Prima pagină » Vremea » Vreme de vară în prima zi din noiembrie, în România. Temperaturile pot ajunge la 24-25°C. Când vine frigul

Vreme de vară în prima zi din noiembrie, în România. Temperaturile pot ajunge la 24-25°C. Când vine frigul

Vreme de vară în prima zi din noiembrie, în România. Temperaturile pot ajunge la 24-25°C. Când vine frigul
foto ilustrativa: sursa foto: Envato

Prima zi din luna noiembrie aduce valori ridicate în aproape toată țara. Conform ANM, Administrația Națională de Meteorologie, vremea va fi frumoasă și caldă, având valori maxime de până la 24-25 de grade C, în vestul și sudul României.

Vremea se menține deosebit de caldă pentru început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi maxime între 14 grade în nordul Moldovei și 24-25 de grade C în Crișana, Banat, Oltenia și sudul Munteniei.

Minimele se vor situa între 0 și 10 grade C, însă în depresiunile din estul țării, termometrele pot să coboare până la -3 grade C. În schimb, în zonele de litoral și pe dealurile de vest, valorile nocturne vor fi mai ridicate, ajungând la 11-13 grade.

Cerul va fi variabil spre senin, dar ceața își va face apariția dimineața și noaptea în zonele joase, în special în sud, centru și est. Vântul va sufla slab până la moderat, având unele intensificări pe crestele montane și în sudul Banatului.

foto ilustrativa: sursa foto: Envato

foto ilustrativa: sursa foto: Envato

În București, locuitorii se pot bucura de o zi cu temperaturi de până la 20-21 de grade C. Cerul va fi senin pe parcursul zilei, iar vântul va sufla slab. Dimineața și seara se poate înregistra ceață și nori groși. Minimele nocturne vor coborî până la 5-7 grade C.

Când vine frigul

Meteorologii anunță că vremea va rămâne ușor mai caldă decât normalul perioadei și în prima parte a lunii noiembrie. Spre finalul lunii însă, frigul își va mai face simțită prezența. Între 24 noiembrie și 1 decembrie, valorile termice vor reveni la mediile climatologice ale perioadei, iar precipitațiile vor fi normale pentru sfârșitul toamnei.

Autorul recomandă:

Vremea pe o lună. Estimările meteorologilor ANM până pe 1 decembrie 2025

Masă de aer cald peste România. Temperaturi de până la 24 de grade, la finalul săptămânii

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Chimcomplex Râmnicu Vâlcea: scurgere de clor. Trei persoane au ajuns la spital
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Orașul bihorean cu mai puțin de 10.000 de locuitori și o centură spectaculoasă. Cum a prins viteză infrastructura din jurul Oradiei
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Cum să slăbești fără să pui kilogramele la loc. Băutura pe care Vlad Ciurea o recomandă după masă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Oamenii de știință au găsit dovezi ale apei primordiale la marginea Sistemului Solar
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi