Prima pagină » Economic » REACȚIA șefului CNADNR după articolul din Gândul despre „șpaga” din caietul de sarcini pentru licitația Comarnic-Brașov

REACȚIA șefului CNADNR după articolul din Gândul despre „șpaga” din caietul de sarcini pentru licitația Comarnic-Brașov

REACȚIA șefului CNADNR după articolul din Gândul despre
Afirmația vine după ce gândul a dezvăluit că în caietul de sarcini au fost trecute două condiții care prevăd că firma de consultanță care va fi desemnată câștigător să pună la dispoziția CNADNR un automobil nou în valoare de 25.000-30.000 de euro, precum și un buget de instruire în țară/străinătate a personalului CNADNR de 30.000-40.000 de euro.

Mircea Pop, directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR), a anunțat vineri sancțiuni administrative împotirva celor care au realizat caietul de sarcini pentru reactualizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Comarnic-Brașov. Măsurile vor fi făcute publice luni, într-un comunicat de presă.

Declarația vine după ce gândul a dezvăluit, într-un articol pe care îl puteți vedea aici cum se fac autostrăzile în România. Gândul a arătat cum, în caietul de sarcini, au fost trecute două condiții care prevăd că firma de consultanță care va fi desemnată câștigător să pună la dispoziția CNADNR un automobil nou în valoare de 25.000-30.000 de euro, precum și un buget de instruire în țară/străinătate a personalului CNADNR de 30.000-40.000 de euro.

„Acum nu sunt în localitate, sunt pe autostradă. Dar luni voi anunța sancțiunile administrative în cazul celor care va dovedi că se fac vinovați în acest caz”, a spus Mircea Pop. El a adăugat că, deși a verificat caietul de sarcini, aceste detalii „i-au scăpat”.

„Fără a aduce atingere celor prevăzute în contractul de servicii, Consultantul va pune la dispoziția Unității de Implementare a Proiectului (UIP), din cadrul CNADNR, dedicată exclusiv implementării acestui Proiect pe întreaga durată a contractului de servicii, un autoturism nou cu o valoare între 25.000 euro și 30.000 euro”, se arată în modificările aduse de CNADNR la caietul de sarcini pentru actualizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Comarnic-Brașov.

Documentul precizează că autoturismul va fi pus la dispoziția UIP în termen de 60 de zile de la semnarea contractului de servicii, iar costurile legate de întreținere, asigurări, combustibil, servicii, pentru autoturismul respectiv vor fi suportate de consultant.

În plus, „Consultantul va asigura instruire la locul de muncă omologilor de la Beneficiar (CNADNR n.r.) precum și sesiuni de instruire oficială în țară/străinătate, în special în domeniile privind contractele de concesiune/PPP și gestionarea proiectelor și a contractelor. Programul de instruire va fi propus Beneficiarului la o dată ulterioară, în cursul desfăsurării activităților Consultantului și va fi discutat integral cu Beneficiarul în acel moment. În acest scop, Consultantul va asigura un buget propriu pentru instruire cuprins între minim 30 000 Euro si maxim 40 000 euro fără TVA”, menționează modificarea adusă caietului de sarcini.

Autostrada Comarnic-Brașov – „Autostrada Zăpezii” – ar fi fost primul mare proiect construit prin parteneriat public-privat (PPP). Prima tentativă de construcție a tronsonului Comarnic-Brașov datează din 2004, de pe vremea Guvernului Adrian Năstase, o altă încercare fiind făcută în 2010, ambele eșuate. În luna mai a.c. CNADNR a anunțat lansarea unei licitații pentru reactualizarea studiului de fezabilitate aferent autostrăzii, dar licitația a fost amânată de mai multe ori, în urma contestațiilor depuse la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) de trei case de avocatură.

Miercuri, premierul Victor Ponta și-a arătat nemulțumirea față de blocarea procesului de licitație pentru Comarnic-Brașov, solicitând conducerii Ministerelor Transporturilor, Finanțelor, Justiției și Secretariatului General al Guvernului să găsească o soluție pentru reluarea licitației la autostrada Comarnic-Brașov. El a arătat că „birocrația politică” și Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) au blocat această procedură.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Ce se va întâmpla cu Vlad Bălțățeanu după ce s-a predat în Elveția. Mărturiile părinților victimei: „Pedeapsă prea mică”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Lecțiile unor femei care au făcut renovări pe cont propriu
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!