Prima pagină » Știri externe » Mohamed Morsi va fi judecat și pentru evadarea din închisoare în 2011

Mohamed Morsi va fi judecat și pentru evadarea din închisoare în 2011

Mohamed Morsi va fi judecat și pentru evadarea din închisoare în 2011
Președintele islamist egiptean Mohamed Morsi, destituit în iulie de armată și judecat pentru moartea unor manifestanți, va compărea în justiție și pentru evadare din închisoare în timpul revoltei care l-a înlăturat de la putere pe Hosni Mubarak, în 2011, a anunțat sâmbătă Parchetul, citat de AFP.

Președintele islamist egiptean Mohamed Morsi, destituit în iulie de armată și judecat pentru moartea unor manifestanți, va compărea în justiție și pentru evadare din închisoare în timpul revoltei care l-a înlăturat de la putere pe Hosni Mubarak, în 2011, a anunțat sâmbătă Parchetul, citat de AFP.

El va fi judecat în acest caz împreună cu alte 132 de persoane, între care 70 de membri ai mișcării islamiste palestiniene Hamas și ai celei șiite libaneze Hezbollah, al căror proces va avea loc în contumacie.

Parchetul afirmă că militanții din rândul Fraților Musulmani, mișcare din care provine Morsi, ai Hamas, ai Hezbollah și susținători ai jihadului au atacat închisori și posturi de poliție în primele zile ale revoltei, provocând moartea mai multor polițiști și ajutând mii de deținuți să evadeze.

Liderii Fraților Musulmani care au evadat împreună cu el la începutul lui 2011 din închisoarea Wadi Natrun (la nord-vest de Cairo) figurează, de asemenea, pe lista persoanelor inculpate.

Deținut de la destituirea sa, la 3 iulie, Morsi este judecat în prezent pentru complicitate la uciderea manifestanților atunci când se afla la putere.

Agenția de presă Mena a anunțat în această săptămână că îl va judeca pe Morsi și pentru „spionaj” în vederea comiterii unor „acțiuni teroriste” implicând Hamas și grupări jihadiste.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
SURSE Președintele Nicușor Dan este pregătit pentru orice compromis politic. Linia roșie rămâne un guvern cu AUR
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
Atentat cu bombă în Monaco, acolo unde își face veacul Mihaela Rădulescu. Reacția vedetei după explozia care s-a soldat cu trei victime
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Ce ar putea fi arcul și săgeata strălucitoare depistate de astronomi?