Prima pagină » Știri » Cum s-a desfășurat ATACUL ASUPRA ELEVULUI din Argeș. „Agresorul a fugit prin râu și s-a dus acasă, s-a dezbrăcat de hainele ude și a așteptat Poliția”

Cum s-a desfășurat ATACUL ASUPRA ELEVULUI din Argeș. „Agresorul a fugit prin râu și s-a dus acasă, s-a dezbrăcat de hainele ude și a așteptat Poliția”

Cum s-a desfășurat ATACUL ASUPRA ELEVULUI din Argeș.
Elevul care a fost înjunghiat, luni după-amiază, în localitatea Leordeni, județul Argeș, a plecat de la școală cu microbuzul, iar în drum spre casă a fost așteptat de agresor și de fratele acestuia care l-au bătut, apoi adolescentul de 17 ani l-a tăiat cu un cuțit la abdomen și la spate.

Elevul care a fost înjunghiat, luni după-amiază, în localitatea Leordeni, județul Argeș, a plecat de la școală cu microbuzul, iar în drum spre casă a fost așteptat de agresor și de fratele acestuia care l-au bătut, apoi adolescentul de 17 ani l-a tăiat cu un cuțit la abdomen și la spate. 

Din primele cercetări a reieșit că agresiunea a avut loc pe un drum agricol din comuna Leordeni, satul Budișteni, în urma unui conflict mai vechi dintre victimă și fratele agresorului, un băiat de 11 ani.

„Locul comiterii faptei este la circa 1,5 kilometri de școala generală din Budișteni, unde învață elevul de 14 ani, iar agresiunea a avut loc după ce acesta coborâse din microbuzul specializat pentru transportul elevilor. A fost înjunghiat la aproape 150 de metri de casă. Agresorul, un adolescent de 17 ani, l-a lovit pe elev cu un briceag în abdomen și în spate și a fugit prin râu și s-a dus acasă, unde s-a dezbrăcat de hainele ude și a așteptat Poliția. Azi (n.r. – luni), victima a avut o ceartă cu fratele mai mic al agresorului, cel de 11 ani, care este la școală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Argeș, comisar șef Dănuț Dinu.

Oamenii legii au stabilit, în urma verificărilor, că agresorul mai este cercetat într-un dosar, după ce a folosit o macetă pentru a se apăra de câțiva tineri care l-au atacat în curte.

„Echipa operativă deplasată la fața locului a identificat în scurt timp autorul agresiunii, un tânăr de 17 ani, nu de 16 cum s-a știut inițial, din comuna Leordeni, fără ocupație, fără antecedente penale, aflat în abandon școlar după absolvirea a zece clase. (…) Agresorul mai e cercetat într-un dosar în care a folosit o macetă pentu a se apăra de câțiva tineri care l-au atacat în propria curte”, a mai spus Dănuț Dinu.

Conform sursei citate, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe și port, fără drept, de cuțit.

În prezent, elevul înjunghiat este internat în Spitalul de Pediatrie din Pitești.

Potrivit medicului Emanuel Ionescu, pacientul „a avut noroc”, întrucât, deși loviturile de cuțit au fost aproape de splină și de rinichi, organele nu au fost afectate.

„Sunt două plagi înjunghiate de cuțit, una lângă splina și stomac, cealaltă lânga un rinchi, dar tăieturile nu au afectat organele interne. Băiatul e conștient, vom explora plăgile în profunzime, cert este că viața pacientului nu este în pericol sub nicio formă, nu are hemoragie internă, nu i-a scăzut tensiunea, se poate spune că a avut noroc”, a declarat medicul Emanuel Ionescu de la Spitalul de Pediatrie din Pitești.

Rudele victimei spun că nu este pentru pentru prima dată când copiii din sat sunt bătuți, susținând că Poliția nu intervine eficient.

Tatăl elevului înjunghiat afirmă că l-a găsit pe fiul său zăcând într-un șanț, plin de sânge.

„Copilul a fost înjunghiat în spate și în torace, l-a atacat și l-a înjunghiat, l-a aruncat în șanț, era acolo plin de sânge, dar era conștient. Se cunosc cu băiatul meu, s-au mai luat de el. Ieri (n.r. – duminică) i-am zis mamei lor să îl lase în pace, iar azi l-au înjunghiat. L-au salvat niște colegi care m-au și anunțat. Agresorul de 17 ani, care a lovit cu cuțitul, este un tânăr care a abandonat școala și a mai creat probleme în comunitatea din Leordeni, Argeș”, a declarat tatăl copilului înjunghiat, George Mazilu.

La rândul său, agresorul spune că a vrut doar să-l sperie pe elevul de 14 ani, care a avut un conflict cu fratele său mai mic.

„Am înjunghiat un băiat, am avut niște probleme cu el, nu am vrut să-i tai gâtul, nu este adevărat. Mi-a bătut fratele meu mai mic, am luat briceagul ca să-l speri, nu să-l omor. Nu curgea mult sânge, nu avea cum să moară, era o pată”, a declarat atacatorul.

Un elev de 14 ani a fost înjunghiat cu un cuțit în spate și în burtă, luni, de către un adolescent de 17, în localitatea Leordeni, județul Argeș, victima fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Pitești.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANUNȚUL momentului! Ce a decis Marine Le Pen în privința candidaturii sale la președinția Franței
Digi24
Primul sondaj după căderea Guvernului Bolojan. Cine e liderul politic în care românii au acum cea mai mare încredere
Cancan.ro
Ultimul mesaj al pilotului care s-a aruncat din avion. Detalii tulburătoare din anchetă
Prosport.ro
Imagini provocatoare: Loredana a făcut show la Monaco! Prietena Simonei Halep s-a distrat de minune
Adevarul
Eroarea strategică a NATO de la Ankara. Arma invizibilă prin care China poate paraliza radarele și muniția
Mediafax
Transport pe Lună până din 2030? O companie japoneză colaborează cu SpaceX pentru servicii
Click
Adela Popescu și Radu Vâlcan au schimbat Bucureștiul pe viața la țară. Noi imagini cu casa de la Șușani: „Ne-am mutat sediul aici și sunt foarte încântată”
Digi24
Capcana în care Erdogan a prins Europa și SUA la Ankara: De ce liderul turc va ieși câștigător indiferent de rezultatul summitului NATO
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Rezultate Bacalaureat 2026. Rata de promovare a crescut la 74,8%, iar 45 de absolvenți au obținut media 10
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Am văzut noua Dacia MADE IN TURCIA. Noul crossover sub 25.000 de euro care provoacă Skoda Octavia Combi și Volkswagen Golf Variant
Descopera.ro
Ce fructe să NU pui niciodată în smoothie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
De ce avem tendința să facem tot mai multe atunci când ne simțim copleșiți?