Prima pagină » Vremea » Se întorc ploile torențiale și vijeliile, în jumătate din țară. Cât scad temperaturile în România

Se întorc ploile torențiale și vijeliile, în jumătate din țară. Cât scad temperaturile în România

Se întorc ploile torențiale și vijeliile, în jumătate din țară. Cât scad temperaturile în România
sursa foto: Envato

Revin ploile torențiale și vijeliile, în jumătate din țară. Iată cât scad temperaturile. Aversele apar trecător și în celelalte regiuni, iar temperaturile maxime pornesc de la 16…17 grade pe litoral și ating 27 de grade în Lunca Dunării, scrie Știrile Pro Tv.

În Dobrogea și Bărăgan urmează o zi însorită și mai caldă decât precedenta, cu 24…25 de grade în Bărăgan. Temperaturile rămân mai modeste la malul mării, iar vântul se intensifică. Pe seară și după lăsarea nopții se adună norii și apar ceva ploi.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei este vreme frumoasă și temperaturi agreabile, mai crescute decât ieri. Se vor atinge frecvent 25 de grade, iar în orele serii s-ar putea să vină câteva ploi și aici.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina se mai încălzește puțin, iar temperaturile vor urca până la 24 de grade. Este soare și vreme bună în prima parte a zilei. Va ploua apoi în unele zone, mai ales pe la munte, iar ploile vor fi însoțite de fenomene electrice și intensificări de vânt.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș este o vreme schimbătoare, cu înnorări, mai multe serii de averse și temperaturi comparabile cu cele de ieri. Nu lipsesc nici perioadele cu soare, iar maximele ajung pe la 22…23 de grade.

sursa foto: Envato

sursa foto: Envato

În vestul României, instabilitatea crește după orele prânzului. Apar norii, ploile zgomotoase, destul de abundente. Vor fi condiții de grindină și vijelii, iar cantitățile de apă ar putea depăși 30 de litri pe metru pătrat. Vremea devine mai răcoroasă, iar la Oradea vor fi doar 19 grade.

În Oltenia, vremea devine instabilă, iar ploile se extind în a doua parte a zilei și vin cu tunete, fulgere și rafale puternice de vânt. De asemenea, se vor strânge cantități însemnate de apă și s-ar putea să cadă grindină. Temperaturile coboară sub valorile normale, iar atmosfera rămâne instabilă și pe timpul nopții.

În București se face mai cald și temperatura urcă până la 26 de grade. Dar atmosfera devine instabilă după orele amiezii, atunci când sunt anunțate ploi torențiale, cu tunete, fulgere și intensificări ale vântului.

Duminică se răcește accentuat și maxima se oprește la 16…17 grade. Vor fi înnorări persistente, mai multe reprize de ploaie și vânt activ.

Instabilitate atmosferică și la munte, la orele prânzului. Ploile vin în special în Carpații Meridionali și în sudul Occidentalilor. Vor fi cantități însemnate de apă, chiar și în intervale scurte de timp. Sunt anunțate și căderi de grindină, și se pot produce vijelii.

Autorul recomandă:

Meteorologii EaseWeather anunță prima zi de caniculă în România. Pe ce dată vin căldurile extreme în București

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
România este printre țările europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...