est.

Cu toate acestea, în ianuarie se mai pot înregistra și temperaturi de peste 20 de grade Celsius, potrivit caracterizării climatice publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și citată de Agerpres.

Din datele înregistrate în perioada 1961-2020 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie se constată că, în luna ianuarie, valorile temperaturii aerului sunt negative la nivelul întregii ţări cu excepţia unor suprafeţe reduse situate de-a lungul litoralului Mării Negre şi în sud-vestul Banatului. În zona intra şi extra-carpatică valorile medii ale temperaturii se înscriu între -4 şi 0 grade Celsius, uşor mai ridicate, -2 – 0 grade Celsius, în partea de sud şi vest a ţării şi ceva mai scăzute, cu valori cuprinse între -4 şi -2 grade în Moldova şi centrul ţării. În zona subcarpatică şi carpatică joasă, mediile se înscriu între -6 şi -4 Celsius. În zona carpatică înaltă şi în depresiunile intramontane din estul Transilvaniei, temperatura coboară până la -8 grade Celsius, iar la altitudini mai mari de 1.800 de metri chiar sub -10 grade Celsius”, arată ANM.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
Blocaj în negocieri: Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse)
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Prezentatorul de la Antena 1 și-a dat demisia. A spus adio televiziunii după 21 de ani! Anunțul care i-a surprins pe fani: „De astăzi, mi se schimbă complet viața”
Digi24
VIDEO. Momentul în care o dronă ucraineană pulverizează un transport logistic în drum spre Crimeea, repetat de zeci de ori
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?