Prima pagină » Știri » Victimele accidentului din Germania sunt din Timiș – una din persoanele decedate, soacra prefectului

Victimele accidentului din Germania sunt din Timiș – una din persoanele decedate, soacra prefectului

Cele șase victime ale accidentului produs pe autostrada A3 în landul german Bavaria, în noaptea de vineri spre sâmbătă, sunt din Timiș, iar una dintre cele trei persoane decedate este soacra prefectului județului Eugen Dogariu.

Cele șase victime ale accidentului produs pe autostrada A3 în landul german Bavaria, în noaptea de vineri spre sâmbătă, sunt din Timiș, iar una dintre cele trei persoane decedate este soacra prefectului județului Eugen Dogariu.

Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că victimele accidentului petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă în Germania, pe Autostrada A3, sunt din Timiș, iar microbuzul în care se aflau acestea aparține unei firme din județ.

Între cele trei persoane care și-au pierdut viața se află și o femeie în vârstă de 63 de ani, care este soacra prefectului județului Timiș Eugen Dogariu.

Prefectul a confirmat pentru corespondentul MEDIAFAX că soacra sa și-a pierdut viața în urma accidentului.

Presa bavareză scrie că șoferul microbuzului implicat în accident avea 38 de ani și era din zona Timișoarei, fără a face referire la localitatea din care provin celelalte victime, însă spune că este vorba despre două femei de 45 și 63 de ani care și-au pierdut viața, în timp ce celelalte trei persoane rănite grav au vârste cuprinse între 24 și 55 de ani, fiind transportate la spital.

Süddeutsche Zeitung relata în ediția electronică că trei români au murit și alți trei au fost grav răniți în urma unui accident produs pe autostrada A3 în landul german Bavaria, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Accidentul s-a produs după ce un microbuz în care se aflau șase români s-a ciocnit cu un camion.

MAE preciza, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că a început procedurile pentru contactarea familiilor victimelor accidentului rutier din Germania, iar un diplomat al Consulatului General de la Munchen va acorda asistență consulară răniților.

„Au fost demarate procedurile pentru contactarea familiilor victimelor. Astfel, Ministerul Afacerilor Externe a transmis datele persoanelor implicate în accident autorităților române de specialitate în vederea informării familiilor victimelor. De asemenea, un diplomat din cadrul CG Munchen se va deplasa la spitalele unde se află cetățenii români răniți în urma accidentului pentru a acorda asistența consulară necesară. Totodată, reprezentanții consulatului vor lua legătura cu organul de poliție care se ocupă de caz pentru a se interesa inclusiv de bunurile cetățenilor români”, a informat MAE.

De asemenea, MAE va acorda asistență consulară de specialitate familiilor celor decedați, pentru repatrierea corpurilor neînsufletite, dacă vor fi solicitări în acest sens.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...