Prima pagină » Știri politice » Se fac jocurile pentru cea mai importantă filială a PSD: pe cine vrea Ponta președinte

Se fac jocurile pentru cea mai importantă filială a PSD: pe cine vrea Ponta președinte

Se fac jocurile pentru cea mai importantă filială a PSD: pe cine vrea Ponta președinte
Prima mutare are loc mâine

Șefii organizațiilor PSD din Capitală s-au întâlnit în această săptămână pentru a negocia președinția celei mai mari filiale a social-democraților: PSD București.

În cărți pentru conducerea filialei se află actualul președinte Ecaterina Andronescu și cei doi primari de Sector, Robert Negoiță (Sectorul 3) și Marian Vanghelie (Sectorul 5). Fostul ministru Andronescu beneficiază de sprijinul lui Ion Iliescu, care are un cuvânt greu de spus în organizația din Capitală a pesediștilor. În schimb, Negoiță îl are de partea sa pe Victor Ponta, dar și patru organizații PSD din București.

În urma discuțiilor, s-a avansat propunerea unui președinte al filialei, dublat de doi președinți executivi – cei doi primari de Sector pe care îi au social-democrații. Rezultatul negocierilor a fost trimis spre analiză președintelui PSD Victor Ponta. O primă discuție urmează să aibă luni în cadrul Biroului Permanent Național al PSD.

Tot în cadrul negocierilor s-a avansat și propunerea ca alegerile pentru conducerea PSD București să aibă loc pe 15 sau 17 martie. Până atunci, organizațiile de sector își vor organiza propriile conferințe pentru alegerea conducerii. Prima organizație de Sector care își va alege președintele, va fi cea a PSD Sector 3, unde va fi reconfirmat actualul primar Robert Negoiță. Alegerile vor avea loc mâine la hotelul Rin din Capitală.

Problema propunerii avansată către Victor Ponta o reprezintă faptul că nu e prevăzută de actualul Statut al PSD.

„Ar trebui modificat Statutul, iar acest lucru se va întâmpla la Congresul din 20 aprilie. Până atunci, cei doi președinți executivi nu sunt statutari, poate dacă se dă derogare”, au declarat pentru gândul surse din PSD București. Soluția poate fi pusă în practică dacă se primește aprobarea din Kiseleff, ținându-se cont că Statutul se va modifica peste o lună.

Sursele citate au precizat că în cazul în care nu va ajunge președinte al PSD București, Robert Negoiță vizează funcția de vicepreședinte la nivel național, el urmând să candideze pe regiunea București – Ilfov.

Și Marian Vanghelie își dorește o funcție de vicepreședinte la nivel național, poziție puțin accesibilă din cauza relației cu premierul și președintele PSD Victor Ponta.

O altă problemă a pesediștilor bucureșteni se înregistrează la Sectorul 1, unde europarlamentarul Cătălin Ivan a fost trimis din Kiseleff să preia șefia organizației. În schema gândită de conducerea PSD, actualul președinte Sector 1, deputatul Dan Tudorache, va fi retrogradat la funcția de președinte executiv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Alertă de asasinat asupra premierului Poloniei. Reuniune de urgență la Varșovia
Click
Cabral, surprins de decizia luată de copiii săi. Ce a descoperit prezentatorul TV în dormitorul celor mici: „Primul impuls e să fac ordine”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli