Prima pagină » Economic » Poșta a avut profit operațional la finalul lui 2013, după ce a dat afară peste 5.400 salariați

Poșta a avut profit operațional la finalul lui 2013, după ce a dat afară peste 5.400 salariați

Poșta a avut profit operațional la finalul lui 2013, după ce a dat afară peste 5.400 salariați
Poșta Română a obținut în ultimul trimestru al anului 2013 un profit operațional de 15,1 milioane de lei, după ce și-a reorganizat și eficientizat activitatea.

Poșta Română a obținut în ultimul trimestru al anului 2013 un profit operațional de 15,1 milioane de lei, după ce și-a reorganizat și eficientizat activitatea, inclusiv prin reducerea personalului cu 5.436 angajați, la 27.451, scrie Mediafax.

„Poșta Română anunță îmbunătățirea situației economico-financiare, înregistrând profit în fiecare lună a ultimului trimestru al anului 2013. Astfel, profitul operațional al trimestrului patru al anului trecut este estimat la 15,1 milioane de lei, efect al implementării măsurilor de reorganizare, eficientizare și restructurare. Proiectele de creștere a veniturilor și de păstrare a cotei de piață, în principal pe sectorul trimiterilor poștale, au înregistrat primele efecte în privința situației financiare a companiei”, se arată într-un comunicat al Poștei.

Datele companiei arată că în 2013 Poșta și-a păstrat cota de piață, în condițiile liberalizării complete a pieței serviciilor poștale în România la începutul anului trecut.

„Rezultatele financiare aferente întregului an vor fi consolidate după evaluarea și compensarea de către Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a costului net, rezultat din obligația Poștei Române privind prestarea serviciului poștal universal. La nivel european cota de compensare estimată variază între 2,2% și 6,5% din cifra de afaceri anuală a operatorilor poștali desemnați ca furnizori de serviciu poștal universal”, se menționează în comunicat.

Cifrele pozitive din ultimul trimestru al anului 2013 au fost efectul aplicării unei serii de măsuri luate de noul management pentru eficientizarea și dezvoltarea activității, cât și pentru optimizarea cheltuielilor, prin restabilirea echilibrului între volumul de prestații poștale și numărul de angajați, conform sursei citate.

La 1 ianuarie 2013, Poșta Română avea 32.887 de angajați. În perioada 18-23 august 2013, 3.650 de angajați ai companiei au fost disponibilizați, dintre aceștia 66% optând individual pentru acest proces. La data de 31 decembrie 2013, numărul de angajați ai Poștei Române este de 27.451, cu 5.436 mai puțini decât la începutul anului.

Potrivit comunicatului, Poșta Română a achitat anul trecut taxe și impozite (TVA, CAS, etc) de peste 240 milioane de lei.

La finele anului trecut, compania avea datorii restante către bugetul de stat, eșalonate pe o perioadă de 5 ani, până la data de 15 iunie 2018.

„Aceste datorii sunt determinate de amenda primită de la Consiliul Concurenței în anul 2007, în cuantum de 103 milioane lei și datorii fiscale identificate de ANAF, în mai 2013, în cuantum de 107 miliioane de lei, aferente perioadei 2003-2012. Conform graficului de eșalonare, Poșta achită lunar suma de 3,6 milioane lei”, se mai spune în comunicat.

Cu afaceri de 1,26 miliarde de lei în 2012, Poșta este cel mai mare operator local de profil și are o rețea teritorială de 5.687 de unități.

Acționarii CNPR sunt MSI – 75% și Fondul Proprietatea – 25%.

Compania avea la sfârșitul anului 2012 datorii totale de 568,2 milioane de lei, în creștere cu 2,9% față de 2011, potrivit datelor din bilanțul Poștei.

În perioada 2008-2012, compania a consemnat piederi în fiecare an, care, cumulate, au atins 530 milioane de lei, cu toate că a bugetat profit în fiecare an.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A confirmat! AUR îl ia în calcul pe CĂLIN GEORGESCU pentru funcția de PREMIER
Digi24
Mesajul surprinzător al lui Friedrich Merz: „Nu le-aş recomanda copiilor mei să meargă în SUA, la studii sau la muncă”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Pactul Bolojan-Orban: Planul secret pentru reîntregirea PNL și eliminarea influenței PSD
Mediafax
Favorita la câștigarea Eurovisionului ar putea influența retragerea Israelului din concurs
Click
Horoscop săptămâna 15-21 mai. Patru zodii trag lozul norocos și fac schimbări importante în viața lor
Digi24
Traian Băsescu spune cine este „liberalul 100%” pe care l-ar vedea în funcția de premier. „Nu-l pune nimeni sub semnul întrebării”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Oana Zăvoranu în anul 2000, înainte de operațiile estetice. Acum e total schimbată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
De ce doi șoferi cu aceeași mașină plătesc RCA diferit? Cât costă asigurarea auto în 2026 și care sunt tarifele de referință
Descopera.ro
Trucul simplu pentru plantele de apartament atunci când plecăm de acasă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Știința statului jos: ce funcții ale scaunului chiar contează pentru spate și concentrare (P)