Prima pagină » Economic » Fiscul a încasat în 2012 taxe și impozite în valoare de peste 36 de miliarde de euro. Câte controale au realizat zilnic inspectorii din structurile ANAF

Fiscul a încasat în 2012 taxe și impozite în valoare de peste 36 de miliarde de euro. Câte controale au realizat zilnic inspectorii din structurile ANAF

Fiscul a încasat în 2012 taxe și impozite în valoare de peste 36 de miliarde de euro. Câte controale au realizat zilnic inspectorii din structurile ANAF
Fiscul a colectat în 2012 taxe și impozite în valoare de peste 164 de miliarde de lei, echivalentul a 36,8 miliarde de euro, la un curs mediu de 4,456 lei/euro, se arată în "Strategia fiscal bugetară pentru perioada 2013-2015 - revizuită"

Fiscul a colectat în 2012 taxe și impozite în valoare de peste 164 de miliarde de lei, echivalentul a 36,8 miliarde de euro, la un curs mediu de 4,456 lei/euro, se arată în „Strategia fiscal bugetară pentru perioada 2013-2015 – revizuită”, document obținut de Mediafax.

Veniturile colectate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anul trecut au fost în creștere cu 4,2% față de anul anterior, în special pe fondul „îmbunătățirii conformării voluntare la declarare și, implicit, la plată”, dar și al „trendului favorabil al încasărilor din arierate”, se notează în documentul citat.

Astfel, în 2012, gradul de conformare voluntară la declarare a crescut cu 3,1 puncte procentuale de la 87,2% la 90,3%, în timp ce gradul de conformare voluntară la plătit a crescut cu 1,8 puncte procentuale de la 77,9%, la 79,7%.

Structurile de specialitate ale ANAF au desfășurat în total 257.081 de controale și inspecții (o medie zilnică de peste 980 de controale), în urma cărora s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în valoare de 8,5 miliarde de lei (circa 1,9 miliarde de euro), amenzile aplicate fiind în valoare de 175,9 milioane de lei (39,4 milioane de euro).

Prin executare silită au fost încasate creanțe fiscale în valoare de 17,6 miliarde de lei (3,9 miliarde de euro), cu 23,7% mai mult decât în 2011. Totodată, inspectorii ANAF au trimis către organele abilitate 7.257 de sesizări penale, valoarea prejudiciilor fiind de peste 9 miliarde de lei (circa 2 miliarde de euro), se mai arată în document.

În ceea ce privește obiectivele pe termen mediu și scurt, strategia menționează reorganizarea Fiscului în 8 direcții regionale și 47 de administrații fiscale, extinderea informatizării și îmbunătățirea sistemelor informatice utilizate în activitatea de inspecție fiscală, stimularea depunerii online a declarațiilor și a plăților electronice, dar și comunicarea actelor administrative către contribuabil utilizând serviciul de e-mail.

Pe termen lung, respectiv perioada 2014-2016, guvernul intenționează să implementeze o serie de măsuri de prevenire a evaziunii fiscale, respectiv intensificarea monitorizării domeniilor cu risc fiscal ridicat, creșterea eficacității sancțiunilor administrative (prin asigurarea unui tratament unitar al contribuabililor în funcție de gradul de conformare voluntare a acestora) și întărirea aplicațiilor informatice aferente inspecției fiscale.

Totodată, se au în vedere măsuri de combatere a evaziunii fiscale prin controlul persoanelor cu averi sau venituri mari, prin combaterea fraudei la TVA, prin depistarea contribuabililor neînregistrați și prin întărirea controlului vamal, precum și măsuri de îmbunătățire a eficienței colectării prin creșterea conformării voluntare, prin unificarea sistemelor de administrare a creanțelor persoanelor juridice cu cel al persoanelor fizice, dar și prin elaborarea de studii privind nivelul de satisfacție a contribuabililor privind serviciile de asistență.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Distrugeri în lanț la instalații eoliene din România. Investitorii cer intervenția autorităților
Digi24
Controversă după ce edilul Robert Negoiță a fost testat antidrog de protestatarul Marian Ceaușescu. Expert: Rate prea mari de eroare
Cancan.ro
Ei sunt cei 10 finaliști Eurovision România 2026. TVR a făcut anunțul în urmă cu puțin timp
Prosport.ro
FOTO. L-a părăsit deși au împreună 4 copii. Milionarul ar avea amantă: „Nu au inimă!”
Adevarul
„Sultanul“ Erdogan își pregătește fiul pentru a prelua conducerea Turciei. Scenarii pe culoarele puterii de la Ankara
Mediafax
Misiune istorică. O rachetă europeană a decolat spre spațiu cu 32 de sateliți la bord
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
„Răspunsul NATO va fi devastator”. Rutte spune ce se va întâmpla în cazul unui război cu Rusia
Cancan.ro
Primele imagini de la priveghiul lui Sorin și a Dianei Iacob 😢 Obiectul pe care l-a pus familia în sicriul cu trupul neînsuflețit al fetiței lor
Ce se întâmplă doctore
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce a pierdut lupta cu kilogramele în plus! Ce dietă strictă urmează
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
Cel mai familist model Dacia (facelift 2026) poate fi comandat în România. În duel direct cu Citroen
Descopera.ro
O navă spațială dispărută de 60 de ani ar fi fost regăsită!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Cum încearcă o țară europeană să combată supraturismul în 2026?