Prima pagină » Știri » Senatorul PSD Victor Mocanu, trimis în judecată pentru maternitatea-fantomă de la Buzău

Senatorul PSD Victor Mocanu, trimis în judecată pentru maternitatea-fantomă de la Buzău

Senatorul PSD Victor Mocanu, fost președinte al Consiliului Județean Buzău, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, el fiind acuzat de 17 fapte de abuz în serviciu contra intereslor publice.

Senatorul PSD Victor Mocanu, fost președinte al Consiliului Județean Buzău, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, el fiind acuzat de 17 fapte de abuz în serviciu contra intereslor publice. Alături de el au mai fost trimiși în judecată patronul firmei Medical Finance Projects din București, Daniel Mihai Bădic, fostul director executiv al Direcției pentru Administrarea Patrimoniului și Investiții din CJ Buzău, precum și Eugenia Husea, reprezentanta firmei din București.

Mocanu este acuzat că în 2012 a încheiat în numele CJ Buzău 8 contracte cu firma Medical Finance Projects, pentru furnizarea de echipamente medicale pentru noua Maternitate a Spitalului Județean Buzău, care a fost inaugurată cu mare fast în plină campanie electorală, pe 1 iunie 2012. Maternitatea nu funcționa însă nici la jumătate de an de la inaugurare, pentru că aparatele fie nu fuseseră livrate, fie erau inoperabile, pentru că maternitatea nu le putea întreține sau folosi. De asemenea, prețurile aparatelor fuseseră mult umflate.

Gândul a scris despre „maternitatea-fantomă” de la Buzău, care a costat 15 milioane de euro, și despre înțelegerea lui Victor Mocanu cu patronul firmei bucureștene, în octombrie 2012.

Procurorii DNA arată acum că, în perioada 6 aprilie-14 mai 2012, Victor Mocanu s-a înțeles cu Daniel Mihai Bădic, patronul firmei bucureștene și a semnat cele 8 contracte de furnizare de echipamente medicale, dintre care 7 de achiziție directă și unul de închiriere, „prin încălcarea atribuțiilor de serviciu avute în calitate de președinte al Consiliului Județean Buzău”.

Mocanu „a aprobat efectuarea plăților în condițiile în care echipamentele medicale obiect al contractelor de achiziție directă, pe lângă faptul că fuseseră supraevaluate, nici nu fuseseră livrate, iar contractul de închiriere era lipsit de utilitate, cheltuielile angajate fiind în mod vădit ineficiente din punct de vedere economic”, arată procurorii DNA.

Directorul de achiziții Constantin Lungu a întocmit acte false, pentru a sprijini aceste achiziții, iar Eugenia Husea, reprezentanta firmei Medical Finance Projects, a luat parte la simularea unor proceduri pretinse de achiziții publice, obținând oferte de prețuri supraevaluate pe care le-a înaintat CJ Buzău.

CJ Buzău a plătit către firma bucureșteană 503.563 de euro, fără TVA, în baza acestor contracte păguboase și supraevaluate. La acest prejudiciu se mai adaugă încă aproximativ 125.000 de euro, care reprezintă valoarea plăților efectuate în baza contractelor de cumpărare directă, fără ca bunurile să fie livrate.

Pentru a acoperi prejudiciul, procurorii au pus sechestru pe mai multe bunuri imobile ale inculpaților.

Dosarul a fost trimis pentru judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Victor Mocanu, senator PSD și fost președinte al CJ Buzău. Foto: Ciprian Sterian // Mediafax

Ancheta Gândul: reflectorul de 800 de milioane de lei vechi și masa de ginecologie marca Mocanu

În octombrie 2012, gândul a arătat că achizițiile făcute de CJ Buzău pentru noua Maternitate și semnate de actualul senator PSD Victor Mocanu erau supraevaluate și contractele împărțite în așa fel încât să fenteze procedura de licitație publică, înscriindu-se sub plafonul financiar și justificând astfel achizițiile directe. Astfel, în acte, o masă de ginecologie costa la fel cu un reflector sau cu un lavoar: fix 80.000 de lei.

Mai mult, Mocanu a lăsat moștenire un contract de închiriere de 50.000 de euro pe lună, pentru echipamente medicale care stăteau nefolosite.

Atunci, Victor Mocanu a explicat pentru gândul că achizițiile au fost justificate, dar că noua conducere liberală a CJ Buzău nu mai dorește să continue investiția la Maternitate. El a justificat prețurile de aproximativ 130.000 de euro pentru o masă de ginecologie sau pentru un reflector prin faptul că sunt foarte moderne și „în România nu știu dacă sunt trei-patru mese din astea de operație de ginecologie”.

Contactat de gândul, patronul firmei Medical Finance Projects, Dan Mihai Bădic, a negat că a avut o înțelegere cu Victor Mocanu, însă a recunoscut că ar fi fost nevoie de o licitație publică pentru astfel de achiziții.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Psihologii sunt de acord că persoanele cărora nu le place să vorbească dimineața au aceste caracteristici
Digi24
România a pierdut procesul cu compania farmaceutică Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro
Cancan.ro
Meteorologii, în alertă: Un val uriaș de praf african a intrat în Europa. Când ajunge în România ⬇️
Prosport.ro
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Adevarul
„Al treilea front”. China reînvie capacitățile militare ale lui Mao
Mediafax
Consumul de gaze din această iarnă a fost cu 4% mai mare decât media ultimilor trei ani. Cât a rămas în depozite la finalul sezonului de extracție – Datele oficiale ale Transgaz
Click
Cum prepară Anna Lesko rulada de post cu ciuperci, legume și verdeață. Secretul vedetei pentru un preparat de excepție
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
Zodia feminină care va primi inelul de logodnă în aprilie 2026, potrivit celebrei Cristina Demetrescu
Ce se întâmplă doctore
Imagini uitate cu Ramona Olaru în tinerețe, când nu era celebră! Nimeni nu a mai recunoscut-o în aceste fotografii
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru
Descopera.ro
Chiar și bărbații au un „punct G” despre care puțini știu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Un implant mai mic decât un bob de sare îți poate citi creierul în timp real