VREMEA – VREMEA ÎN BUCUREȘTI: Prognoza METEO până pe 22 aprilie

VREMEA - VREMEA ÎN BUCUREȘTI: Prognoza METEO până pe 22 aprilie
Publicat: 08/04/2013, 17:00
Actualizat: 10/01/2020, 12:45

VREMEA – VREMEA ÎN BUCUREȘTI. În perioada următoare temperaturile vor crește în toată țara, iar temperaturile maxime vor ajunge la 20 de grade Celsius până pe 22 aprilie, potrivit prognozei pe două săptămâni a ANM. În București, vremea va fi în general mai caldă decât în restul țării. Probabilitatea de ploi este ridicată în toată țara în intervalul urmărit.

VREMEA ÎN BANAT. Până pe 12 aprilie temperaturile medii vor crește de la 8 la 20 de grade. După două zile de ușoară scădere, temperaturile vor atinge 16 grade, iar în săptămâna 15 – 21 aprilie vor fi mici variații în jurul valorii de 18 grade. Temperaturile medii nocturne ale regiunii vor creștere de la valori în jur de 3 grade spre 8 grade pe 13 aprilie, apoi vor urma două nopți de scădere până la 5 grade, pentru ca în a doua parte a intervalului de prognoză să staționeze în intervalul 6-7 grade. Ploile slabe pot fi prezente zilnic, dar în intervalele 10 – 11 aprilie și 13 – 14 aprilie vor fi posibile și ploi moderate din punct de vedere cantitativ.

VREMEA ÎNCRIȘANA. Între 8 și 12 aprilie, temperaturile medii diurne vor crește de la 9 la 18 grade, apoi urmează o scădere ușoară spre 15 în 14 aprilie. În săptămâna 15 – 21 aprilie se vor menține în fiecare zi valori termice medii foarte apropiate de 17 grade. În ceea ce privește temperaturile medii nocturne, se estimează până pe 13 aprilie o creștere de la 2 grade spre 8 grade în data de 13 aprilie, urmată de o scădere spre 5grade pe 15 aprilie, iar în a doua parte a intervalului de prognoză se conturează o medie regională nocturnă ce poate avea doar mici variații în jurul valorii de 6 grade. Pe tot parcursul intervalului de prognoză se vor semnala ploi. Acestea vor fi mai însemnate cantitativ în intervalele 9 – 11 aprilie, 12 – 14 aprilie și 15 – 16 aprilie.

VREMEA ÎNTRANSILVANIA. Procesul de încălzire a vremii între 8 și 12 aprilie va însemna trecerea de la 9 grade spre valori termice diurne de 17 grade. În următoarele trei zile va exista o răcire nesemnificativă, cu trecerea printr-un minim de 14 grade în data de 14 aprilie și revenirea la 17 grade pe 16 aprilie, valoare ce va rămâne constantă pe parcursul celei de-a doua săptămâni. Temperaturile medii nocturne vor scădea spre limita înghețului, de la 2 grade pe 8 aprilie, până aproape de 0 grade în data de 9 aprilie, dar între 10 și 14 aprilie acestea vor crește până la 6 grade. Urmează o scădere a temperaturilor minime noctrune spre 2 grade pe 15 și 16 aprilie, iar între 17 și 21 aprilie vor fi micivariații în jurul a 3 grade. În intervalul de prognoză ploile slabe se pot semnala zilnic, iar în intervalele 10 – 11 aprilie, 13 – 15 aprilie, 16 – 18 aprilie și 20 – 21 aprilie pot fi și ploi mai însemnate cantitativ.

VREMEA ÎNMARAMUREȘ. Între 8 și 12 aprilie temperaturile medii diurne vor crește de la 9 la 17 grade, apoi se prefigurează o scădere ușoară spre 14 grade în 14 aprilie și revenirea la 17 grade pe 15 aprilie. Pentru intervalul 16 – 21 aprilie nu se întrevăd modificări semnificative ale temperaturilor medii diurne, ci doar o staționaritate a lor la 16-17 grade. Pentru temperaturile medii nocturne se estimează valori regionale destul de mici între 8 și 11 aprilie, când acestea vor fi de 1-3 grade. Ulterior, evoluția acestora va fi ceva mai favorabilă, în înțelesul că nu vor mai coborî sub 4 grade, care se vor atinge pe 16 și 17 aprilie, iar în celelalte nopți se vor înregistra medii de 5-7 grade.Vor cădea ploi aproape zilnic, cu o probabilitate mai mare de a se totaliza și cantități mai însemnate în intervalele 9 – 15 aprilie, 16 – 18 aprilie și 20 – 21 aprilie.

VREMEA ÎNMOLDOVA. Procesul de încălzire a vremii între 8 și 13 aprilie se va traduce prin creșterea valorilor medii termice diurne de la 8 la 18 grade. Pe 14 și 15 aprilie se va resimți o ușoară răcire la trecerea spre 15 grade, însă în intervalul 16 – 21 aprilie temperaturile medii diurne vorvaria destul de puțin, între 16 și 17 grade. Temperaturile medii nocturne vor coborî ușor sub limita înghețului în data de 9 aprilie, pornind de la 2 grade pe 8 aprilie, dar începând cu 10 aprilie acestea vor crește semnificativ, atingându-se 7 grade pe 14 aprilie. Urmează o ușoară scădere a temperaturilor minime spre 4 grade pe 15 și 16 aprilie, dar între 17 și 22 aprilie vor fi doar mici variații în jurul mediei regionale de 5 grade. Între 9 și 21 aprilie vor fi ploi slabe, izolat pot fi și lapovițe în prima zi, iar cantități în general moderate se pot cumula în intervalele 10-11 aprilie și 13-15 aprilie.

VREMEA ÎNDOBROGEA. Vremea se va încălzi între 8 și 13 aprilie, când valorile medii termice diurne vor crește de la 9 la 16 grade. În intervalul 14-16 aprilie se va resimți o ușoară răcire până spre 14 grade, iar între 17 și 21 aprilie temperaturile medii diurne regionale vor fi cvasiconstante,între 15 și 16 grade. Temperaturile medii nocturne vor coborî de la 5 grade în data de 8 aprilie la 2 grade în 9 aprilie, apoi vor crește semnificativ până la 9 grade pe 14 aprilie. Între 15 și 18 aprilie minimele termice nocturne vor coborî spre 6 grade, iar din 18 până pe 21 aprilie acestea vor avea doar mici variații în jurul mediei regionale de 7 grade. În intervalul de prognoză zilnic pot fi ploi slabe, iar în intervalele 10 – 11 aprilie și 13 – 15 aprillie cantitățile de apă căzute vor fi în general moderate cantitativ.

VREMEA ÎNMUNTENIA. Vremea se va încălzi semnificativ între 8 și 13 aprilie, când se va produce creșterea valorilor medii termice diurne de la 10 la 20 de grade. Pe 14 și 15 aprilie se va resimți o ușoară răcire prin trecerea la 16 grade, însă în intervalul 16 – 21 aprilie temperaturile medii diurne vor varia destul de puțin în jurul valorii de 18 grade. La începutul intervalului temperaturile medii nocturne vor coborî de la 5 la 2 grade pe 9 aprilie, apoi vor crește până spre 14 aprilie. Pe 15 și 16 aprilie va fi o ușoară răcire, încât valorile termice nocturne vor scădea spre 5 grade, iar în intervalul 17 – 21 aprilie acestea vor avea doar mici variații în jurul mediei de 6 grade. Pe parcursul intervalului de prognoză zilnic vor fi posibile ploi slabe, iar în intervalele 10 – 11 aprilie, 13 – 15 aprillie, 16 – 17 aprilie și 20 – 21 aprilie pot fi ploi mai însemnate cantitativ.

VREMEA ÎNOLTENIA. Procesul de încălzire a vremii între 8 și 13 aprilie va fi important și se va traduce prin creșterea valorilor medii termice diurne de la 8 la 20 de grade. Pe 14 și 15 aprilie se va resimți o ușoară răcire la trecerea spre 17 grade, iar în intervalul 16 – 21 aprilie temperaturile medii diurne vor varia destul de puțin în jurul valorii de 18 grade. La începutul intervalului temperaturile medii nocturne vor coborî de la 5 la 3 grade pe 9 aprilie, iar începând cu 10 aprilie acestea vor crește treptat până la 8 grade pe 14 aprilie. Pe 15 și 16 aprilie va fi o ușoară răcire astfel că valorile termice nocturne vor scădea spre 5 grade, iar în intervalul 17 – 21 aprilie acestea vor avea doar mici variații în jurulmediei regionale de 6 grade. Pe parcursul intervalului de prognoză zilnic vor fi posibile ploi slabe, iar în intervalele 7 – 8 aprilie, 13 – 15 aprillie, 16 – 17 aprilie și 20 – 21 aprilie pot fi ploi moderate cantitativ.

VREMEA ÎNLA MUNTE. În prima săptămână, temperaturile diurne vor crește, în medie, de la 2 la 10 grade. O ușoară răcire se va resimți în zilele de 14 și 15 aprilie, când acestea vor scădea spre 7 grade. Pentru intervalul 16 – 21 aprilie se așteaptă mici variații în jurul mediei termice diurne de 9 grade. Temperaturile medii nocturne se vor menține sub limita înghețului până pe 12 aprilie, ceea ce este normal pentru regiunile înalte în această perioadă a anului. Începând cu 13 aprilie acestea vor fi ușor pozitive, în jurul mediei de 1 grad. Temporar vor cădea ploi la altitudini mai mici de 1.700 m, iar la altitudini mai mari, mai ales la începutul intervalului, se vor semnala și lapovițe sau ninsori. Precipitațiile pot fi mai însemnate cantitativ în intervalele 9 – 11 aprilie, 13 – 15 aprilie și 20 – 21 aprilie.

Informații meteo zilnice găsiți în rubrica VREMEA a ziarului gândul.

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Urangutan văzut în premieră cum a folosit plante medicinale pentru a se trata