Prima pagină » Magazin » „Urzeala tronurilor” există în realitate. Cine conduce ultima monarhie absolutistă de pe continentul african- FOTO

„Urzeala tronurilor” există în realitate. Cine conduce ultima monarhie absolutistă de pe continentul african- FOTO

Mswati III conduce statul Swaziland din anul 1986. Are Maybach și avion privat, dar supușii săi câștigă mai puțin de 2 dolari pe zi.

La marginea Africii, într-un stat de care puțini au auzit, numit Swaziland, o singură dinastie a menținut puterea timp de sute de ani. Vechiul rege a murit după ce a domnit mai bine de șase decenii. El avut peste 200 de copii, dar nu a lăsat niciun succesor la tron, lucru care a pornit o luptă acerbă între regina regentă și o serie de rivali de la curte, scriu jurnaliștii de la The Atlantic.

FOTO: Fati Moalusi/Mediafax Foto/AFP

În cele din urmă, un băiat în vârstă de 14 ani, unul dintre fiii ilegitimi ai regelui, a fost ales succesor, iar mama sa a fost căsătorită cu trupul neînsuflețit al monarhului pentru a face totul oficial. Noul rege a devenit cu timpul crud și corupt, scriu cei de la The Atlantic.

Astăzi, Mswati III domnește dintr-o clădire somptuoasă și are 15 soții, protejate de gărzile regale. Numărul acestora continuă să sporească deoarece adesea monarhul își alege o nouă parteneră de viața cu ocazia festivalurilor naționale.

În cadrul evenimentelor de acest tip, zeci de mii de tinere virgine din toate colțurile statului sunt adunate pentru a dansa topless în fața regelui în timp ce acesta le examinează pentru ca ulterior să anunțe care este aleasa. 

FOTO: Jinty Jackson/Mediafax Foto/AFP

Cea mai mare parte a populației din Swaziland este alcătuită din fermieri săraci. Circa 80% dintre locuitorii acestui stat câștigă mai puțin de doi dolari pe zi. Mai mult, nu au acces la ceea ce înseamnă medicină modernă. Cel puțin unul din patru adulți are o boală incurabilă, circa 31% dintre adulți fiind bolnavi de HIV. Speranța de viață a locuitorilor din Swaziland atinge circa 50 de ani.

Deși crede în superstiții și efectuează ritualuri pentru a se apăra de spiritele rele, Regele Mswati III, care deține puterea din anul 1986, are limuzine Maybach, un avion privat și conturi în bănci din străinătate.

FOTO: Jinty Jackson/Mediafax Foto/AFP

Regele nu are rivali. Partidele politice sunt ilegale și orice critică adusă la adresa familiei regale este în afara legii. Recent, asemenea eroilor din „Urzeala tronurilor”, un avocat pentru drepturile omului – Thulani Maseko și un jurnalist – Bheki Makhubu, au ajuns în închisoare pentru că au pus la îndoială sistemul juridic al statului, după ce anul trecut regele a încălcat constituția și a pus în funcția de șef al Justiției pe unul dintre apropiații săi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!