Prima pagină » Vremea » Prognoza meteo, 20 noiembrie 2020. Vremea se va răci, iar cerul va avea înnorări accentuate

Prognoza meteo, 20 noiembrie 2020. Vremea se va răci, iar cerul va avea înnorări accentuate

Prognoza meteo, 20 noiembrie 2020. Vremea se va răci, iar cerul va avea înnorări accentuate

Potrivit prognozei meteo de vineri, 20 noiembrie, în vestul, nordul și centrul țării, vremea se va răci, cerul va avea înnorări accentuate și, temporar se vor semnala precipitații, la început sub formă de ploaie, iar spre seară și noaptea în Transilvania, nordul Moldovei şi Maramureș și sub formă de lapoviţă și trecător ninsoare.

În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros, cu ploi slabe și burniță, izolat în prima parte a intervalului, iar noaptea, local.

În centrul și sudul Moldovei, precum și în zona deluroasă a Munteniei trecător vor fi și ninsori și lapoviță. La munte treptat vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă și, local, în regiunile estice, sud-estice şi vestice.

Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 11 grade, cu cele mai ridicate valori în sud, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade. Pe alocuri, în zonele joase, se va semnala ceață, informează stirimeteo.com.

Prognoza meteo în București, pe 20 noiembrie

În Capitală, cerul va fi variabil, mai mult noros noaptea, când trecător va ploua și vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă va fi de 10-11 grade Celsius, iar cea minimă de 4-5 grade Celsius și dimineața vor fi condiții de ceață.

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Ce temperaturi și ce cantități de precipitații vor fi în regiunile din România

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, mai precis în intervalul 16-29 noiembrie.

Prognoza meteo la munte, în intervalul 16-29 noiembrie

Până în 20 noiembrie, valorile termice diurne se vor menține în general pozitive, cu o medie cuprinsă între 3 și 6 grade. Ulterior se va produce o răcire a vremii, iar până la finalul celor două săptămâni de prognoză, temperaturile maxime mediate pentru întreg spațiul montan vor fi în jur de 0 grade.

Nopțile vor deveni tot mai reci, astfel că, de la o medie a minimelor termice de -2…0 grade Celsius la începutul intervalului, se va ajunge la valori în jur de -6 grade Celsius în a doua jumătate a intervalului. Aria precipitațiilor va cuprinde cea mai mare parte a zonei montane în 17 și 18 noiembrie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Chimcomplex Râmnicu Vâlcea: scurgere de clor. Trei persoane au ajuns la spital
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Vedeta TV care și-a făcut 50 de operații estetice: „8 măriri de sâni, 3 liftinguri la fese, plus nas, urechi, tot! Acum am avut o infecție generalizată”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
NASA caută astronauți! Ce condiții trebuie să îndeplinești și ce salariu poți primi?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi