Prima pagină » Vremea » VREMEA. ANM a emis o nouă avertizare de ninsori, răcire accentuată și vânt. Starea drumurilor și lista trenurilor anulate

VREMEA. ANM a emis o nouă avertizare de ninsori, răcire accentuată și vânt. Starea drumurilor și lista trenurilor anulate

VREMEA. ANM a emis o nouă avertizare de ninsori, răcire accentuată și vânt. Starea drumurilor și lista trenurilor anulate
VREMEA. ANM a emis o avertizare de intensificări ale vântului, ninsori și răcire accentuată.

VREMEA. În cursul zilei de duminică, 8 februarie, va ninge în vestul, centrul și nordul țării, iar în zona montană stratul de zăpadă nou depus va fi mai consistent. În restul teritoriului ninsorile vor fi slabe cantitativ și se vor semnala pe arii restrânse. Local și temporar, în vest, sud și la munte, vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de până la 50-55 km/h, spulberând zăpada.

ISU le recomandă proprietarilor de automobile să nu le lase în apropierea copacilor sau a unor imobile care par nesigure, dacă se poate. Peste 15 autoturisme din București au fost avariate de copaci căzuți peste ele în noaptea dintre vineri și sâmbătă.

VREMEA. Trenurile anulate sâmbătă de CFR

CFR Călători a anunțat că, din cauza atenționării de cod galben de viscol, vineri și sâmbătă nu vor circula trenurile IR 1587 și IR 1588 București Nord – Constanța și retur, iar sâmbătă IR 1785, IR 1788 București Nord – Pitești și retur, IR 1881 Titu – Târgoviște, IR 1780 Pitești – Titu, IR 1581 și IR 1582 București Nord – Constanța și retur, IR 1571, IR 1572, IR 1772 Bucureși Nord – Galați și retur.

La acestea s-au mai adăugat o serie de trenuri Regio, de la București la Buzău, Urziceni, Fetești și retur, Slobozia, Craiova și retur, precum și Târgoviște – Titu și retur, Făurei – Galați, Brăila – Galați, Buzău – Făurei și retur.

VREMEA. Situația pe drumurile din România

Centrul Infotrafic al Poliției transmite că în acest moment nu sunt anunțate autostrăzi sau drumuri naționale (europene) cu circulația oprită din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și nici a unor evenimente rutiere.

Pe autostrada A2 București – Constanța se semnalează ninsoare și viscol pe alocuri, iar stratul de zăpadă măsoară aproximativ 5 cm. Se recomandă o viteză de maxim 60 km/h.

În județul Gorj, pe DN67C Novaci – Rânca, la ieșirea din orașul Novaci, un echipaj de poliție nu permite accesul autovehiculelor care nu sunt echipate cu anvelope de iarnă către Rânca, recomandând folosirea lanțurilor antiderapante.

ARTICOL ÎN CURS DE ACTUALIZARE

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Lovitura pentru Dominic Fritz, problemă majoră pentru USR. Cum va afecta decizia CCR schimbarea conducerii partidului: „Poate fi chiar o oportunitate”
Mediafax
Imagini ca în FILME! Un comandant ucrainean EVACUEAZĂ singur doi militari răniți pe linia frontului
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Cum vrea cel mai mare producător de alimente din lume să profite de ascensiunea medicamentelor pentru slăbit