Prima pagină » Economic » Ramona Mănescu: „Indiferent de presiunile și amenințările pe care le-am primit, nu mi-a fost teamă să continui schimbările”

Ramona Mănescu: „Indiferent de presiunile și amenințările pe care le-am primit, nu mi-a fost teamă să continui schimbările”

Ramona Mănescu:
Fostul ministru al Transporturilor Ramona Mănescu (PNL) afirmă că "presiunile sunt o realitate" la Ministerul Transporturilor și că s-a confruntat pe perioada mandatului cu amenințări și încercări de intimidare, fără să ofere însă detalii despre persoanele în cauză.

Ramona Mănescu a declarat că pe durata mandatului ei „s-a aplicat legea”, iar când a constatat încălcarea acesteia au fost destituiți funcționari sau consilii de administrație, „indiferent de presiunile care s-au făcut”.

„După cum ați observat și din ancheta în curs de desfășurare la CFR Marfă, presiunile sunt o realitate la Ministerul Transporturilor și sunt exercitate în principal de acele grupuri care au fost deranjate de acțiunile mele. Sper ca aceste grupuri să nu se folosească de acest prilej pentru a-și recupera pozițiile. (…) Indiferent de presiunile și amenințările pe care le-am primit, și nu au fost puține, indiferent de modul în care s-a încercat intimidarea mea, vă spun că nu mi-a fost teamă să continui schimbările și sper ca acet lucru să se întâmple în continuare cu cel care va veni după mine”, a spus Mănescu.

Ministerul Transporturilor a dispus controale la CFR SA, Tarom, CFR Marfă, CFR Călători și Societatea de Administrare Active Feroviare SAAF, perioada analizată fiind ianuarie 2012 – septembrie 2013.

Ea a susținut miercuri o declarație de presă, de 15 minute, în care a făcut un bilanț al mandatului de șase luni la conducerea Ministerului Transporturilor, la finalul căreia jurnaliștii nu au putut însă adresa întrebări.
Mănescu a trecut în revistă principalele proiecte în care s-a implicat și a cerut ca noul ministru să le finalizeze.

Ea a mulțumit premierului pentru sprijinul acordat în guvern, precum și colegilor din Cabinet, instituțiilor statului și funcționarilor din minister cu care a avut o colaborare foarte bună.
Primele proiecte menționate de Mănescu au fost procesul de privatizare al CFR Marfă, aflat în prezent la stadiul finalizării noului caiet de sarcini, Master Planul de Transport aflat de asemenea într-o fază finală și implementarea Strategiei Dunării și conectarea Portului Constanța cu cel din Rotterdam.

Mănescu a amintit deciziile de schimbare a consiliilor de administrație de la Tarom și CFR și obiectivele cerute noilor manageri privați și a precizat că a cerut crearea unei unități în cadrul ministerului care să supravegheze managementul companiilor din subordinea instituției, aceasta fiind programată să funcționeze de la începutul lunii martie.

Referitor la parteneriatul cu China, proiectele de investiții agreate în acest moment sunt construcția unei linii de mare viteză, inelul feroviar al Capitalei și două terminale în Portul Constanța, a arătat fostul ministru.

Mănescu a afirmat că în perioada mandatului ei absorbția fondurilor europene prin programul derulat de Transporturi s-a dublat de la 16% la 32,2%, la finele anului 2013, când suma atrasă se ridica la 915 milioane euro. Pentru 2014, ținta stabilită este de 1,35 miliarde euro.
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, despre delegația României la Washington: „Prezența noastră clarifică relația bilaterală după dubiile din 2024”
Digi24
Soldații SUA sunt copleșiți de atât de multe date de pe câmpul de luptă, încât e nevoie de inteligența artificială pentru sortare
Cancan.ro
Tovarășul lui Alex Bodi l-a înfruntat pe 'Măcelarul lui Bebino'. Avem imaginile întâlnirii de gradul 0
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”
Mediafax
„Care activitate? Că aia de judecată, sigur nu”. Șefa Inspecției Judiciare răspunde după ce mai mulți magistrați s-au plâns că nu mai au acces la alte dosare decât cele în care lucrează. Cum au, de fapt, acces procurorii la dosare
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Un aliat al lui Putin amenință puterile europene cu represalii dacă vor confisca nave din „flota fantomă” a Rusiei
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Ce se întâmplă doctore
Cum arată și ce face astăzi Ana Paula Arósio? Actrița din „Terra Nostra” e total schimbată. Nimeni nu o mai recunoaște
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Controalele cu radarul pistol scot la iveală mai mult decât depășirea vitezei legale. Ce au găsit polițiștii în trafic
Descopera.ro
Ce vrea să construiască NASA pe Soare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Cercetarea cancerului este inundată de studii false, avertizează o analiză alarmantă