Prima pagină » Știri » Cine este judecătorul Norel, consultantul pe probleme de „integritate” al baronului Adrian Duicu

Cine este judecătorul Norel, consultantul pe probleme de „integritate” al baronului Adrian Duicu

Cine este judecătorul Norel, consultantul pe probleme de
Cine este judecătorul Norel, consultantul pe probleme de anti-integritate al baronului Adrian Duicu

Potrivit procurorilor, Adrian Duicu căuta modalități prin care să scape de dosarul său de la ANI. Procurorii spun că acesta a cerut și opinia juridică a unui actual membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Este vorba de Norel Popescu, președinte al Tribunalului Mehedinți în 2013, când sunt comise faptele lui Duicu.

În motivarea Curții de Apel București, judecătorul Matei George spune următoarele:  „În timp ce dosarul său era pe rolul Curții de Apel Craiova, inculpatul Duicu a cerut o consultație juridică judecătorului Norel Popescu, președinte al Tribunalului Mehedinți la acea dată și actual membru CSM.”

Judecătorul subliniază că Duicu și actualul membru CSM erau în relații foarte apropiate. „De remarcat că în discutiile cu apropiații săi referitoare la acest magistrat, inculpatul  Duicu și Mediansky Ladislau ( avocat suspendat și secretar al Consiliului Județean Mehedinți) folosesc apelativul de Norel, element ce denota familiaritate cu magistratul”, se menționează în motivarea intanței.

Judecătorul Norel Popescu nu a putut fi contactat pentru a-și prezenta punctul de vedere.

Inspecția Judiciară a CSM îl cercetează pe Norel Popescu urmând să decidă dacă faptul că l-a consiliat pe Duicu nu reprezintă o încălcare a legislației. Art 10. alin 2 din Legea nr. 303 /2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor spune că „judecătorii și procurorii nu pot să dea consultații scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanțe sau parchete decât acelea în cadrul cărora își exercită funcția”

Judecătorul Curții de Apel a lasat și el să se înțeleagă că nu este principial și poate nici legal ca un judecător să ofere consultații juridice unui cetățean acuzat de conflict de interese.  „Judecătorul îi dă consultațiile dorite inculpatului Duicu Ioan cu privire la problema dedusă în același timp judecății pe rolul Curții de Apel Craiova și îi dă asigurări că nu există nicio incompatibilitate în ceea ce îl privește pe președintele Consiliului Județean ( consultațiile juridice s-au dovedit a fi de calitate, judecătorul anticipând cu exactitate soluția care a fost și pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul inculpatului).

Nu este de competența materială a Curții de Apel București să analizeze dacă activitatea numitului Norel Popescu în legătură cu inculpatul Duicu de acordare de consultații juridice referitoare la un proces pe rol – după cum rezultă indicii din speță –  este abatere disciplinară sau are vreo conotație infracțională în sensul exercitării fără drept a unei profesii sau activități ( profesia de avocat), aceste elemente putând face obiectul de interes al altor instituții, precum Inspecția Judiciară din cadrul CSM sau PICCJ.”

Duicu a spus în apărarea sa că i-a cerut părerea judecătorului pentru că era profesionist. „Cu Norel Popescu, președintele Tribunalului Mehedinți și în prezent membru CSM i-am cerut părerea fiind un profesionist în contencios pentru a mă lămuri dacă funcția de consilier județean este compatibilă cu funcția de de președinte de Consiliul Județean, Norel mi-a spus că din punctul lui de vedere nu există o incompatibilitate. Acesta a fost un sfat al său”, a declarat Adrian Duicu în apărarea sa.

Norel Popescu are 44 de ani și a intrat în magistratură în 1993. Din 2012 conduce Tribunalul Mehedinți.

Este și vicepreședinte al Asociației Magistraților din România care, la fel ca UNJR, a contestat în 2013 alegerea Oanei Hăineală în fruntea CSM și a militat pentru eliminarea din consiliul a judecătorilor Danileț și Ghica. Norel Popescu este și membru interimar al CSM fiind cel care a ocupat locul judecătorului Toni Neacșu după ce el a plecat din magistratură.

Judecătorul a decis să candideze pentru locul pe care îl ocupă acum temporar.

În oferta electorală a judecătorului Norel Popescu un capitol generos se referă la salarizarea magistraților. Judecătorul susține că bugetul sistemului judiciar nu ar trebui să mai fie manageriat de politicieni, ci direct de sistem. În plus, militează pentru creșteri salariale pentru judecători și eliminarea discrepanțelor în ceea ce privește cuantumul sporurilor salariale.

În ultima declarație de avere Norel Popescu a declarat că deține două autovehicule, că are un credit luat de la Primăria Drobeta Turnu Severin în valoare de 19.735 euro (accesat în 2013 și scadent în 2038). Judecătorul a mai declarat și suma de 37.000 euro,  precizând totodată că a câștigat 108.000 lei din venituri salariale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoferii începători, INTERZIȘI la volanul mașinilor puternice! Proiectul, pe masa Parlamentului
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Monica Gabor, de nerecunoscut la 39 de ani. Unde s-a angajat, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Nicușor Dan, pus într-o poziție de șah după reținerea lui Georgescu. De ce dizovarea Parlamentului ar fi o mișcare greșită, dacă Mureșan ar fi respins
Mediafax
Nicușor Dan, întrebat la CNN dacă Putin va ataca NATO. Răspunsul președintelui
Click
Cine era tânăra găsită moartă într-o valiză, în Olt. Valentina avea răni grave pe corp
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Scandalul de la Asia Express a atins dimensiuni penale! Maurice Munteanu, amenințat cu moartea de iubitul Valeriei Lungu
Ce se întâmplă doctore
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața. Nu o mai recunoști!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Momentul în care oamenii au început să folosească substanțe psihoactive, posibil descoperit
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii