Prima pagină » Știri » Guvern: Președinția nu susține promovarea emisiei TVR în Moldova cerând reexaminarea legii SRR-SRTV

Guvern: Președinția nu susține promovarea emisiei TVR în Moldova cerând reexaminarea legii SRR-SRTV

Guvern: Președinția nu susține promovarea emisiei TVR în Moldova cerând reexaminarea legii SRR-SRTV
Cerința președintelui Traian Băsescu pentru ca Parlamentul să reexamineze modificarea legii privind organizarea SRR și SRTV nu face decât să tergiverseze adoptarea unor prevederi legislative menite să faciliteze emisia postului român de televiziune în Republica Moldova, consideră Guvernul.

Cerința președintelui Traian Băsescu pentru ca Parlamentul să reexamineze modificarea legii privind organizarea SRR și SRTV nu face decât să tergiverseze adoptarea unor prevederi legislative menite să faciliteze emisia postului român de televiziune în Republica Moldova, consideră Guvernul.

Președintele Traian Băsescu a cerut, luni, reexaminarea legii care permite SRR și SRTV să se constituie în persoane juridice, în țară sau străinătate, pentru difuzarea de programe, șeful statului menționând că reglementarea „este vagă, fără să ofere condiții de eligibilitate și oportunitate”.

În replică, Guvernul a transmis un comunicat în care arată că se constată că, prin blocajul creat, Președinția nu susține promovarea emisiei TVR în Republica Moldova.

„Criteriile din proiectul de lege privind organizarea SRR și SRTV asupra cărora Administrația Prezidențială cere clarificări au fost introduse cu scopul de a putea finanța emisia TVR Chișinău. Cerința președintelui României ca Parlamentul să reexamineze modificarea legii nu face decât să tergiverseze adoptarea unor prevederi legislative menite să faciliteze emisia postului român de televiziune în Republica Moldova. Guvernul României consideră că Administrația Prezidențială trebuie să trateze cu maximă atenție angajamentele României față de Republica Moldova și să lucreze, împreună cu celelalte instituții ale statului, la consolidarea relației dintre cele două țări. Susținerea emisiei TVR în Republica Moldova este un obiectiv pe care îl susținem în continuare și care ar trebui pus în aplicare în cel mai scurt timp”, transmite Executivul

În cererea de reexaminare, șeful statului precizează că în forma sa inițială, Legea 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune prevedea, în Art. 42, că „finanțarea necesară producerii și difuzării emisiunilor radiofonice și de televiziune adresate străinătății, precum și dezvoltării acestei activități se asigură din fondurile alocate de la bugetul de stat” și că ‘sumele necesare se evidențiază separat în bugetul fiecărei societăți, pe baza programelor stabilite potrivit legii”.

În forma trimisă la promulgare, în conformitate cu Art. 43 alin. 11 „Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune pot înființa, cu avizul consultativ al comisiilor parlamentare pentru cultură ale Senatului și Camerei Deputaților, persoane juridice de drept privat și pot dobândi calitatea de asociat în cadrul unor asemenea entități sau, după caz, pot achiziționa acțiuni / părți sociale ale unei societăți comerciale existente, în condițiile legii”.

Așadar, precizează Băsescu, pentru dezvoltarea ori extinderea activităților specifice, în țară și în străinătate, se creează trei modalități legale la care pot recurge Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune: (1) înființarea unei persoane juridice de drept privat, (2) dobândirea calității de asociat în cadrul unei persoane juridice de drept privat sau (3) achiziționarea de acțiuni/părți sociale în cadrul unor societăți comerciale existente.

„În privința modalităților (2) și (3), prevăzute de lege, opinăm că această reglementare este vagă, fără să ofere condiții de eligibilitate și oportunitate. Totodată, considerăm că Legea trebuie să prevadă criterii clare de asociere, respectiv de achiziționare de părți sociale/acțiuni, în vederea construirii unui cadru legal predictibil, cu atât mai mult, cu cât finanțarea acestor operațiuni se face din fonduri alocate de la bugetul de stat. Având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii trimise spre promulgare, ținând cont de motivele invocate”, precizează șeful statului.

Potrivit proiectului de lege, Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) și Societatea Română de Televiziune (SRTV) se vor putea constitui în persoane juridice, în țară sau străinătate, pentru a putea difuza programe pe teritoriul statelor a căror legislație impune acest lucru.

„Prin proiectul de lege adoptat de Guvern, SRR și SRTV se vor putea constitui persoane juridice, cu sau fără scop lucrativ, în țară sau străinătate, pentru desfășurarea de activității specifice. Această reglementare va permite difuzarea de programe ale celor două societăți și pe teritoriile statelor care impun drept condiție procedurală înființarea unor persoane juridice pentru o astfel de difuzare”, anunța, recent, Biroul de presă al Palatului Victoria.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Horoscop joi, 2 iulie. Leii primesc o propunere atractivă, iar Scorpionii au o zi productivă
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Unde pleci în vacanță dacă vrei să scapi de caniculă?