Prima pagină » Știri politice » Cazanciuc, despre prima întâlnire pe acord:Toți am fost de acord că documentul trebuie să funcționeze

Cazanciuc, despre prima întâlnire pe acord:Toți am fost de acord că documentul trebuie să funcționeze

Cazanciuc, despre prima întâlnire pe acord:Toți am fost de acord că documentul trebuie să funcționeze
Ministrul Robert Cazanciuc a declarat că, la întâlnirea cu reprezentanți ai Președinției, premisa de la care s-a pornit a fost că acordul președinte-premier "trebuie să funcționeze", că "cei din jurul mesei au venit și au plecat optimiști", iar în câteva zile va fi o nouă discuție la nivel tehnic.

Ministrul Robert Cazanciuc a declarat că, la întâlnirea cu reprezentanți ai Președinției, premisa de la care s-a pornit a fost că acordul președinte-premier „trebuie să funcționeze”, că „cei din jurul mesei au venit și au plecat optimiști”, iar în câteva zile va fi o nouă discuție la nivel tehnic.

„Nu aș putea vorbi despre negocieri, ci despre un dialog. Acest document, acordul dintre președinte și premier, are în curprinsul lui un articol referitor la un mecanism de soluționare a disputelor. Președintele, apelând la acest mecanism, a avut loc astăzi această întâlnire între reprezentanții premierului și ai președintelui. Din punctul meu de vedere, a fost un model de dialog între reprezentanții unor instituții. Toți cei prezenți am plecat de la ideea că acest acord trebuie să funcționeze, că trebuie să găsim soluții în așa fel încât buna funcționare a instituțiilor statului să fie asigurată și prin acest mecanism stabilit în acord. Un exemplu, cred, de întâlnire, de dialog, în care fiecare parte și-a expus propiile evaluări cu privire la modul în care a funcționat până acum acordul, dar, în esență, a fost o întâlnire în care am convenit că trebuie să mergem mai departe cu acest acord și trebuie să găsim soluții în acest sens”, a spus ministrul Justiției, miercuri seară, la Digi 24.

El a adăugat că fiecare dintre părți a făcut propria evaluare, că urmează să fie analizată evaluarea făcută de partenerii de dialog și în câteva zile să aibă loc o nouă întâlnire la nivel tehnic.

Robert Cazanciuc a subliniat că premisa de la care au plecat „toți cei din jurul mesei” a fost că „acest acord trebuie să funcționeze” și trebuie găsite căile de comunicare pentru a face acest acord să funcționeze.

Întrebat dacă, în opinia sa, acordul mai poate funcționa după toate declarațiile din ultimele zile, Cazanciuc a răspuns că „declarațiile din ultimele zile se înscriu într-un spațiu românesc, nu sunt de o mai mare sau mai mică amploare decât alte declarații făcute în ultimii ani” și de aceea crede că este nevoie de un dialog.

„Justiția este o temă de dezbatere publică și politică de foarte mulți ani în România. Dacă rămânem în acest registru al unor declarații care, poate, uneori, nu sunt potrivite, mai ales în ceea ce privește Justiția și ne uităm cu realism la ele, cred că putem să mergem cu siguranță mai departe, nu are rost să rămânem cantonați în jurul unor subiecte de regulă mici chiar și pentru Justiție (…) (Declarațiile – n.r.) nu trebuie scoase dintr-un context politic și dintr-o dispută politică care, din păcate, de multe ori are în centru Justiția; pe meritate, pe nemeritate, dar, din păcate, e un subiect care prinde în spațiul politic românesc și atunci el este folosit nejustificat în această bătălie politică. (…) În ultimele luni, în acest an sunt marcate în cadrul MCV progrese importante și atunci este păcat să ne cantonăm în lucruri mai puțin importante chiar și pentru Justiție, chiar dacă o declarație politică a unui lider politic important poate suna răsunător, apăsător, grav, la adresa Justiției. Dar, în economia sistemului, cred că discutăm de lucruri mult mai importante de făcut în această perioadă decât să ne cantonăm pe diverse proceduri care poate uneori nu sunt corect înțelese”, a mai spus Cazanciuc.

El a menționat că este important faptul că participanții la această primă întâlnire au fost de acord că documentul trebuie să funcționeze.

„Cred că, pentru o primă întâlnire, faptul că toți am fost de acord că acest document trebuie să funcționeze este foarte important. În următoarea întâlnire sper să facem un pas și să stabilim poate câteva lucruri mai concrete. (…) Toți cei din jurul mesei astăzi am venit optimiști și am plecat optimiști și cred că la următoarea întâlnire putem să stabilim lucruri concrete și evident le putem și comunica după ce convenim un mecanism comun”, a mai spus Cazanciuc.

Discuțiile dintre reprezentanții celor două instituții pe tema acordului de colaborare instituțională dintre președinte și premier au avut loc, miercuri, la o vilă de protocol din Capitală, au declarat anterior surse politice, pentru MEDIAFAX. Din partea președintelui Traian Băsescu, la întâlnire au participat consilierii prezidențiali Cristian Diaconescu și Iulian Chifu, iar din partea premierului Victor Ponta, ministrul de Externe Titus Corlățean și ministrul Justiției Robert Cazanciuc.

Traian Băsescu a declarat, marți, că așteptările sale în privința întâlnirii de miercuri se referă la o analiză cinstită a acelor puncte nerespectate din acordul de coabitare. „Aștept o analiză cinstită a acestui acord de cooperare interinstituțională, care să se finalizeze cu un document agreat de ambele părți, care să constate nerespectările din acord. Pe urmă îl voi vedea eu și premierul și ni-l vom însuși sau nu. Dar, dacă nu va fi o analiză cinstită, foarte greu să mergem înainte. Foarte greu”, a spus Traian Băsescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Germania blochează extrădarea unui român condamnat pentru jaf. Judecătorii invocă situația din închisorile din România
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ea este Victoria, fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, care a murit la 22 de ani
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Inteligența artificială, folosită în premieră la o operație pe creier. Tumora a fost îndepărtată cu succes
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce mâncarea rumenită sau arsă nu este sănătoasă?