Prima pagină » Vremea » VREMEA. Ploi și vânt puternic în sudul, estul și centrul țării

VREMEA. Ploi și vânt puternic în sudul, estul și centrul țării

VREMEA. Ploi și vânt puternic în sudul, estul și centrul țării
VREMEA. Meteorologii au atenționat că, de vineri dimineață până sâmbătă dimineață, va ploua în sudul, centrul și estul țării

VREMEA. Meteorologii au atenționat că, de vineri dimineață până sâmbătă dimineață, va ploua în sudul, centrul și estul țării, cantitățile de apă vor fi de 15-20 de litri pe metru pătrat, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor atinge la rafală 55-60 de kilometri pe oră.

VREMEA. Potrivit informării emise de Administrația Națională de Meteorologie, de vineri, ora 06.00, până sâmbătă, la ora 09.00, va ploua în sudul, centrul și estul țării.

VREMEA. „Cantitățile de apă cumulate vor fi de 15…20 l/mp și izolat peste 25 l/mp, în cursul zilei în Oltenia, Muntenia și zona Carpaților de Curbură, iar noaptea în Moldova, vestul și nordul Olteniei”, a precizat ANM.

VREMEA. Vântul va avea temporar intensificări cu viteze ce vor atinge la rafală 55-60 de kilometri pe oră, iar în zona Carpaților Orientali vor depăși 70 de kilometri pe oră.

VREMEA. Județele Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Mehedinți, Dolj, Olt, precum și jumătatea de nord a județului Argeș sunt sub avertizare cod galben de ploi, ninsori și vânt puternic până joi, la ora 20.00.

VREMEA. Potrivit avertizării cod galben, în Oltenia și în sudul Banatului, cantitățile de apă vor depăși local 25-30 de litri pe metru pătrat și izolat 50 litri pe metru pătrat, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50- 60 kilometri pe oră. În zona de munte va ninge, iar în Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali stratul de zăpadă nou depus va fi consistent și vor fi rafale de vânt de peste 70 kilometri pe oră.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Se schiază de sâmbătă la Transalpina pe două pârtii din golul alpin
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Nuntă surpriză în Guvernul României. Premierul Ilie Bolojan s-ar fi căsătorit în secret
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Momentul în care un șofer a zburat cu Mercedesul peste un sens giratoriu și alte două mașini. Ce s-a întâmplat
Mediafax
Căsătorie forțată în familia Cioabă? / O minoră a adus pe lume un copil după o logodnă controversată / Fratele regelui Cioabă, cercetat penal
Click
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
Concubina lui Ilie Bolojan, apariție impecabilă la Viena. Cum s-a prezentat Ioana, de mână cu premierul României
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman