Prima pagină » Magazin » Grimus cântă în deschiderea concertului Deep Purple de la București

Grimus cântă în deschiderea concertului Deep Purple de la București

Grimus cântă în deschiderea concertului Deep Purple de la București
Trupa românească Grimus va cânta în deschiderea concertului pe care Deep Purple îl va susține, pe 20 februarie, la Sala Polivalentă din București, informează organizatorul evenimentului, Emagic.

Trupa românească Grimus va cânta în deschiderea concertului pe care Deep Purple îl va susține, pe 20 februarie, la Sala Polivalentă din București, informează organizatorul evenimentului, Emagic.

Concertul formației Deep Purple este inclus în turneul de promovare a albumului „Now What?”.

Află mai multe știri despre evenimentele viitoare pe pagina de Facebook „Unde mergem”.

După show-ul susținut în urmă cu doar câteva săptămâni în India, la festivalul Saarang, alături de cei de la The Architects, formația Grimus bifează o nouă performanță, fiind aleasă pentru a cânta în deschiderea concertului trupei Deep Purple care va avea loc la București, în mai puțin de o lună.

Alegerea a fost făcută de reprezentanții trupei britanice, plăcut impresionanți de reușitele formației românești, unul dintre puținele nume autohtone care au reușit să se facă auzite și dincolo de granițele țării.

„Este o surpriză și o onoare deopotrivă să fim aleși să cântăm pe aceeași scenă cu o adevărată legendă. Chiar dacă stilul nostru este ușor diferit, nu putem decât să ne bucurăm la gândul că muzica noastră este atât de apreciată. Credem că energia din show-urile live este un limbaj universal până la urmă, iar faptul că o trupă ca Deep Purple ne-a ales să cântăm pe aceeași scenă este o dovadă în plus a acestui lucru. Venim la București cu inima deschisă, pentru a cunoaște un public nou și niște artiști pe care îi admirăm”, a declarat Vali Rauca, chitaristul trupei Grimus.

Grimus este trupa românească cu cele mai multe prezențe în festivaluri internaționale din ultimii doi ani. Astfel, după ce în vara lui 2012 au bifat apariții la Sziget Festival (Ungaria), EXIT Festival (Serbia), Rock for People (Cehia) si B’estfest, anul 2013 a debutat pentru clujeni cu o prestație la Eurosonic și a continuat cu Arezzo Wave Festival (Italia) și Waves Vienna Festival (Austria). Prestațiile live impecabile au fost un avantaj, aducându-le celor șase membri șansa de a cânta în deschiderea concertelor unor artiști precum Red Hot Chili Peppers, Hurts, Placebo și Roxette.

Una dintre cele mai apreciate trupe britanice de heavy metal și hard rock, alături de Led Zeppelin și Black Sabbath, Deep Purple este și astăzi un nume reprezentativ pentru cultura genului. Formată în 1968, de Jon Lord, Ritchie Blackmore, Nick Simper, Rod Evans și Ian Paice, reuniți inițial sub numele de Roundabout, și cu un sound de rock progresiv, trupa a trecut prin mai multe schimbări de nume și de componență, reușind să-și contureze identitatea muzicală spre începutul anilor 1970, odată cu lansarea albumului „Deep Purple In Rock”. Au urmat „Fireball” și „Machine Head”, unul dintre cele mai cunoscute albume ale trupei, ajuns pe prima poziție în clasamentul britanic. „Highway Star”, „Space Truckin'”, „Lazy” și „Smoke on the Water” sunt doar câteva dintre piesele care aveau să devină reprezentative pentru cariera trupei.

În ultimii ani, Deep Purple a continuat să lanseze albume și să concerteze în toata lumea, consolidându-și poziția de „legendă” a genurilor hard rock și heavy metal. De altfel, muzica trupei a influențat de-a lungul timpului numeroși alți artiști, precum Metallica, Aerosmith, Van Halen, Alice in Chains, Bon Jovi, Motörhead și chiar „noul val” de heavy metal britanic – Iron Maiden, Judas Priest și Def Leppard. Postul de radio britanic Planet Rock a clasat-o pe poziția a cincea în topul celor mai influente trupe din lume. Cu vânzări record de peste 100 de milioane de albume în întreaga lume, dintre care aproape 18 milioane de copii vândute doar în Statele Unite ale Americii, Deep Purple își continuă povestea muzicală cu un nou material discografic, lansat în primăvara anului trecut: „Now What?!”.

Biletele pentru concertul din 20 februarie se apropie de epuizare. Astfel, pentru evenimentul de la Sala Polivalentă mai sunt disponibile bilete Golden Ring, la prețul de 200 de lei, și Acces General, pentru suma de 115 lei. Acestea pot fi achiziționate fie online, de pe www.myticket.ro și www.iabilet.ro, fie din rețeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Librăria Mihai Eminescu și casa de bilete a Sălii Palatului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
EXCLUSIV. Denise Rifai, așteptată la DNA, după ce a fost pusă SUB ACUZARE
Digi24
Premierului ungar, Peter Magyar, Lovitură pentru Kiev la summitul UE
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani nu mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: apariție răvășitoare a brunetei care a înnebunit mapamondul
Adevarul
România la limita supraviețuirii: Majoritatea românilor abia își duc traiul. Semnalul de alarmă transmis de clasa de mijloc
Mediafax
Licitație ANAF cu semne de întrebare! Cu cât a fost adjudecat, de fapt, UN CEAS DE LUX evaluat pe piață la aproape 68.000 de euro
Click
Horoscop 19-25 iunie. Bucurii neașteptate pentru Berbeci, Taurii trec printr-o perioadă de transformări, noi surse de venit pentru Gemeni, Vărsătorii au o perioadă favorabilă
Digi24
Trump susține că Meloni l-a „implorat” să se fotografieze împreună la summitul G7. „Mi-a fost milă de ea”. Reacția premierului italian
Cancan.ro
O însoțitoare de zbor îl dă de gol pe Traian Băsescu. Ce ar fi făcut în avion
Ce se întâmplă doctore
Diana Munteanu a încins internetul la 47 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
BT Leasing scoate la vânzare vehicule recuperate. Prețurile pornesc de la 1.500 Euro
Descopera.ro
Poporul care nu a avut războaie timp de 1.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Ce se întâmplă dacă îți îmbrățișezi pisica atunci când ești stresat? Nu te va ajuta mereu!