Prima pagină » Știri » DNA cere arestarea a șapte patroni de firmă, pentru evaziune de 14 milioane de euro

DNA cere arestarea a șapte patroni de firmă, pentru evaziune de 14 milioane de euro

Procurorii DNA cer arestarea preventivă a șapte administratori ai unor firme pe care îi acuză de evaziune fiscală, spălare de bani și complicitate la aceste fapte, după ce aceștia nu au plătit statului impozitele și taxele datorate pentru achiziții în valoare de aproximativ 14 milioane de euro.

Procurorii DNA de la Oradea i-au reținut, vineri, pe Neculai Stanciu, Ioan Poenar, Maria Constantin, Cătălin Ceauș, Dumitru Cioacă, Ion Pădure și Păstorel Florescu, administratori și reprezentanți ai unor societăți comerciale, pe care îi acuză de complicitate la evaziune fiscală și complicitate la spălare de bani, ambele în formă continuată, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Alături de aceștia este cercetat și liderul rețelei, Vasile Valer Boer, arestat în alt dosar, administrator al societății Oilserv Total Oradea, pentru evaziune fiscală în formă continuată și spălare a banilor în formă continuată.

În ordonanțele de reținere emise de anchetatori se arată că în perioada 2008-2012, Boer a inițiat și coordonat un circuit comercial ilicit, evazionist, la nivel național, constituit din mai multe societăți comerciale înființate în diferite localități din țară.

Prin aceasta, notează anchetatorii, s-a urmărit justificarea scriptică a achizițiilor de motorină și înregistrarea facturilor fiscale de proveniență, în evidențele contabile ale Oilserv Total, societate pe care o administra și prin care se atesta efectuarea de operațiuni comerciale nereale constând în achiziții de produse energetice (în special motorină accizabilă) de la societăți comerciale care aveau un comportament tip fantomă.

Scopul acestor acțiuni era comercializarea acestui produs la un preț competitiv pe piața internă raportat la prețurile practicate de comercianții consacrați pe piața produselor energetice și ca rezultat, sustragerea de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat consolidat, constituite în principal din accize și TVA aferentă, respectiv impozit pe profit.

Modalitatea de fraudare a bugetului de stat a avut o amploare mult mai mare, susțin procurorii, care precizează că a fost extinsă pe aproape întreg teritoriul național, fiind implicate diferite persoane, ca și reprezentanți ai unor societăți comerciale având comportament tip fantomă, similare celor administrate de inculpați, dar având în același timp ca beneficiari finali ai acestor circuite comerciale frauduloase societăți comerciale cu cifre mari de afaceri, cum este cazul acestei societăți.

Aceste firme erau interesate să-și diminueze în mod fraudulos obligațiile către bugetul de stat sau să introducă în circuitele comerciale de pe teritoriul național produse petroliere accizabile pentru care, în realitate, nu a fost achitată acciza datorată bugetului de stat, dar care a fost încasată de aceste societăți de la clienții lor, fiind inclusă în prețurile de vânzare evidențiate pe facturile fiscale emise, potrivit DNA.

Modalitatea de acțiune a celor implicați consta în aceea că, ulterior efectuării unor plăți prin virament bancar între societățile comerciale implicate, inculpații retrăgeau din contul bancar al firmelor respective, în numerar, a sumele de bani virate de societatea Oilserv Total.

Sumele de bani retrase din conturi erau predate imediat sau în termen scurt, direct sau prin intermediari, suspectului Vasile Boer sau unor alte persoane din anturajul său, desemnate de acesta, reținând din cuantumul acestor sume comisioane variabile, de circa 2-3% din sumele retrase, pe care le foloseau în interes personal, sume care de altfel se constituiau ca scop al activității infracționale, respectiv ca sursă de venit ilicit pentru administratorii formali ai societăților „furnizoare”, mai arată anchetatorii.

Prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului, reținut în sarcina Oilserv Total, prin reprezentantul său legal, Vasile Boer, este de 62.819.772 de lei (aproximativ 14.000.000 de euro), din care accize – 26.064.125 de lei, TVA – 23.243.488 de lei, impozit pe profit – 13.512.159 de lei, aferente unui volum de produse energetice accizabile, comercializate în afara cadrului legal, de 25.123.620 de litri.

În acest dosar, procurorii au beneficiat de sprijinul SRI și al lucrătorilor de poliție din cadrul DGA Bihor.

Procurorii anticorupție îi vor prezenta pe cei șapte unui judecător de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ciucu: Președintele ne-a întrebat ce părere avem de un tehnocrat. I-am spus că proastă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Calvarul ucrainenilor care țin piept rușilor în „zona morții” din tranșee subterane. „Frontul s-ar prăbuși fără noi”
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Cătălin Măruță, dezvăluiri tulburătoare despre tatăl lui. Cum a ajuns să-l cunoască cu adevărat abia după ce a murit: „Eram la priveghi”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Noi informații despre Alexandru, băiețelul de 5 ani găsit în pădure după 48 de ore. ANUNȚUL făcut de medici
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
O furtună solară ucigașă de acum 800 de ani, descoperită în arbori antici