Prima pagină » Vremea » VREMEA în București și în țară. PROGNOZA METEO pentru următoarele zile: cât mai ține iarna din martie

VREMEA în București și în țară. PROGNOZA METEO pentru următoarele zile: cât mai ține iarna din martie

VREMEA. VREMEA ÎN BUCUREȘTI va fi mult mai rece decât în mod obișnuit în perioada 26 martie - 7 arilie 2013, potrivit estimărilor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

VREMEA în București și în țară va fi mult mai rece decât în mod obișnuit în perioada 26 martie – 7 aprilie 2013, potrivit estimărilor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Temperaturile vor începe să crească după 29 martie în majoritatea regiunilor. Codul galben este în vigoare până la ora 20:00. Școlile și liceele din București și din județele afectate de viscol și ninsori sunt închise. Câteva curse aeriene au înregistrat întârzieri la plecare. În acest moment nu sunt probleme majore de circulație pe drumurile din țară, potrivit Poliției Rutiere. Urmăriți pe gândul, live, ultimele informații despre vreme. 

UPDATE 22:54 (27 martie) Joi, temperatura aerului va marca o creștere ușoară față de zilele precedente, îndeosebi în vest, potrivit ANM. Cerul va fi temporar noros. Vor cădea precipitații mixte, ziua local în regiunile nord-vestice și izolat în rest, iar noaptea în sud-vestul țării unde vor fi condiții de polei.

UPDATE 16:18 (27 martie) INFOTRAFIC: Din cauza precipitațiilor sub formă de lapoviță și ninsoare căzute în ultimele ore, se circulă ușor îngreunat, în condiții de iarnă, pe DN66A în zona Câmpul lui Neag (județul Hunedoara), DN6 Radomirești – Dăneasa (județul Olt), DN54 Caracal – Vlădila (județul Olt), DN7A Voineasa – Obârșia Lotrului (județul Vâlcea) și pe DN12C Gheorghieni (județul Harghita) – limita cu județul Neamț.

UPDATE 12:33 (27 martie)  Pe DN64 Rm. Vâlcea – Drăgășani, în dreptul societății comerciale OLTCHIM Râmnicu Vâlcea, traficul rutier a fost reluat în ambele sensuri.

UPDATE 10:53 (27 martie) Centrul INFOTRAFIC informează că circulația autovehiculelor este oprită pe DN64 Rm. Vâlcea – Drăgășani, în dreptul societății comerciale OLTCHIM Râmnicu Vâlcea, din cauza unei manifestații de protest.

UPDATE 13:00 Un microbuz cu 17 persoane la bord s-a răsturnat, marți, pe DN 2 B, în localitatea buzoiană Bentu, după ce a derapat din cauza zăpezii, o femeie fiind rănită în urma accidentului, transmite Mediafax.

UPDATE 11:13 Avertizarea cod portocaliu de ninsori și viscol a fost ridicată marți, la ora 11:00, Bucureștiul și 16 județe din sudul și sud-estul țării fiind avertizate cu cod galben, valabil până la ora 20.00.

UPDATE 10:49 Centrul INFOTRAFIC: În județul Covasna, începând cu ora 10:30, pentru aproximativ două ore a fost restricționată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN11B Târgu Secuiesc – Cozmeni, între Târgu Secuiesc și Sânzieni, în vederea facilitării intervenției utilajelor de deszăpezire. Rută ocolitoare: DN12 Cozmeni – Sfântu Gheorghe, DN11 Sfântu Gheorghe – Târgu Secuiesc.

UPDATE 10:24 Nu sunt probleme cu traficul feroviar si nu exista porturi sau aeroporturi inchise din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile, anunta Centrul Infotrafic.

UPDATE 10:24 Școlile și grădinițele din județul Olt sunt închise, marți, din cauza avertizărilor meteo de ninsori și viscol. Inspectorii școlari au precizat că în grădinițele cu program prelungit se va asigura permanență, astfel că părinții care nu vor avea cu cine să își lase copiii îi vor putea aduce la grădință.

UPDATE 09:54 În județul Harghita, începând cu ora 9:30, timp de aproximativ două ore se va restricționa circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe DN11B Cozmeni – Tîrgu Secuiesc, în vederea facilitării intervenției utilajelor de deszăpezire, transmite Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române.

UPDATE 09:51 Traficul se desfășoară cu dificultate, marți dimineață, pe DN 7, în zona localității arădene Bătuța, unde un autoturism a lovit un cap de pod și a ricoșat într-un microbuz de persoane care circula din sens opus și care s-a răsturnat, șoferul autoturismului fiind rănit grav în urma accidentului, transmite Mediafax. În microbuz se aflau trei persoane, însă acestea nu au necesitat îngrijiri medicale.

UPDATE 09:31  Mai multe aeronave au decolat, marți diminerață, de pe Aeroportul Otopeni cu întârzieri de aproximativ 30 de minute din cauza operațiunilor de degivrare, nicio cursă nefiind anulată din cauza vremii, a anunțat Compania Națională Aeroporturi București.

Centrul INFOTRAFIC al Poliției Române informează că în această dimineață, în județul Arad, traficul rutier pe DN7 Arad – Deva, în zona Bârzava, se desfășoară îngreunat, alternativ, în ambele sensuri, din cauza unui accident. Un autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară. O persoană a fost rănită grav, iar o alta ușor. Carosabilul este umed.

În mai multe județe din Muntenia și Moldova traficul rutier se desfășoară în condiții de iarnă, însă la această oră nu sunt anunțate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă din cauza vremii nefavorabile. Ninge viscolit în județele Buzău, Brăila și Ialomița.

Pe autostrăzile A1, A2 și A3 traficul rutier este intens către București. Se acționează cu utilaje de deszăpezire și de împrăștiere a materialului antiderapant.

În județul Maramureș a fost ridicată restricția pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, care fusese impusă pe DN18 Baia Mare – Sighetu Marmației, din cauza viscolului.

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile existente pe teritoriul Ungariei, autoritățile din această țară au interzis intrarea pe teritoriul național a vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone prin punctele de trecere a frontierei cu România. Sunt exceptate autocamioanele de origine maghiară care au ca destinație Ungaria și cele care transportă animale vii sau mărfuri perisabile și nu se deplasează spre autostrada M7.

Poliția le recomandă pietonilor traverseze străzile doar prin locurile marcate și numai atunci când sunt siguri că autovehiculele pot opri în timp util.

VREMEA ÎN ȚARĂ

În MUNTENIA, până în data de 29 martie, vremea va fi deosebit de rece, cu temperaturi maxime medii cuprinse între 0 și 4 grade Celsius, dar și cu minime negative, în medie, între minus 4 și minus 2 grade. Apoi vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel că în perioada 31 martie – 3 aprilie vor fi maxime termice în medie cuprinse între 15 și 17 grade Celsius. Din 4 aprilie temperaturile diurne vor scădea ușor, până la valori medii de 12 grade. Temperaturile nocturne vor fi pozitive în perioada 31 martie – 7 aprilie și vor fi cuprinse în medie între 3 și 6 grade Celsius.

Potrivit ANM, ninsoarea ar trebui să înceteze pe 26 martie. Din 29 martie, până la sfârșitul intervalului temporar, vor fi ploi slabe.

În OLTENIA, vremea va fi deosebit de rece până în data de 29 martie, cu temperaturi maxime medii cuprinse între 0 și 3 grade Celsius, dar și cu minime negative, în medie, în jur de minus 3 grade. Apoi vremea se va încălzi treptat. Din 5 aprilie temperaturile diurne vor scădea ușor până la valori medii de 12 grade. Temperaturile nocturne vor fi negative în primele zile de după 26 martie, apoi vor crește, iar în perioada 31 martie – 7 aprilie și vor fi cuprinse în medie între 4 și 6 grade Celsius. Vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, însemnate cantitativ pînă pe 26 martie, apoi mai slabe în 27 și 28 martie. Din 29 martie până la sfârșitul intervalului temporar vor fi ploi în general slabe.

La MUNTE, până în data de 29 martie, vremea va fi rece cu temperaturi maxime medii cuprinse între minus 4 și 0 grade Celsius și cu minime negative, în medie, între minus 10 și minus 8 grade. Apoi vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel că în perioada 31 martie – 3 aprilie vor fi maxime termice în medie cuprinse între 4 și 7 grade Celsius, dar și minime în jurul valorii de 0 grade. Va ninge, moderat cantitativ până pe 26 martie și slab în 27 și 28 martie. Din 29 martie până la sfârșitul intervalului temporar vor fi precipitații în general slabe, predominant sub formă de ploaie.

În BANAT, până în data de 28 martie, vremea va fi mult mai rece decât în mod obișnuit cu temperaturi maxime medii cuprinse între 2 și 6 grade Celsius, dar și cu minime ușor negative, în medie, între minus 3 și minus 1 grad. Apoi vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel că în perioada 30 martie – 2 aprilie vor fi maxime termice în medie cuprinse între 14 și 17 grade Celsius. Din 3 aprilie temperaturile diurne vor scădea ușor până la valori medii de 12 grade. Temperaturile nocturne vor fi pozitive în perioada 30 martie – 7 aprilie și vor fi cuprinse în medie între 3 și 6 grade Celsius. Va ninge pînă pe 26 martie apoi vor urma precipitații mai însemnate cantitativ, ploi la început, urmate de lapoviță și ninsoare. Din 29 martie până la sfârșitul intervalului temporar vor fi ploi, în general slabe.

În CRIȘANA, până în data de 28 martie, vremea va fi mult mai rece decât în mod obișnuit cu temperaturi maxime medii cuprinse între 2 și 6 grade Celsius, dar și cu minime negative, în medie, între minus 3 și minus 1 grad. Apoi vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel că în perioada 30 martie – 2 aprilie vor fi maxime termice în medie cuprinse între 14 și 16 grade Celsius. Din 3 aprilie temperaturile diurne vor scădea ușor până la valori medii de 10 grade. Temperaturile nocturne vor fi pozitive în perioada 30 martie – 7 aprilie și vor fi cuprinse în medie între 2 și 6 grade Celsius. Pînă la sfârșitul zilei de 26 martie vor fi precipitații moderate cantitativ, ploi la început, apoi lapoviță și ninsoare. Din 29 martie până la sfârșitul intervalului temporar vor fi ploi în general slabe.

În TRANSILVANIA, vremea va fi mult mai rece decât în mod normal până în data de 28 martie, cu maxime termice cuprinse în medie între minus 2 și 4 grade Celsius și cu minime negative medii între minus 6 și minus 4 grade. Apoi vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel că în perioada 30 martie – 2 aprilie vor fi maxime termice în medie cuprinse între 12 și 14 grade Celsius. Din 3 aprilie temperaturile diurne vor scădea ușor până la valori medii de 10 grade. Temperaturile nocturne vor fi ușor pozitive în perioada 30 martie – 7 aprilie și vor fi cuprinse în medie între 0 și 3 grade Celsius. Până pe 26 martie vor fi precipitații moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare. Din 29 martie până la sfârșitul intervalului temporar vor fi ploi în general slabe.

În MARAMUREȘ, vremea va fi mult mai rece decât în mod normal până în data de 28 martie, cu maxime termice cuprinse în medie între 0 și 4 grade Celsius și cu minime negative medii între minus 5 și minus 3 grade. Apoi se va încălzi, iar maximele termice vor fi între 12 și 15 grade Celsius. Din 3 aprilie vremea se va răci ușor. Temperaturile nocturne vor fi pozitive în perioada 30 martie – 7 aprilie și vor fi cuprinse în medie între 1 și 4 grade Celsius. Temporar vor fi precipitații, în general slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare în 26 martie și ploaie din 29 martie până la sfârșitul intervalului.

În MOLDOVA, vremea va fi deosebit de rece până în data de 29 martie, cu maxime termice cuprinse în medie între minus 4 și 2 grade Celsius și cu minime negative medii în jur de minus 6 grade. Apoi vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel că în perioada 30 martie – 2 aprilie vor fi maxime termice în medie cuprinse între 12 și 14 grade Celsius. Minimele vor fi în creștere între 29 și 31 martie, apoi vor fi cuprinse în medie între 2 și 4 grade Celsius. În 26 martie vor fi ninsori moderate cantitativ. Din 29 martie până la sfârșitul intervalului temporar vor fi ploi slabe.

În DOBROGEA, vremea va fi deosebit de rece până în data de 29 martie, cu maxime termice cuprinse în medie între 1 și 4 grade Celsius și cu minime negative medii între minus 3 și minus 1 grad. Apoi vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel că în perioada 31 martie – 7 aprilie vor fi maxime termice în medie cuprinse între 12 și 14 grade Celsius și valori nocturne medii cuprinse între 5 și 7 grade Celsius. Până pe 27 martie vor fi precipitații: la început ploi, apoi și lapoviță și ninsoare, moderate cantitativ în data de 26 martie. Din 29 martie până la sfârșitul intervalului temporar vor fi ploi slabe. 

VREMEA în București și în țară va rămâne cu temperaturi scăzute pentru această perioadă în cursul acestei zile.

VREMEA. Ce spun meteorologii despre temperaturile din martie și care sunt efectele asupra culturilor agricole

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sesizare: Miros de gaze într-o școală din Capitală unde sunt amenajate secții de votare
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Anul 2026, istoric pentru infrastructura României: autostrăzi complet finalizate și sute de kilometri pregătiți de inaugurare
Mediafax
Prahova: În unele localități apa nu a ajuns încă. În altele au fost înregistrate avarii
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Deținerea unui smartphone la vârsta de 12 ani a fost asociată cu riscuri pentru sănătatea mintală și cea fizică