Cea de-a opta persoană decedată în urma inundațiilor este fetița de 8 ani care fusese dată dispărută

Cea de-a opta persoană decedată în urma inundațiilor este fetița de 8 ani care fusese dată dispărută
Publicat: 12/09/2013, 16:01
Actualizat: 12/09/2013, 16:01

Cea de-a opta persoană care și-a pierdut viața în urma inundațiilor din județul Galați este fetița de 8 ani care fusese dată dispărută, autoritățile spunând că aceasta a fost smulsă de ape din brațele tatălui ei, în curtea casei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cadavrul fetiței de opt ani, din localitatea Cudalbi, a fost găsit joi după-amiază de către pompieri, la o distanță de aproximativ 500 de metri de casă, în curtea unui localnic.

Primarul comunei, Ștefan Drugan, a spus că în momentul viiturii fetița se afla în casă, împreună cu părinții ei, și au încercat să se salveze din calea apelor, ieșind din locuință. El a spus că tatăl a ieșit din casă cu fetița în brațe, copilul fiind smuls de șuvoaiele de apă din brațele acestuia.

Potrivit primarului, la un moment dat fetița a reușit să se agațe de trunchiul unui copac, însă apoi a fost luată din nou de ape.

Inițial, autoritățile au anunțat că printre persoanele care au murit luate de viituri se află și fetița de opt ani, ulterior anunțându-se că aceasta este dată dispărută.

Opt persoane și-au pierdut viața, iar o alta este dată dispărută în urma inundațiilor produse în noaptea de miercuri spre joi în județul Galați.

Printre persoanele care au murit în urma inundațiilor se numără doi bărbați și o femeie din localitatea Cuca, un bărbat și o femeie din localitatea Costache Negri, o femeie din Cudalbi și un bărbat din comuna Pechea. De asemenea, bilanțul precedent indica faptul că o fetiță de 8 ani din comuna Cudalbi, despre care inițial reprezentanții Prefecturii și ai ISU informaseră că ar fi decedată, este dată dispărută.

Conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, inundațiile produse în urma ploilor torențiale, care au atins 110 l/mp, formându-se viituri pe versanți, au provocat pagube importante în 17 localități din județ, fiind evacuate 519 persoane.

Inundațiile au afectat 700 de locuințe, în unele apa atingând un metru înălțime, precum și peste 500 de curți și grădini.

Potrivit raportărilor Prefecturii Galați, cele mai grave pagube s-au înregistrat în comuna Cudalbi, unde 500 de case și tot atâtea curți și grădini au fost inundate, iar 200 de persoane au fost evacuate din casele afectate de viituri.

În localitatea Cuca, opt case au fost inundate, una fiind complet distrusă, 87 de persoane au fost evacuate, 14 persoane fiind salvate după ce au fost surprinse de inundații. Tot în această localitate, două poduri au fost distruse și mai multe porțiuni de drum au fost afectate. Aproximativ 100 de case au fost inundate și în localitatea Costache Negri, aceleași pagube înregistrându-se și la Măcișeni. Ploile au mai produs pagube și la Tecuci, Corni, Foltești, Măstăcani, Rediu, Pechea și Grivița.

Circulația rutieră este blocată pe DN26, între localitățile Vlădești și Oancea și pe DN 25, între localitățile Vameș și Tudor Vladimirescu, după ce carosabilul a fost inundat, apa măsurând în unele locuri peste un metru.

De asemenea, este blocat și traficul feroviar pe ruta Galați-Bârlad, între stațiile Târgu Bujor și Flotești, din cauza aluviunilor care au acoperit terasamentul pe o porțiune de aproximativ un kilometru.

Totodată, patru localități din județ sunt nealimentate cu energie electrică.

Premierul Victor Ponta a convocat, joi, la Palatul Victoria, comandamentul pentru situații de urgență, după inundațiile din Galați, în timp ce miniștrii Gabriel Oprea și Dan Nica au mers în zonele inundate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagine controversată, în costum de baie, în Vinerea Mare! Rebela tenisului românesc...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare:...
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Răspuns final pentru Simona Halep. Se decide totul pe 5 iulie
Doliu la Hollywood. A murit un actor faimos din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Carmen Tănase, la un pas de a rămâne paralizată. Ce diagnostic crunt i-au pus medicii
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cum a schimbat Charles Darwin înțelegerea evoluției pe Pământ