Prima pagină » Vremea » Cum va fi vremea de Paște, în București și în țară. La ce să se aștepte românii care petrec Învierea Domnului la munte

Cum va fi vremea de Paște, în București și în țară. La ce să se aștepte românii care petrec Învierea Domnului la munte

Vremea
Detalii în articol

Vineri, vremea se va răci față de ziua precedentă, astfel încât valorile termice se vor situa în jurul celor caracteristice acestei perioade în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi mai mult noros și vor fi ploi, mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice, la munte, în sud-vestul, centrul și nordul teritoriului și pe arii restrânse în rest. Pe crestele montane înalte, vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. Cantitățile de apă vor depăși local 10 l/mp și izolat 15 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare, ziua îndeosebi în jumătatea de nord-vest, iar noaptea și în restul țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 19 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între 4 și 10 grade. Izolat, dimineața, vor mai fi condiții de ceață.

În Capitală, vremea se va răci față de intervalul anterior, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 6…7 grade. Cerul va fi temporar noros și, mai ales în prima parte a zilei, trecător va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări noaptea.

În ceea ce privește ziua de sâmbătă, vremea se va menține apropiată de normalul termic al perioadei și se va ameliora sub aspectul precipitațiilor. Cerul va avea înnorări temporare în cursul zilei, când vor mai fi ploi slabe, de scurtă durată, local în zonele montane și pe arii restrânse în vest, nord și centru. Spre seară și noaptea, cerul va deveni variabil în majoritatea regiunilor. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în jumătatea de sud-est a țării, mai ales ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 20 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 și 10 grade. Izolat, în zonele joase, va fi ceață, mai ales noaptea, iar în depresiunile din estul Transilvaniei, brumă.

La munte, sărbătorile de Paște îi vor întâmpina, vineri, pe turiști, cu un cer care va avea înnorări temporare și vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice. Îndeosebi noaptea, în nordul Carpaților Orientali vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În masivele vestice, cantitățile de apă vor fi moderate. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe creste. Temperatura aerului va scădea față de intervalul anterior.

Sâmbătă, la fel ca și vineri, cerul va avea înnorări temporare, iar în cursul zilei vor mai fi ploi slabe, în special în masivele vestice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe creste. Temperatura aerului va mai crește ușor față de intervalul anterior.

În schimb, duminică, în ziua de Paște, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea unele intensificări, în special pe creste. Valorile temice vor fi ușor mai ridicate față de ziua precedentă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prima reacție a lui Trump după răspunsul Teheranului la propunerea SUA de încheiere a războiului
Digi24
Coreea de Nord și-a modificat Constituția: ce se întâmplă dacă Kim Jong Un e asasinat
Cancan.ro
Săndel Bălan, prima reacție după ce NU a fost invitat la nunta Andreei cu Victor Cornea. De unde a pornit TOT scandalul cu fiica lui, de fapt
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Ce aduce pentru buzunarul cetățeanului de rând aderarea României la OCDE. „Sunt multe nuanțe cu mai multe culori”
Mediafax
Astronomii au cartografiat una dintre cele mai mari structuri din univers
Click
Așa nu ai mai văzut-o pe Andreea Tonciu! Ținuta purtată în mall a atras privirile celor din jur: „Noua modă pe 2027”
Digi24
Planul în 10 puncte al AUR pentru „reducerea cheltuielilor administrative şi reformarea instituţiilor”: ajutoarele externe, tăiate
Cancan.ro
Rezultatele necropsiei lui Alice, eleva de 18 ani ucisă la ferma unde făcea practică. Detalii CUTREMURĂTOARE
Ce se întâmplă doctore
Gestul neașteptat făcut de Andreea Ibacka după ce s-a zvonit că a divorțat de Cabral! A confirmat indirect
Ciao.ro
E oficial! Andreea Ibacka, despre divorț: 'Available pentru nunți, botezuri, cumetrii, divorțuri, orice'
Promotor.ro
Cum este CONSUMUL mașinilor afectat de temperatura de afară?
Descopera.ro
Premieră cosmică: A fost găsit un Super-Pământ în apropiere!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un canibal vede multe tipe aproape goale pe o plajă din Mamaia
Descopera.ro
Grecia introduce modificări în Constituție pentru a proteja oamenii de Inteligența Artificială