VREMEA, PROGNOZA ANM. România, sub un nou cod portocaliu de viscol. Școlile din 14 județe și din București rămân închise. Dragnea: Drumurile vor fi închise doar cu acordul meu

VREMEA, PROGNOZA ANM. România, sub un nou cod portocaliu de viscol. Școlile din 14 județe și din București rămân închise. Dragnea: Drumurile vor fi închise doar cu acordul meu
Publicat: 29/01/2014, 09:06
Actualizat: 11/01/2020, 05:02

VREMEA, PROGNOZA ANM în ROMÂNIA. Bucureștiul și 14 județe din sudul și estul țării vor fi, miercuri, între orele 06.00 și 23.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol, iar pentru alte zece județe a fost emisă o avertizare cod galben. O a doua avertizare de cod galben pentru opt județe din sud-est și cod portocaliu pentru opt județe din aceeași regiune este valabilă pentru intervalul 29 ianuarie, ora 23:00 – 30 ianuarie, ora 10:00. Între timp în țară, mii de localități sunt în continuare izolate din cauza zăpezii, peste 100 de trenuri sunt anulate, școlile din 12 județe sunt închise.

LISTA JUDEȚELOR unde ȘCOLILE rămân ÎNCHISE

În județele aflate sub cod portocaliu până miercuri la ora 23:00, școlile rămân închise și miercuri. Este vorba despre Argeș, Bacău, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Prahova, Olt, Tulcea, Teleorman, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.

VREMEA UPDATE 09:06 Toate magistralele de cale ferată sunt deschise miercuri, dar pe opt linii sunt restricții de circulație, iar 177 de trenuri sunt anulate, potrivit companiei CFR Călători. Potrivit situației centralizate până la ora 08.00, circulația este restricționată, din cauza sulurilor de zăpadă, pe opt linii, respectiv Brăila – Făurei-Buzău, București Nord – Urziceni, Golești – Chitila, Mărășești – Tecuci-Barbosi, Ploiești – Râmnicu Sărat-Adjud, Ploiești Sud-Armășești, Urziceni – Slobozia și Verești – Leorda. Pe aceste linii este interzisă circulația trenurilor formate din automotoare, echipele de intervenție acționând cu utilaje. Traficul feroviar este deschis pe toate magistralele de cale ferată, dar circulația trenurilor este adaptată la condiții meteo nefavorabile, Comandamentul de Iarnă instituit fiind operațional în continuare, se arată într-un comunicat de presă al companiei CFR Călători. Miercuri sunt anulate 177 de trenuri, decizia luată de operatorii feroviari fiind necesară întrucât în condiții de iarnă se prelungesc timpii de parcurs.

VREMEA UPDATE 08:42 Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că marți noapte au fost 250 de utilaje de deszăpezire pe străzi și s-au făcut 1.579 de drumuri pentru transportarea zăpezii strânse, miercuri dimineață circulația rutieră și cea a mijloacelor de transport în comun desfășurându-se normal. „La ora 5.30 se aflau în teren 250 de utilaje de deszăpezire și 425 de operatori, dintre care aproape 100 de oameni voluntari. S-a acționat prin pluguire, acolo unde este cazul, și s-a cărat zăpada de pe arterele mari dar și de pe străduțe secundare. Intrările în București funcționeză în toate punct cardinale”, a spus Sorin Oprescu, miercuri dimineață, la punctul Infotrafic al Primăriei Capitalei. Potrivit edilului Capitalei, pentru transportarea zăpezii strânse de pe străzi au fost făcute 1.579 de drumuri.

VREMEA UPDATE 08:21 Circulația este în continuare întreruptă, miercuri dimineață, pe tronsonul Lehliu – Fetești al autostrăzii A2 și pe DN 24D Bălăbănești-Tulcești, în județul Galați, informează Centrul Infotrafic din Poliția Română. De asemenea, pe mai multe drumuri naționale este restricționat traficul greu. Astfel, pe DN 22 Râmnicu Sărat (Buzău) – Brăila, DN 3B Călărași – Fetești (Ialomița) și DN 5B Giurgiu – Ghimpați este oprită circulația mașinilor de peste 7,5 tone, iar pe DN 22 Mihai Viteazul – Ovidiu (Constanța) și pe DN 2C Pogoanele – Costești (Buzău) sunt restricții de trafic pentru autovehiculele de peste 3,5 tone. Pe DN7C (Transfăgărășan), între kilometrii 57 și 104, în zona localității argeșene Arefu, a fost impusă o restricție de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

VREMEA UPDATE 20:59 Vicepremierul Liviu Dragnea a solicitat reprezentanților Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) și Poliției Rutiere să nu ia absolut nicio decizie de închidere a vreunui drum fără acordul său, spunând că vrea ca drumurile să fie blocate doar dacă nu există altă soluție.

„Intenția mea este ca, dacă se va mai lua decizia de închidere a unui tronson de drum, ea să fie luată dacă și numai dacă ajungem la concluzia fără dubii că acolo riscul este uriaș”, a spus Dragnea, la comandamentul de iarnă reunit, marți seara, la Guvern.

VREMEA UPDATE 18:56.Patriarhia Română îndeamnă preoții să ajute persoanele vârstnice, singure și fără ajutor cu alimente, ceai și apă, precum și la deszăpezirea gospodăriilor, în zonele afectate de condițiile meteo severe.„În aceste zile, în care din cauza viscolului și a căderilor masive de zăpadă multe comunități rurale au rămas izolate mai ales în sudul-estul țării, Patriarhia Română face un apel către centrele eparhiale, clerul și credincioșii de la parohiile din zonele afectate să ofere sprijin familiilor și persoanelor singure care au nevoie urgentă de ajutor la deszăpezirea gospodăriilor”, arată un comunicat al instituției.

Și ministrul Apărării, Mircea Dușa, a făcut apel la militari să ajute „mai ales bătrânii și persoanele singure” să își curețe gospodăriile de zăpadă, astfel încât să poată ajunge să își procure alimente și să hrănească animalele, transmite corespondentul Mediafax.

VREMEA UPDATE 18:18.Vicepremierul Liviu Dragnea a criticat modul în care autoritățile buzoiene au gestionat situația în localitățile izolate de zăpadă și, întrebat dacă va lua măsuri împotriva prefectului Gabriel Baltă, a spus că se gândește „la mai multe măsuri”, dar nu crede că „este bine să le ia acum”.

Prefectul de Buzău,Gabriel Baltă, a declarat, marți, că în județ mai sunt izolate cinci localități, iar întrebat de jurnaliști care sunt acestea și de ce nu răspunde la telefoanele unui primar care a cerut ajutor, el a răspuns:„Nu am lista localităților, nu le cunosc, nu am timp de telefoane”.

VREMEA UPDATE 18:09.Proba practică pentru obținerea permisului de conducere de miercuri a fost suspendată, urmare a avertizării cod portocaliu de viscol pentru București, candidații anterior planificați la această dată fiind reprogramați din oficiu pentru 15 februarie, informează Prefectura București.

VREMEA UPDATE 18:00.Un autocar venit din Bulgaria, în care se află 30 de copii și 14 adulți, a primit, marți, permisiunea să plece spre Republica Moldova, după ce a fost oprit duminică de autorități în zona orașului ilfovean Voluntari, din cauza fenomenelor meteorologice, informează MAI.

VREMEA UPDATE 17:31. Toate cele peste 550 unități de învățământ din mediul rural din județul Vaslui vor fi închise, miercuri, din cauza avertizărilor meteorologice de vreme rea, elevii navetiști care învață la școlile din orașe fiind sfătuiți de către șefii învățământului vasluian să nu riște să meargă la cursuri.

VREMEA UPDATE 16:31.Traficul rutier este întrerupt marți după-amiază, din cauza condițiilor meteo, pe tronsoane din A2 și șase drumuri naționale, în județele Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Tulcea, Galați și Vrancea, informează Centrul InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).Conform datelor centralizate la ora 16.00, A2 este blocată pe tronsonul Lehliu – Fetești.

VREMEA UPDATE 16:00.Echipele de intervenție au repus sub tensiune cea mai mare parte a instalațiilor electrice avariate de viscol, însă 2.355 de consumatori din Buzău, Dâmbovița și Prahova sunt încă nealimentați, în aceste zone fiind stâlpi de tensiune rupți și posturi de transformare nealimentate, informează Electrica.

VREMEA UPDATE 15:57.Ministrul Apărării, Mircea Dușa, le-a solicitat, marți, primarilor din localitățile buzoiene izolate să fie „serioși” și „să privească” responsabil această situație, afirmând că nu e normal să spună, întrebați fiind, că nu au nevoie de ajutorul Armatei în condițiile în care zăpada ajunge la streașina caselor.

Dușa a spus că nu e normal ca primarii din localitățile buzoiene izolate să refuze ajutorul militarilor, deși zăpada ajunge până la streașina caselor, făcând apel la aceștia să fie responsabili.

„Nu e normal dacă un primar îți spune că nu are nevoie de militari, iar noi venim a doua zi și vedem că zăpada este până la streașina caselor. Trebuie să fim serioși și să privim cu responsabilitate când suntem în această situație”, a declarat Mircea Dușa, referindu-se la primarul localității Vadu Pașii, Ion Suditu.

VREMEA UPDATE 17:00. Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a solicitat directorului Agenției Naționale a Medicamentului, Marius Savu, să îi atenționeze pe distribuitori să livreze medicamente cu prioritate către unitățile sanitare din localitățile afectate de viscol.

VREMEA UPDATE 15:46.Inspectoratul Școlar Județean Iași a decis că miercuri școlile din județ vor fi deschise doar în mediul urban, în timp ce unitățile de învățământ din mediul rural vor rămâne în continuare închise, transmite corespondentul Mediafax.

VREMEA UPDATE 15.40.Aproximativ 450 de militari ai Ministerului Apărării Naționale, cu 37 de mijloace tehnice, acționează, la această oră, pentru ajutorarea populației și înlăturarea efectelor căderilor masive de zăpadă, informează MApN.

VREMEA UPDATE 15:10.Situația școlară pe semestrul I poate fi încheiată și în prima săptămână din semestrul al II-lea, iar vacanța și structura anului școlar nu vor fi afectate de zilele libere, a declarat pentru Mediafax ministrul Educației Remus Pricopie, în contextul întreruperii cursurilor.

VREMEA UPDATE 15:04. Primarul din comuna buzoiană Brădeanu, izolată din cauza zăpezii, a declarat, marți, că firma care trebuia să deszăpezească drumurile din localitate „își bate joc de ei” și că oamenii vin „disperați” la Primărie pentru a cere să fie curățate drumurile județene, întrucât nu mai au alimente.„Noi local am rezolvat. Oamenii care au putut și-au deszăpezit în curți, noi am intervenit, însă mai trebuie deszăpezite drumurile. Degeaba avem noi grijă și sunt oamenii de la Consiliul Județean care ne ajută, dacă cei care se ocupă de deszăpezirea drumurilor își bat joc de noi”, a spus primarul.

VREMEA UPDATE 15:03.Drumul național 22D Horia – Atmagea și DN 22E Garvăn – I.C.Brătianu au fost deschise, marți, în județul Tulcea nemaifiind drumuri cu circulația rutieră întreruptă, informează Centrul Infotrafic din Poliția Română.

VREMEA UPDATE 15:00.Retailerii au probleme cu aprovizionarea în zonele aflate sub cod galben și portocaliu de viscol, dar clienții nu vor fi afectați pentru că magazinele au stocuri tampon pentru 2-3 zile, a declarat pentru MEDIAFAX Delia Nica, directorul executiv al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România.

VREMEA UPDATE 14:14.Farmacia din comuna buzoiană Brădeanu, izolată din cauza zăpezii, a fost spartă de autoritățile locale pentru a ajuta o bătrână cu probleme de sănătate, care nu mai avea medicamente, în condițiile farmacistul nu a putut ajunge la serviciu din cauza drumurilor blocate, spune primarul localității.

VREMEA UPDATE 13:41. Toate unitățile de învățământ din județele avertizate cu cod portocaliu de viscol rămân închise miercuri, iar situația școlilor din zonele atenționate cu cod galben va fi anunțată în funcție de fiecare situație în parte, potrivit Ministerului Educației.

Ministerul Educației va centraliza, marți, situația transmisă de inspectoratele școlare privind închiderea unor școli.

VREMEA UPDATE 13:27.Universitatea București suspendă cursurile și examenele programate miercuri și joi, după ce au fost emise avertizări cod portocaliu și cod galben de ninsori și viscol, activitățile stabilite pentru aceste zile urmând să fie reprogramate.

VREMEAUPDATE 13:09.Prefectul de Buzău, Gabriel Baltă, a declarat, marți, că în județ mai sunt izolate cinci localități, iar întrebat de jurnaliști care sunt acestea și de ce nu răspunde la telefoanele unui primar care a cerut ajutor, el a răspuns: „Nu am lista localităților, nu le cunosc, nu am timp de telefoane”.

VREMEAUPDATE 13:00. În județul Vrancea, continuă să fie izolați locuitorii a opt sate din patru comune: Hânguleșt, Vadu Roșca și Maluri din comuna Vulturu, satul Stupina din comuna Măicănești, satele Caiata și Voetin din comuna Sihlea Bogza și satul Bălești din comuna Bălești. „Toate utilajele de deszăpezire din dotare acționează atât pe drumurile județene și naționale, cât și în localități pentru îndepărtarea zăpezii”, a precizat reprezentantul ISU Vrancea.

În județul Buzău mai sunt izolate 15 sate din comunele Chiojdu, Scutelnici și Bozioru. Locuitorii de aici nu au nici energie electrică de sâmbătă sau de duminică, din cauza viscolului puternic care a produs avarii la rețeaua de electricitate.În localitatea Chiojdu, oamenii din satele Poienițele și Cătiașu nu au energie electrică de duminică, echipele de la Electrica aflate pe teren intervenind cu dificultate din cauza vântului puternic.

VREMEA UPDATE 12:53. Vă reamintim cădirectorul CNADNR, Narcis Neaga, a cerut transportatorilor înzăpeziți, cărora le expiră rovigneta, să facă prin orice mijloace dovada că au rămas blocați, pentru a evita să fie amendați, vicepremierul Liviu Dragnea atrăgându-i însă atenția că nu poate cere așa ceva șoferilor prinși în nămeți.

VREMEA UPDATE 12:30.PMB: În cursul nopții au fost strânse 756 de basculante de zăpadă de pe arterele Capitalei, cu 327 de utilaje și 526 de operatori, care au intervenit pe străzile unde acțiunea nu a fost îngreunată de mașinile parcate, potrivit municipalității.

VREMEA UPDATE 12:23.Șoferii celor peste 100 de TIR-uri care au fost blocate și 48 de ore în Vama Albița și la Bârlad din cauza drumurilor închise în județele din sudul Moldovei au fost lăsați să își reia cursele, marți dimineață, odată cu deszăpezirea arterelor blocate, transmite corespondentul Mediafax.

VREMEA UPDATE 12:14.Un tren InterRegio circulă suplimentar, marți, între București și Galați, pentru a prelua pasagerii din stațiile Ploiești Sud, Mizil, Buzău, Făurei, Ianca, Brăila și Barboși. Potrivit CFR Călători, capacitatea de transport pe ruta Constanța – București este în continuare suplimentată și se asigură legătura sudului țării cu Galați și Brăila, în condițiile în care legăturile rutiere au fost închise.

În plus, marți circulă suplimentar un tren InterRegio cu destinația Galați, care va pleca din București Nord la ora 13.40. Trenul va avea opriri pentru preluarea pasagerilor din stațiile Ploiești Sud, Mizil, Buzău, Făurei, Ianca, Brăila și Barboși.De asemenea, pe ruta Galați – București Nord se va repune în circulație trenul InterRegio 1572, cu plecare din Galați la ora 13.40 și opriri în stațiile Barboși, Brăila, Ianca, Făurei, Buzău, Mizil și Ploiești Sud, a precizat sursa citată.

VREMEA UPDATE 12:05.Meteorologii spun că până la sfârșitul săptămânii viscolul se va potoli, dar temperaturile vor fi sub minus 10 grade Celsius.

Hărțile județelor afectate de cele două avertizări (stânga, prima avertizare):

VREMEA. Situația în școli

Ministerul Educației a anunțată că activitatea în școli este suspendată astăzi integral în București și în12 județe și parțial în șapte. Cursurile școlare sunt suspendate integral în București, 12 județe, respectiv Argeș, Călărași, Constanța, Galați, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Prahova, Tulcea, Vâlcea și Vrancea, și parțial în Buzău, Giurgiu, Brăila, Bacău, Botoșani, Dâmbovița și Vaslui, potrivit Ministerului Educației.

„Situația legată de unitățile de învățământ se poate schimba, în funcție de evoluția vremii. Inspectoratele școlare județene au abilitatea de a decide, pe parcursul zilei, dacă unitățile de învățământ din județe pot funcționa sau nu la parametrii normali”, a anunțat Ministerul Educației.

VREMEA: Mersul trenurilor

Traficul feroviar este deschis, marți, pe toate magistralele, dar pe zece linii sunt restricții de circulație, iar 105 trenuri sunt anulate, potrivit companiei CFR, transmite Mediafax.

Potrivit situației centralizate până la ora 06.20, circulația este restricționată, din cauza sulurilor de zăpadă, pe zece linii, respectiv Brăila – Făurei-Buzău, București Nord – Urziceni, Golești – Chitila, Iași – Buhăiești, Mărășești – Tecuci-Barbosi, Ploiești – Râmnicu Sărat-Adjud, Ploiești Sud-Armășești, Urziceni – Făurei, Urziceni – Slobozia și Verești – Leorda. Pe aceste linii este interzisă circulația trenurilor formate din automotoare, echipele de intervenție acționând cu utilaje.

Traficul feroviar este deschis pe toate magistralele de cale ferată, dar circulația trenurilor este adaptată la condiții meteo nefavorabile, se arată într-un comunicat de presă al companiei „CFR”.

În trafic nu mai sunt garnituri blocate, dar 105 trenuri sunt anulate, decizia luată de operatorii feroviari fiind necesară întrucât în condiții de iarnă se prelungesc timpii de parcurs. Trenurile aflate în circulație asigură legătura pe calea ferată cu toate județele, a precizat sursa citată.

VREMEA. Starea drumurilor

Circulația pe autostrăzile A3 și A2 București – Lehliu, închisă de sâmbătă, a fost redeschisă marți dimineață, iar în continuare se intervine pentru îndepărtarea zăpezii pe tronsonul Lehliu – Drajna, potrivit Mediafax.

Potrivit Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), circulația pe autostrada A2 București – Lehliu a fost deschisă marți, de la ora 08.30, pentru toate categoriile de vehicule.

De asemenea, de la ora 9.00 a fost deschisă circulația și pe autostrada A3, între Centura București și Ploiești.

Traficul a fost deschis marți dimineață și pe DN 22 intersecție DN 22D – limită județ Constanța, DN 22F Horia – Nalbant, DN 22D Măcin – Horia, DN 2 limită județ Ialomița – Focșani, DN 1B limită județ Prahova – intersecție DN 2, DN 2N Dumbrăveni – Jitia, DN 23A Focșani – Ciorăști, DN 10 și DN 22A.

Pe DN 2C, DN 2B, DN 3 Lehliu – Călărași și DN 3A limită județ Drajna – Fetești, circulația a fost deschisă pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată sub 7,5 tone.

Circulația pe A1 București – Pitești, A3 București – Ploiești și pe A2, pe tronsonul București – Fetești, a fost închisă sâmbătă, din cauza ninsorii și a viscolului.

Traficul pe autostrada A1 a fost redeschis luni dimineață.

VREMEA ÎN VRANCEA. Două drumuri naționale și alte opt drumuri județene continuă să fie închise și marți, în județul Vrancea, unde locuitorii a opt sate sunt încă izolați din cauza zăpezii, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea, Cristina Duță, la ora transmiterii acestei știri în Vrancea circulația este închisă în continuare pe două drumuri naționale – DN 23 B Măicănești – Ciorăși și DN 2 N, pe sectorul Dumbrăveni – Bogza.

Drumul Național 2, care face legătura cu județele Buzău și Bacău, este deschis circulației rutiere, fără restricții de tonaj.În ceea ce privește drumurile județene, autoritățile au anunțat că mai sunt patru astfel de tronsoane blocate, în timp ce traficul este restricționat pe alte patru: DJ 205 E din DN 2 – Ciușlea, DJ 204 E Focșani -Petrești și DJ 205 H din Domnești – Păunești, DJ 204 D Focșani – Suraia.

VREMEA ÎN BUZĂU. Drumul Național 22 Râmnicu Sărat -Brăila rămâne închis și marți, în județul Buzău, pe alte două drumuri naționale din județ se circulă cu restricții, în timp ce 20 de drumuri județene sunt blocate în continuare din cauza zăpezii, locuitorii din 15 sate fiind încă izolați.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, Marius Sîrbescu, 20 de drumuri județene sunt în continuare blocate, în timp ce pe DN 2 C Costești Padina, limita cu județul Ialomnița, este restricție de 3,5 tone, iar pe DN 2 B Buzău-Brăila sunt restricții pentru mașinile cu masa mai mare de 7, 5 tone. De asemenea, DN 22 Râmnicu Sărat-Brăila este în continuare închis.

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
Reghe cere sprijinul instanței: 'Trebuie să înceteze această hărțuire!' Poliția nu confirmă urmărirea penală împotriva...
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un...
Tragedie în România! A MURIT
Polițista mituită de Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit femeia din partea judecătorilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Gorghiu: Ministerul Justiţiei depune eforturi ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără...
Plata pensiilor pentru luna mai. Anunțul Poștei Române
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Trei femei au fost diagnosticate cu HIV după ce și-au făcut tratamente faciale