Prima pagină » Știri » VREMEA. InfoTrafic: Traficul, reluat integral pe sensul de circulație Constanța – București de pe A2. UPDATE

VREMEA. InfoTrafic: Traficul, reluat integral pe sensul de circulație Constanța – București de pe A2. UPDATE

VREMEA. InfoTrafic: Traficul, reluat integral pe sensul de circulație Constanța - București de pe A2. UPDATE
VREMEA. InfoTrafic: Circulație întreruptă pe tronsoane din A2 și 10 drumuri naționale

VREMEA UPDATE. Traficul rutier a fost reluat în totalitate, dar în condiții de iarnă, pe sensul de circulație Constanța – București al tronsonului autostrăzii A2 dintre Fetești și Lehliu, tronsonul Lehliu-Fetești, pe celălalt sens de mers, fiind în continuare închis, informează Centrul Infotrafic.

Centrul InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) informează că, începând cu ora 10.00, traficul rutier a fost reluat în condiții de iarnă, pe sensul de circulație Constanța – București al tronsonului autostrăzii A2 determinat de localitățile Fetești și Lehliu (respectiv, de kilometrii 143 și 65).

„Începând cu ora 10.00, calea unidirecțională Constanța – București a autostrăzii A2, a fost redeschisă în totalitate circulației publice. Rămâne, în continuare, închis circulației publice, din cauza cantității mari de zăpadă, tronsonul Lehliu – Fetești, numai pentru sensul de deplasare București – Constanța. Întrucât pe sectorul de autostradă care a fost redeschis circulației publice începând cu ora 10.00, carosabilul este acoperit cu un strat de zăpadă amestecat cu material antiderapant, poliția rutieră competentă teritorial a instituit o limitare temporară a vitezei maxime de deplsare, pentru toate categoriile de autovehicule, la valoarea de 50 km/h”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Infotrafic recomandă conducătorilor auto care intenționează să meargă pe segmentul de drum Fetești – Lehliu să manifeste atenție sporită în trafic, să respecte cu strictețe limita temporară de viteză instituită pe respectivul tronson de autostradă (50 km/h) și să respecte obligația legală de a utiliza luminile de întâlnire, având în vedere condițiile materiale de circulație existente.

„De asemenea, este neapărat necesar să se recurgă la adaptarea permanentă a vitezei de deplasare la condițiile concrete de drum și trafic și să nu se efectueze manevre de depășire, de schimbare bruscă a benzii de circulație ori de bruscare a comenzilor autovehiculului condus”, atenționează Centrul InfoTrafic.

Polițiștii de la Rutieră precizează că frâna de motor este cea mai bună soluție de reducere progresivă a vitezei de deplasare, în această perioadă.

VREMEA – ȘTIREA INIȚIALĂ. Traficul rutier este întrerupt sâmbătă dimineață, din cauza zăpezii, pe tronsoane din A2 și 10 de drumuri naționale din județele Constanța, Tulcea, Galați și Călărași, informează Centrul InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR)

Potrivit datelor centralizate la 9.30, circulația rutieră este întreruptă temporar pe tronsonul Lehliu – Fetești al autostrăzii A2 (București – Constanța).

De asemenea, nu se circulă pe DN22A Nalbant – Nicolae Bălcescu – Ciucurova (județul Tulcea), DN22D Măcin – Caugagia (județul Tulcea), DN22E Garvăn – I.C. Brătianu (județul Tulcea), DN22F Horia – Nalbant (județul Tulcea), DN24D Vârlezi și Tulucești (județul Galați).

Traficul rutier este întrerupt și pe DN3 Călărași – Murfatlar (județul Constanța), DN39B pe raza localității Olimp (județul Constanța), DN39C pe raza localității Neptun (județul Constanța), DN39D pe raza localității Jupiter (județul Constanța) și DN3C Constanța – Ovidiu.

Infotrafic mai precizează că pe alte opt drumuri naționale sunt instituite restricții privind masa totală maximă autorizată a autovehiculelor rutiere. Astfel, pe DN10 Cislău (județul Buzău) – Brașov, DN23 Olăneasca (Brăila) – Brăila, DN2C Costești – Padina (județul Buzău) și DN3 B Călărași – Fetești (județul Ialomița) nu au voie să circule autovehiculele de peste 7,5 tone, iar pe DN22A Saraiu – Hârșova (județul Constanța) și DN24D Bălăbănești – Vârlezi (Galați), cele peste 3,5 tone.

În plus, pe DN22, pe tronsonu l Râmnicu Sărat (județul Buzău) – limita cu județul Brăila, este restricționată circulația autovehiculele cu masa de peste 3,5 tone, iar în județul Tulcea, pe sectoarele Jijila – Garvăn și Văcăreni – Isaccea ale DN 22, se circulă alternativ, pe un singur sens de deplasare, cu restricție pentru autovehiculele de peste 7,5 tone. În continuare, de la Isaccea la Tulcea , Babadag și Ovidiu (județul Constanța) se circulă pe ambele sensuri de deplasare, cu restricție pentru autovehiculele de peste 3,5 tone.

Pe DN7C, între kilometrii 57 și 104 (în zona localității argeșene Arefu), nu voie să circule autovahiculele de peste 7,5 tone. Polițiștii de la Rutieră le reamintesc șoferilor participanților că, până la sfârșitul lunii iunie, sectorul de drum al DN7Ccuprins între kilometru 104 (Piscu Negru) și 130+800 (Bâlea Cascadă) este închis, ca în fiecare iarnă.

Infotrafic mai informează că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile din Serbia, autoritățile din această țară au oprit temporar circulația rutieră pentru autovehiculele de marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, care vin dinspre punctele de trecere a frontierei cu România, din localitățile Jimbolia și Stamora Moravița ale județului Timiș și din localitatea Naidăș a județului Caraș-Severin. În schimb, este permisă circulația acestora dinspre punctul de trecere a frontierei Porțile de Fier I al județului Mehedinți.

În consecință, nici autoritățile române nu permit ieșirea din țară a autovehiculelor de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, acestea fiind oprite în parcările de pe drumurile naționale care converg spre punctele de trecere a frontierei, anterior menționate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„2,5 milioane de euro în doar jumătate de zi”. Bogdan Ivan îl pune la zid pe Bolojan
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
„Nu uitați că președintele e matematician!” Eugen Tomac explică de ce Nicușor Dan întârzie să desemneze premierul
Click
Coșmar pentru pasagerii unui zbor Ryanair. Oamenii au leșinat și au vomitat după ce au stat blocați în avion
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce obiecte din casă îi pot face rău pisicii? Iată ce spun specialiștii!